Remake of Copenhaga: ROUTE for only paint to LIFE

Azi, 1 septembrie 2010, amestecand culori si sentimente intrr’un nebun cenaclu al nebunilor frumosi ce isi asuma extremitatii la care altii refuza chiar sa si priveasca , paginile ce preced aceste insemnari, sunt o poveste de drum iar cu drumul in suflet ii multumesc lui Jacob ca m’a primit in familia lui; multumesc lui Duone, jamaican-danezul ce m’a invitat la concertul rock ce nu a avut niciodata loc; lui Siri, islandeza ce m’a invatat ca FINISH inseamna finlandez si doar STOPED opreste ceva cu adevarat; lui Darthe pentru ca am impartit acelasi pat, nu si aceiasi perna; lui Mory, estonianca pentru ca m’a tinut de culori in noaptea in care am pictat „Danemarka”; lui Cesare ca m’a hranit merecu cu ce avea mai bun si numai el stie ce „surse” de hrana avea; lui Davide ca mi’a cantat tristetea si nu se supara ca la fotbal, Romania din DK castiga mereu; lui Pasca Florin pentru kurajul si rabdarea de a’mi astepta trezirea; lui Melisa ca nu ne’am putut contrazice pentru imbratisarea de la plecare; lui Kimmie de asemenea pentru incurajari; lui Jurgen (Ioun) pentru mesele de prietenie oferite; lui Denis pentru ca a plecat in Africa ca eu sa ii intalnesc pe cei de mai sus! Ii multumesc Marinelei si copiilor mei ca nu ma impiedica sa zbor; lui Costi ca l’a cautat pe Cosmin si amandouara ca l’au gasit pe Jacob, capitanul acesta neasemuit de blond, acel danez african. Tuturor, eu artistul de pe „INOVATEERS” le spun ca intr’o zi ne vom reintalni, caci SIGLA e la mine! „THE FLEG” trebuie sa fluture de azi pe catargul viselor noastre!

Si asa cum spuneam mai sus, azi, limpezit de betia verii, ce ieri a apus, va vorbesc despre maine ce credeti’ma ca are si nume, desi maine nu exista, e cale desi nu il poti calca in picioare si este OM! Ziua de maine este Mugur! Ce? Cum … de ce? Pai nu va ziceam eu ca am sa fac rost de un catarg unde voi ridica steagul?

La usa lui, eu si el la a mea, vreau acum sa ii multumesc pentru sansa de a spune despre noi si ca el ne spune despre el si prapastiile peste care si’a intins viata. Sa aveti incredere in acest zid, ca e de incredere!

Poarta trup peste suflet, desi pare suflet in trup; stie de voi de la mine, si vreau ca si voi sa stiti despre el de la mine, asadar de ce exista asemenea ocazii si mai ales DE CE sa nu le folosim? Pai cred ca ar fi mai comod sa stam fiecare in barcutele lui nationale, decat sa urcam cu totii pe o corabie a tuturor.

Mugur, are un Yellow Submarin si o ruta ce duce inspre nicaieri, dar eu va zic sa aveti incredere si … hai sus prieteni ca nu’i nimic mai grozav ca o calatorie inspre NICAIERI. Sus pe catargul acesta virtual, flutura „INNOVATEERS” pentru oricare ar fi aspirantul asumarii drumului spre nicaieri.

Mi’am ridicat de multe ori trupul din tina si nu de putine ori eu l’am asezat acolo si sigur intr’o zi acolo voi fi asezat, dar cum zicea un om drag mie, ca’i vine sa cheme o ploaie cum nu s’a mai vazut si poate o duce noroiul de pe fetele noastre. No … aici ii baiu … pe omul cu submarinul lui, ploaia l’a spalat si i’se vede fata! De ce? Pai pentru ca azi intaia oara se vede intreg la chip si este chip din chipuri si totusi oglindire singulara. De aia zic acum, ca nu ploaie ci blestem este chemarea omului drag mie! BLESTEMUL DE A FI TU INSUTI, DE A RECUNOASTE SI A REACTIONA DUPA PUTEREA TA, LA GLODUL SPALAT!

Azi ca si ieri spun ca nu stiu ce e binele altuia decat al meu, dar nu pot sa nu vad ca’i mai normala viata DACA TI’O ASUMI!

Ce facem noi dragilor cel mai des in afara de a emite judecati?

Raspund tot eu: dam verdicte! asta’i ca si cum, incetul cu incetul jucam cu totii acelasi rol de teama neasumarii unuia!

Azi, prietenul meu Mugur, are poate nevoie sa stie, ca si om, ce cauta el prin lume?! No ii zic, dintr’o ironie nocturna, ca nimic … si el se lumineaza … adorand si intelegand nimicul! Poate ca in nimic e TOTUL si circul asta de prin jurul marilor filosofi e regizat doar in asteptarea acestei fata morgana a tuturor: INTELEGEREA NIMICULUI!

Si uite asa, nu mai e nimic de zis, poate doar despre cum este aceasta asteptare, dar nici asa nu e bine ca se nasc noi ratiuni si asteptari si alte sechele carate din preistorie ne macina oasele. Si atunci ce sa ii mai zic eu prietenului meu, cu nevasta, copil si iubita deodata … NIMIC! Pai pana maine e atat de mult, incat tacerea il va ucide si ce cauta nu se va limpezi. Daca suntem prieteni il las in pace, dar nu il gonesc desi maine el ma va alunga ca eu car suflete peste nesfarsite nopti si n’am rand la a nuntii decat mie insu’mi … si mie, MIE de’ajuns!

Peste clipe si impotriva constintei, de ma mai suportati pana la rasarit, voi spune o poveste … aceia cu CARTEA DE SUB PIATRA!

Adrian.