12 ani impreuna zi de zi,
12 ani de bucurie si aventuri,
12 ani de viata in care tata ti’a oferit grija si atentie, iar tu credinta si iubire neconditionata pana in ultima clipa, de azi ai trecut pentru totdeauna in sufletul meu!
Te iubeste tata, papuselile mic, in sfarsit esti libera, caine al ierni pentru ca iarna te’a luat inapoi la ea, ii multumesc ca te’a lasat langa mine macar atata vreme!
Va veni o zi cand vei alerga din nou in calea tatii, Isis mic si tata te va lua in brate ca de fiecare data! Astepta’ma doar pui mic cat Dumnezeu o vrea ca timpul sa mai fie, ca tata o sa vina la tine!
Imi pare rău! Nu e uṣor.
Nu e, multumesc!
Cainele, acest animal care ne insoteste prin lumea asta de cel putin zece mii de ani. O relatie stransa dar in acelasi timp atat de complexa si complicata de multe ori. Nu am avut pentru ca stau la bloc si nu am conditiile necesare pe care ar trebui sa le ofer unui prieten si partener care vine in viata unui om cu adevarate si multe responsabilitati. Imi pare rau sincer pentru pierderea ta si poate asa cum spui, va veti regasi in alta lume mai buna!
Asa sper si eu ca va fi! Multumesc!
Cu multi ani in urma am vazut un pui de labrador care umbla bezmetic printre masinile parcate in fata blocului. M-am jucat intr-o doara cu el cateva minute dar nu i-am dat prea multa importanta. Dupa cateva zile am aflat ca murise, probabil lovit de o masina. De atunci o parte din inima mea s-a frant si poate si uscat. Nici acum nu mi-am iertat faptul ca nu l-am luat, macar sa incerc sa-i gasesc un adapost la cineva care sa-l fi meritat. Ce as mai putea adauga?
E greu uneori sa nu poti ajuta animalele daca esti un iubitor de animale, dar faci ce poti, cand si cum poti, eu de exemplu am mereu in masina o conseva de un kilogram de mancare de caini pe o dau de cate ori gasesc un catel flamand. E unul dintre modurile in care incerc ca macar o zi si o sansa in plus sa o ofer unui animal amarat.
Adevărat, membra a familiei cu drepturi depline…. cu cât cunoști mai bine pe cei cu care interacționezi, cu atât mai mult îți iubești companionul canin. Și o merită pedeplin.
Condoleanțe, știu cum e.
As adauga ca un caine nu se inseala niciodata in materie de detectare a jigodiilor cu care stapanul ar putea avea de-a face.
Multumesc wtf!
Cib, DA!
Când pisica mea s-a prăpădit, după 15 ani de conviețuire pașnică în majoritatea timpului , am suferit ca un câine .. și azi, după doi ani, deși am alte mâțe, îi simt lipsa uneori ..
Te inteleg perfect! Desi am sufletul bucati, si azi imi e dor de Ancuta, primul meu caine care s’a prapadit acum vreo 15 ani si Peticel, pisica de acum 20 de ani … aia care n’au crescut un animalut de mic si au fost zi de zi parte a vietii lor poate ca nu inteleg, dar cine a avut macar un animalut vreodata care a fost parte a vietii lor, pricep.
Bă… ce să mai zic. Știu cum, că anu trecut s-a dus Pogo. ..pna mea, parcă am avut gura aurită ieri. Imi pare rău..
Multam Mareane! Ne asteptam, desi am facut tot ce se putea face … nu poti sa invingi natura oricat de mult ai incerca, decat poate sa faci tot ce se poate face pentru a avea tu linistea sufleteasca ca ai incercat sa faci tot ce era omeneste posibil si sa ii oferi mangaiere si alinare pana la capat. E al treilea catel pe care il pierd si de fiecare data a durut la fel. Cred ca treptat se apropie vremea cand nu mai fac fata nici eu si cu toata dragostea mea de animale, usor va voi limita si eu in privinta asta. Ce sa mai zic … doare si atat, de trecut o trece cum trec toate.
A avut o viată buna! ,
pe mine asta mă consolează când moare vreun prieten de genul
E singura consolare care iti ramane si ceva mai tarziu, cand scapi putin de durerea pierderi, amintirile multe si frumoase pentru ca a fost parte din viata ta.
am avut si noi doi catei, un buldog francez, Rita, cu un afect foarte puternic si tare inteligenta, a murit la aproape 10 ani, si un bichon havanez, Alf, un golan alintat, care se bucura frenetic din codita de prezenta noastra si cind il certam pentru vreo prostie facuta de el, care ne-a murit in februarie anul trecut, la aproape 15 ani. ni s-a frint inima de fiecare data, si mie, si sotului meu. acesti membri ai familiei te iubesc neconditionat, si cind esti vesel, si cind esti trist, si cind esti sarac, si cind ai ceva bani, ei au un suflet urias. cu cit cunosc mai bine oamenii din jur, cu atit mai mult imi iubesc animalul de companie…. nu stiu cine mai spunea asta, dar e tare adevarat. imi pare rau pentru tristetea ta de acum, putini semeni de-ai nostri cu doua picioare pot intelege.
Imi pare rau Anca, e al trelea caine pe care il pierd si doare de fiecare data la fel, dar, din pacate este o chestiune asumata din ziua in care accepti sa iti asumi responsabilitatea ca din viata ta sa faca parte un animalut de companie. Cu timpul devi tot mai constient de asta si e devine tot mai greu sa faci pasul asta, eu am ramas cu un labrador de 3 ani acum, dar nu cred ca dupa catelul asta voi mai avea puterea sa imi asum o alta responsabilitate, de fiecare data am zis asa, dar de data asta sunt mai constient ca altadata si harsit destul cat sa iau decizia asta. Da, cine nu a crescut un animalut de cand era un bot, n’are de unde sa stie ce inseamna. Toate cele bune si multumesc de intelegere si mesaj.
Imi pare rau, sper sa fie fericita langa Negrila acolo, undeva! Fii tare!
Mi s-a rupt sufletul de ce si cum ai scris, imi pare nespus de rau si sunt sufleteste langa tine, e tot ce pot zice!
De animale ne atașăm la fel ca și de oameni…mă gândesc că îți vei cumpara cât de curând un nou prieten patruped.
Asa cum am scris mai sus, am ramas cu un labrador de 3 ani, o splendoare de catel care ne alina din pierdere.