ANAF a spart sticla de 100.000 de minciuni

Au vuit televiziunile si netul legat de faptul ca prin nu stiu ce club plin de parliti s’a vandut o sampanie cu 100.000 de EU, care fie vorba intre noi, nici macar nu exista la pretul asta, ea facand parte dintr’un pachet care contine mai multe sampanii la banii aia, asta prezentata fiind doar cea mai mare dintre ele, sa dea bine la ochiul prostilor.

Bineinteles ca au pus botu toti prostii, am auzit discutii legate de subiect peste tot, de la coltul blocului si pana prin RATB, ieri insa venit ANAF si potrivit unui comunicat din Ziarul Financiar le sparge astora sticla de 100.000 de minciuni …

În cea mai puternică acţiune pe care a realizat-o până acum pe litoral cu ocazia vacanţei de 1 mai, ANAF a pus câte un om la casă în cele mai mari 16 cluburi din Mamaia, iar sumele fiscalizate declarate au fost de 17,3 mil. lei, afirmă surse oficiale.

Conform surselor oficiale citate, cea mai scumpă sticlă de şampanie despre care mass-media a scris că s-ar fi vândut într-unul din cluburi cu 100.000 de euro ar fi fost de fapt o acţiune de marketing, iar incasările mai mari nu au fost datorate neaparat consumului mai mare ca in anii trecuti ci au fost determinate atât de faptul că vacanţa a fost mai lungă anul acesta, cât şi de presiunea mai mare exercitată de funcţionarii ANAF, instituţie care are ca misiune anul acesta să colecteze în plus la buget 40 de miliarde de lei faţă de 2017.

Asadar, daca mai era nevoie de inca o dovada in plus ca in tara asta pana si cluburile de fite sunt in defapt niste cluburi parlite si nu doar plina de parliti, acum o aveti! laugh

Un comentariu la „ANAF a spart sticla de 100.000 de minciuni”

  1. interesant este totusi de cate ori au crescut incasarile raportate fata de anii trecuti – si asta doar pentru ca au stat copoii geana pe casa de marcat .. stiu, stiu, asta nu e stat de drept, sa iei de la gura sarmanilor patroni de cluburi bunatate de oportunitate de evaziune .. si asta explica (partial) de ce unii fac spume la gura ca traim in dictatura , ca dragnea le fura painea de la gura copilasilor, etc etc .. povestea cu sampania e marketing si atat, iar marketingul este in general fara mama, fara tata, fara principii si fara morala .. oricum se plateste mult prea mult doar pentru fitze, asta mai lipsea, sa avem si o aroganta de 100 mii euroi, asa, de-al draku ..

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura