Am avut mereu o curiozitate care nu mi’a dat pace:
De ce romanii sunt atat de iubitori de straini, de ce admira doar pe altii, de ce tot ce vine de dincolo este mai bun si mai ales de ce preferam sa ne batjocurim si vorbim de rau tara cand si noi facem parte din ea?! De ce in alta parte putem face ceva si aici niciodata nimic?!
Curiozitatile astea ale mele erau alimentate mai ales de faptul ca si cei mai tineri, nascuti dupa 1989 sufera de ele, parca mai crunt decat noi cei care am trait si perioada aia comunista in care grantiele tarii erau imprejmuite cu sarma ghimpata si pazite cu AK47.
O revelatie al unui raspuns pentru toate intrebarile de mai sus am primit dupa ce am vazut acest mic filmulet care pe langa realizarile fara numar ale inceputurilor epocii comuniste, ne mai arata ceva …
Blestemul acestui miraj occidental nu s’a incheiat din pacate odata cu caderea comunismului ci a ramas la fel de interzis pentru cei mai multi dintre noi pana prin 2007, cand in sfarsit granitele acestei tari au fost cu adevarat deschise dupa aproape doua treimi de deceniu in care am fost pur si simplu izolati in spatele lor. De aici incolo se explica totul … inclusiv exodul in masa al romanilor dupa aceasta perioada, care incepand cu 1 ianuarie 2014 a cunoscut un alt nivel odata cu deschiderea altor granite inchise si probabil ca va fi la fel daca intr’o buna zi romanii vor avea liber la „visul american”.
De ce sufera cei de dupa ’89 si mai acut de acest flagel?
Poate pentru ca la ei restrictiile dintr’o lume ce le era infatisata ca una libera sunt si mai acute devenind niste frustrari in timp atunci cand vedeau ca nu este deloc asa. Pentru noi a fost ceva mai usor traind intr’o lume pe care o stiam inchisa, pentru ei insa aceste frustrari s’au acumulat si acum nu ai cum sa le mai scoti din cap mentalitatea conform careia: am putea face ceva si acasa … cand ei nu mai cunosc termenul de casa, insuccesurile din perioada tranzitiei si mai ales castigul nonvalorilor de cand ei erau copii marginalizati de toata lumea, inca punandu’si drastic amprenta. Am vazut acest lucru la multi dintre cei despre care va vorbesc … Stefane … ce zici? 
Vestile bune insa vin de la generatiile de dupa anii 2k … ma uit la fiica mea care la anul implineste 18 ani … gandeste cu totul altfel lucrurile, poate si pentru ca eu niciodata nu i’am vandut gogosi despre occident si nici nu i’am rupt radacinile ce incetul cu incetul au prins din ce in ce mai bine in pamant romanesc fara a suferii de miraje. Fiind in ultimul an de liceu am discutat cu ea in ce priveste viitorul ei incluzand in discutie inclusiv posibilitatea urmarii unor studii in afara … raspunsul ei ca nu ar scoate din calcul asta dar ca tot in tara asta vrea sa traiasca m’a uimit si bucurat putin. Acelasi lucru il vad si la cei mai multi din generatia ei, care nu mai sunt atat de disperati sa fuga undeva ci se gandesc sa faca ceva aici dorind sa schimbe ceva din temelii constienti cumva fiind ca ei stau la baza acelor temelii.
Romania se schimba … si se va schimba cu ei. Nu fac parte nici din generatia celor constransi de cutume si nici din generatia celor frustrati de nerealizarile datorate unui sistem cretin in care meritocratia sa bazat mai degraba de c0@|l3 lui tata sau banii lui. Sunt niste copii cu adevarat liberi care au putut trai si gusta libertatea fara limitele impuse de unii sau altii, au o gandire mult mai pragmatica si deschisa inspre posibilitatile ce se ivesc fara ca acestea sa fie conditionate de ceva, cum ar fi plecatul prin lume deoarece ei nu vor sa mai fuga nicaieri ci sa infrunte si sa lupte pentru ceia ce sunt sau ce pot sa fie fara a le fi frica nici de schimbare.
Cred ca blestemul acestei tari cu granitele inchise se va sfarsi odata cu ei iar lucrul asta ma bucura pentru ca vad speranta ca ei sa nu fie ca noi si sa repete aceleasi greseli.
Voi ce parere aveti?
Sa te auda toti, nu doar Dumnezeu, si sa bage la cap ca afara nu umbla cainii cu covrigi in coada!
Așa. Să încep cu începutul, că tot am scăpat în tehnologie ca vaca-n lucernă acum după ce mi-am reparat feblețea de calculator.
După cum ai spus și tu, mulți dintre noi ne dorim să facem ceva în țara asta. Până să-mi deschid blogul actual, adică înainte de 23 decembrie 2014, planurile mele de viitor se cam limitau la: ”termin un liceu, iau sau nu iau bacul apoi plec să muncesc în afară la fel cum au făcut mulți alții, inclusiv fratemiu” Odată ce am deschis blogul am început să cunosc ceva oameni noi, să mai iau niște bănuți pe câteva articole, apoi să încep să scriu articole cu sutele pentru niște bănuți mai mulți, apoi să vând advertoriale, să creez siteuri pentru clienți, să mai fac diferite task-uri prin online și să mă conving de faptul că în România chiar se pot face bani frumoși la orice vârsta, dacă vrei și tragi tare. Cu o vară înainte, rupt de partea asta de online (blogging, freelancing) am făcut și muncă fizică pentru a-mi câștiga ceva bănuți urmând ca în iarnă să încep mai serios cu bloggingul.
Cam asta-i povestioara ”vieții” care m-a determinat pe mine să cred cu tărie că încă mai am (avem) șansa să rămânem în țara noastră și să facem ceva pentru ai noștri, nu pentru alții.
A, că mi-am mai adus aminte de ceva și cu asta închei, că tot am făcut un comentariu cât un articol. :)) Vorbeam recent, face2face, cu o rudă venită din Anglia despre România și despre ce trebuie făcut ca să se schimbe ceva. Îmi povestea că acolo lumea-i mai ordonată, că nu-i așa mizerie pe străzi și că și ea (după cum fac englezii) nu aruncă gunoaiele pe jos ci la coș. În timpul ăsta terminase țigara și chiștocul l-a aruncat pe jos spunându-mi: ”merge și pe jos! că aici suntem în România, nu în Anglia. oricum degeaba pun eu la coș dacă vin alți 700 și aruncă pe jos, nu se simte.” Am încercat mai departe să-i explic că schimbarea începe cu fiecare dintre noi și ca toți cei 700 care aruncă aia pe jos gândesc la fel ca tine, d-asta-i plin de chiștoace și mizerii pe peste tot. Dacă fiecare s-ar gândi: ”bă ia stai să pun eu ăsta la coș, că poate și restu lumii va face la fel ca mine și așa o să fie curat” lumea ar fi mult mai bună.
Am și eu scăpări, uneori mi-e lene să fac ceva corect și spre binele tuturor așa că prefer să scurtez doar ca să scap de treaba aia (exemplu cu gunoiul, aruncat jos că tomberonul e la 100m). Încerc totuși să mă corectez cu speranța că vor fi cât mai mulți care vor face asta și totul se va schimba.
Sper ca n-am deviat de la subiect și că n-am plictisit cu al meu comentariu. :d Salutări!
Petronel, pragmatismul asta al tau este comun generatiei din care faci parte si ma bucura sa vad asta si in cazul tau! Da, bani se pot face si in tara asta si inca bani frumosi pentru care nu este nevoie sa fi sclav la altii si nici le construiesti lor un viitor in timpul in care tara ta nu mai are unul cata vreme tu alegi sa pleci din ea! Voi sunteti viitorul acestei tari … nu noi vestita generatie cu cheia la gat (cliseu de care sunt satul pana peste cap) si nici cei de dupa noi, copii razvratiti ai frustrantei tranzitiei, ci voi, copii cu adevarat liberi care inteleg si pretuiesc mult mai bine aceasta libertate!
In ce ii priveste pe cei despre care vorbeai … sunt exemplele tipice ale unei gandiri diforme si lipsita de orice rationament logic. Am intalnit multi ca astia … sunt aceiasi capsunari care au plecat de aici pentru ca nu au reusit sa invete absolut nimic de dincolo, doar sa imite ca niste maimute ceia ce vad la altii fara a intelege insa prea multe! Daca in Anglia aia 700 ar face ca el … tot la fel ar si si acolo ca si aici … dar ce sa ii ceri unei primate sa inteleaga cand tot ce poate sa faca este sa imite ce vede si cam atat?! Ei bine … plecarea astora de pe aici NU este o pierdere ba dimpotriva! Plecarea voastra insa ar fi una si sper sa nu se intample cand va veni vremea sa alegeti pe ce cale sa mergeti.
Multumesc pentru opinia ta pe care o consider inestimabila in contextul dat … tocmai pentru ca ai 14 ani si viitorul este in mainile voastre!
Sper să ai dreptate. Eu sunt mai reticent.
Sincer, nu vad nici o cale de schimbare, soft, pe viitor. De acord ca, mare parte din copiii de azi, au alta mentalitate sau aspirații, dar se vor lovi de același sistem.
Iar sistemul asta e mare, și el creste la randul sau pui, educați tot în spiritul și valorile sale.
Pe partea cealaltă valori exista, dar nu e destul morala, ele nu au fost educate sa se bată cu sistemul, iar exemplul pentru ei, sau ca se poate si asa, am fost chiar noi, care l-am acceptat, l-am evitat sau ne-am lăsat păgubași și am plecat.
Atat timp cât sunt în voga și „alte valori” iar numărul este semnificativ, mie greu sa cred în schimbări, mai ales ales de bine.
Mie îmi place România. Eu sunt mai patriot şi îmi place oraşul în care trăiesc, municipiul în care m-am născut şi am „locuit” primele trei săptămâni din a mea viaţă ş.a.m.d
Eu nu vreau să plec în străinătate, căci nu banii ne conduc. Sau greşesc eu?
@Ice mi-a făcut plăcere! N-am scris în viața mea un comentariu atât de lung. Dovadă că extrem de rar găsesc un articol care să mă facă să simt nevoia de a vorbi atât de mult. :))
@Vasilică cel mai bun exemplu care-mi vine-n minte la ora asta, legat de faptul că nu banii de conduc, ar fi Ariel Constantinof de la arielu.ro E fericit fără mulți bani, are o firmă de curierat din care nu câștigă nimic (profit) el, are un blog unde-și scrie gândurile, are o iubită, un acoperiș deasupra capului – lucruri pe care mulți dintre noi le avem/le putem avea. Trebuie doar să știm cum să le privim. Fă rai din ce ai!
Probabil, eu sunt unul care o sa plece. Sotia lucreaza la una dintre cele mai mari corporatii din europa si tot trag de ea cu un post de expat la Milano. Daca o fi sa fie, sunt mari sanse sa ramanem acolo si nu pentru noi, pentru copil…acum are un an si sapte luni, iar sa-l rup de doua ori din rutina lui nu-mi pare ok. Revenind la straini, am cunoscut suficienti incat sa-i tratez ca pe niste ‘colegi de puscarie pe planeta pamant’
In situatia descrisa de tine pot doar sa o „condamn” pe sotia ta pentru intelepciunea de care da dovada in detrimentul avanturilor tale tineresti! Sa pleci cu un copil atat de mic intr’o tara straina (basca Italia care e pe marginea prapastiei economice) unde sa o iei de la 0 … dupa ce iti lasi o viata in urma in care nu puteai sa te plangi ca esti muritor de foame (ba dimpotriva) nici mie unul nu imi suna a cea mai ok alegere.
Cei indreptatiti sa plece sunt cei care nu ai obligatii pe aici sau sunt muritori de foame, iar pentru a iesi din asta trebuie sa traga cu carca … ca in rest … nu prea inteleg de ce ai face pasul asta?! Dar no … acum stii cum e, alegerile le face fiecare dintre noi dupa cum crede ca este mai bine. 
@Vasile … poti avea un viitor bun si aici, munceste doar! 😉
@Petronel … ma bucur ca te’ai regasit, argumentele tale imi intaresc sperantele!
@Xtall – nici eu nu debordez de optimism insa schimbari vor fi, bineinteles ca nu peste noapte ci in ani de zile … dar vor fi pentru ca este in firea lucrurilor ca oamenii noi sa le aduca, iar ei sunt oamenii noi ai viitoarei Romanii.
Nu am inteles prea bine ideea din paragraful in care faceai referire la mine, dar tot sa incerc sa iti ofer un raspuns. Acum ceva timp am publicat un articol cu cateva imagini din Zaragoza si atunci am aflat ca pe la inceputul noului mileniu, prietenul nostru – Radu a locuit si el in acest oras. Tin minte ca parea destul de uimit de cat de tare s-a schimbat orasul dupa mai bine de 10 ani, comentariile din articol stai marturie. Acum vin eu si te intreb pe tine, tu cand ai trait ultima data sentimentul asta? Zic in sensul bun al cuvantului. Dar te rog sa fii sincer, ca de obicei. Cand ai fost uimit de cat de tare s-a schimbat un oras din Romania in ultimul deceniu?
Eu cred ca intrebarea asta o sa iti raspunda la multe intrebari.
Pe tine nu te deranjeaza coruptia din tara asta? Nu te deranzeaza sa avem un guvern cu cel putin un dosar penal/membru? Oameni care sunt platiti din buzunarul nostru. Nu te deranejaza faptul ca avem mai multe biserici decat spitale si scoli la un loc? Nu te deranjeaza faptul ca un chirurg cu 20-30 de ani de experienta castiga mai putin decat un popa? Sunt cateva chestii care, noua celor din generatia ’89 si de dupa, nu ni se par normale. Intr-o tara civilizata nu ai sa vezi asa ceva.
Personal, daca nu mi-ar pasa de ceea ce vad in jurul meu, eu unul nu as avea de ce sa ma plang. Dar cand ma uit in jurul meu mi se rupe sufletul… ma gandesc ca nu toti lucreaza in sectorul IT, la stat sau prin corporatii. Ca veni vorba de locuri de munca… avem respect pentru scoala romaneasca, corect? Dar uite tu ca sunt oameni cu facultate si masterat care lucreaza la call center sau in hipermaket si lista poate continua. Tie ti se pare normal?
Ma opresc aici, pot argumenta o saptamana ca Romania, desi este in continua dezvoltare, inca tot functioneaza pe un sistem foarte putred. Se intampla chestii care intr-o tara civilizata nu au voie sa se intample. Daca vrei sa vezi intr-adevar o tara care merge in directia buna, iti recomand sa citesti un pic despre Estonia…
Stefane te’am inclus in context pentru ca aveam nevoie de o parere de a ta ca este bine venita si primita indiferent de cum este formulata. In fond mi’am dorit o dezbatere si nu un monolog in care eu sa am dreptate sau sa mi’se dea dreptate. Te consider exponent important al generatiei de dupa ’89 … copil al tranzitiei care din pacate a fost mereu dezamagit si frustrat de o tara in care meritocratia este deschisa in postul de mai sus.
Ca sa raspund la intrebarea ta cat de sincer pot, pe mine unul ma uimeste de exemplu Bucuresti de cate ori vin acolo! Schimbarile sunt uriase si se vad la cateva luni, daca ai timp si ochi de ele le observi. In mare parte schimbarile sunt in bine, din punct de vedere economic orasul creste vazand cu ochii si se dezvolta exponential. Nu ai crede dar acelasi sentiment il simt si cand ma intorc aici, o zona care in constinta publica este cunoscuta ca „saraca” culmea este insa ca nu sta pe loc ci se dezvolta de la un an la altul iar lucrurile astea se vad. In acelasi timp bucuria mea cea mai mare este in ce priveste mentalitatea noilor generatii cu care ma confrunt zi de zi … este una total diferita de a noastra si imi da speranta ca in 10-20-30 de ani ei vor trai intr’o altfel de Romania daca aleg sa lupte si nu sa fuga ca si pedecesorii lor, culmea este ca vad asta la tot mai multi, sentimentul de apartenenta la tara asta incepe sa reinvie cumva … nu ma intreba cum ca inca nu am un raspuns.
Da si pe mine ma deranjeaza toate cele spuse de tine, dar in loc sa ma declar neputincios si scarbit de ele incerc sa schimb cate ceva macar la nivel personal, cea mai mare contributie a mea la schimbarea cea mare fiind copilul meu in care investesc tot ce am mai bun pentru a face parte dintr’un viitor al unei altfel de Romanii.
Cam asta’i …
Tind sa fiu de acord cu @Stefan de mai sus: exista un numar urias de probleme in Romania, motiv pentru care multi au aceste dorinte de a pleca.
Am auzit de la foarte multi oameni ideea de a ramane si a schimba Romania in bine. Dar sincer, oricat de mult incerc, nu pot nicicum sa inteleg rationamentul din spate. Da, ai si simti o anumita apartenenta la Romania si ti-ai dori sa fie mai bine.
Dar… hai sa presupunem ca acea persoana, impreuna cu milioanele din generatia ei, va reusi sa schimbe in bine Romania (nu e garantat, e cam 50-50). Acea persoana nu reuseste sa realizeze ca, pentru schimbari semnificative, e nevoie de cateva decenii. In acele cateva decenii, va trebui sa suporti si sa traiesti printre acele multe si, uneori extrem de grave, probleme ale tarii. Pana sa transformi Romania in bine si sa fii multumit de ea, iti va trece viata, ca e scurta. Eu nu vreau sa traiesc intr-o tara civilizata si normala atunci cand am 50 – 60 de ani, ci vreau acum sau in viitorul apropiat sa fac asta. Oricat ai iubi Romania, nu-ti iubesti propria viata, propria siguranta, propria bunastare, propria liniste psihica si propriul confort mai mult ?
– Nu o sa mai treaca foarte mult si o sa am un copil. Nu mi-ar placea sa-l vad in sistemul de educatie din Romania, ca e o absoluta catastrofa. Am fost acolo si am vazut cu ochii mei, nu vorbesc din auzite.
– Nu vreau sa-mi vad parintii nevoiti sa apeleze la un spital din Romania, ca se vor duce acolo cu probleme relativ minore si vor muri datorita mizeriei sau lipsei de bani sau lipsei de medici sau uneori a incompetentei
– Nu mai vreau sa mai vad cum se duc cantitati uriase de bani pe construirea bisericilor, in loc sa mearga acolo unde trebuie, cum ar fi la spitale, orfelinate, adaposturi pentru saraci etc.
– Nu mai vreau sa existe o sansa si un risc mare sa mor pe soselele patriei de fiecare data cand ies din oras cu masina
– Multe multe altele, le stiti cu totii, nu sunt noutati.
Pana se schimba aceste lucruri (asta daca se va intampla), va trece ceva vreme. Nu vreau sa astept asta, n-am timp, pentru ca am o singura viata si nu vreau nici in ruptul capului sa am de-a face cu asa probleme idioate….
–––
Cam asta e o parte din punctul meu de vedere legat de toata ideea cu emigrarea in alte tari vestice. E foarte adevarat ca nicaieri nu „umbla cainii covrigi in coada”, sper ca nu prea sunt oameni atat de naivi incat sa creada asta. Dar sunt ferm convins ca as fi mai fericit daca mi-as face o viata in vest decat daca mi-as face una in Romania.
PS: Daca se doreste incadrarea mea intr-o generatie / categorie de varsta sau intr-un anumit context: m-am nascut in 1990.
Voala …
De ce sufera cei de dupa ’89 si mai acut de acest flagel?
„Poate pentru ca la ei restrictiile dintr’o lume ce le era infatisata ca una libera sunt si mai acute devenind niste frustrari in timp atunci cand vedeau ca nu este deloc asa. Pentru noi a fost ceva mai usor traind intr’o lume pe care o stiam inchisa, pentru ei insa aceste frustrari s’au acumulat si acum nu ai cum sa le mai scoti din cap mentalitatea conform careia: am putea face ceva si acasa … cand ei nu mai cunosc termenul de casa, insuccesurile din perioada tranzitiei si mai ales castigul nonvalorilor de cand ei erau copii marginalizati de toata lumea, inca punandu’si drastic amprenta…”
Nu aveai cum sa nu fi de acord cu Stefan pentru ca ieseai din tipar … amandoi fiind colegi cam din aceiasi generatie … cea despre care vorbeam mai sus. 😉 Treptat se pare ca joaca mea de’a profilele psihologice. cu cat primesc mai multe opinii si motivari cu atat incepe sa fie cumva confirmata.