Ceva am pierdut pe drum

Fotografia m’a fascinat mereu, secunda aia pe care reusesti sa i’o furi timpului si sa o imortalizezi, find momentul ala magic in care simti ca poti controla timpul. Imi aduc si acum aminte cum m’am chinuit ceva vreme buna sa strang banii ce ii capatam cu diverse ocazii, ca sa imi cumpar prima mea camera foto, un SMENA 8M, o simpla si banala camera pe film cu care am facut primele mele fotografii, dupa ce am stricat cateva filme pentru ca habar nu aveam nici macar cum sa o armez, desi eu jinduiam la un Zenit-E.

Mult mai tarziu trecut la un automat pe film

Un Minolta la mana a doua, cumparat tot cu niste mici eforturi, pentru ca o camera buna era foarte scumpa. Calea spre digital am inceput’o cu un HP de 1Mb pixel, fascinat find ca pot sa trag pe card cate cadre vreau fara a duce grija costurilor si numarul limitat de cadre de pe film si de atunci am tot avansat pe partea de compacte digitale, pana in urma cu vreo 13 ani cand am facut pasul inspre primul DSLR si in sfarsit am simtit ca fotografia mea de amator pasionat, a capatat in sfarsit dimensiunea pe care mi’o doream inca de cand visam la SLR’ul ala rusesc, Zenit-E, pentru care am o slabiciune nostalgica si acum.

Ceva am pierdut pe drum

De curand am facut trecerea la un nou DLSR, dupa 13 ani in care am tras de un credincios Canon cu care am tras mii de cadre si surprins atat momente importante din viata cat si secunde furate timpului pentru  a le imortaliza din pasiunea si bucuria acelui moment magic. Odata cu trecerea asta am realizat ca ceva am pierdut pe drum si aia e bucuria fotografiei dincolo de parametrii tehnici si fixisme, uitand cumva de calatoria aia in cautarea fotografiei perfecte, si nu perfecte tehnic, ci doar ca secunda aia furata timpului! Practic, cumva si fara sa vreau, in timp am devenit mult prea tehnic, multe prea pretentios si fixist, mult prea atent la detaliile tehnice, cautarea setarilor perfecte si mult prea putin atent la a gasi secunda aia perfecta pentru un instantaneu de care sa ma bucur si sa il pun in colectia acelor putine asemenea momente.

Cum s’a intamplat asta?

Cred ca raspunsul potrivit se gaseste in vorba aia veche a strabunicului meu, care zicea ca …

„Unde e carte multa, e si prostie multa!”

Si se confirma, pentru ca in loc sa las pasiunea sa se foloseasca de creatia nativa, umana, pentru a face fotografie, mi’am umplut capul de detalii tehnice si prostii, pe care inainte le ignoram si reuseam acele cadre de care azi imi este dor. Si oare ce rusinica mai mare puteam lua (?) si care a venit ca o confirmare, cand cea mai buna fotografie cu noul DLSR a tras’o un pusti de patru ani, la care aratandu’i camera pentru ca era curios, a apasat pur si simplu declasatorul si a tras cel mai tare instantaneu, in vremea in care ale mele erau atat de rusinoase, ca nici macar nu le’am mai descarcat in PC!

Ca o concluzie

Pentru a iesi din blocajul asta, am luat o mica pauza pana cand sunt gata sa o iau de la zero si sa gasesc pe undeva prin mine, copilul ala care descoperea lumea fotografiei cu acel banal SMENA 8M, fara sa aiba nici cel mai mic habar despre ISO/Diafragma/Expunere/etc. Da, sunt necesare in fotografie, dar nu obsesiv, pentru ca la un moment dat pierzi esentialul, iar in fotografia instantaneu, cea care se pare ca imi place cel mai mult (si mi’a luat ceva vreme sa ma prind), mai mult e noroc si inspiratie de moment, decat stiinta! Asadar, daca aveti de gand sa va apucati de fotografie si ati reusit sa cititi pana aici, incercati sa nu faceti aceleasi greseli ca mine! Lasati’va imaginatia si creatia sa isi faca de cap si bucurati’va ca stapaniti o clipa din timp. Atat.

UPDATE

Sapand prin arhiva, se pare ca mi’am scris un mesaj peste timp, acum vreo 13 ani …

Evident ca dincolo de studii, dincolo de tehnicam si dincolo de orice altceva

Fotografia este pasiune. Iti mananca timp, bani si implica destul de mult efort, dar e o pasiune frumoasa. Intr’un an de zile si cateva zeci de mii de cadre trase te poti alege doar cu o fotografie buna, sau chiar cu nici una. Daca nu exista pasiune in toata treaba asta si „foamea” de a gasit „fotografia perfecta”  cel mai bine este sa ramai la pozele de vacanta pentru ca de aici incolo investiile sunt din ce in ce mai mari si implicit nejustificate. Poze bune poti sa faci si cu o „sapuniera”, chiar mai bune decat ai putea cu un aparat profesional, pentru ca in final imperfectiunea tehnica poate oferi cele mai frumoase cadre.

Despre fotografie, altfel

5 comentarii la „Ceva am pierdut pe drum”

  1. Tu ai patit ca mine cu pictura, cand un mic pictor amator find, am zis sa invat si eu ceva si m-am apucat sa fac un curs. Dupa curs am urcat chevaletul in pod ptr. ca dincolo de fixisme, nu imi mai ieseau nici macar culorile. E acolo de 10 ani, poate la pensie o sa il scot, ca si asa atunci nu o sa imi mai aduc aminte de nimic! laugh

    Răspunde
    • Eu sper sa nu ajung pana acolo, e doar o mica pauza ce poate lua sfarsit in orice moment! laugh

      Coboara chevaletul ala din pod, cred ca a sosit momentul! good

      Răspunde
  2. Buna seara nenea Ice, vad ca ai gasit poza cu ochelarii mei, sau mai bine zis poza din ochelarii mei, fain cadru ai tras dar mai faina a fost iesirea din ziua aia si apoi vizita in vestitul garaj la o slanina cu ceapa 😁😁😁😁😁 te pup cu drag si dor nenea Ice🤗🙋

    Răspunde
    • Draga salvamontule, desi au trecut atatia ani de la fotografia asta, amintirile au ramas vii, iar fotografia asta a ramas una din clipele alea furate timpului care imi este tare draga, tocmai pentru ca am facut’o intr’o clipa de inspiratie de care ulterior s’au legat amintiri! De clipa asta furata timpului se leaga toate si da, ca platoul ala taranesc si vinul fiert baut (si) atunci, dupa o tura pe munte, in urma careia ne’au inghetat si mucii in barba, nu e nimic pe lume asta! smile A fost tare fain si ma bucur ca am trait multe momente de astea impreuna, pentru ca iote, acum avem ce povestii! smile Sanatosi sa fim si Doamne ajuta pe acolo pe unde esti!

      Răspunde
  3. A intrat coldplay în Canon? laugh
    Câtă vreme identifici bugii care blurează imaginea, nu e nimic pierdut, tovarășe! Mai ales că spui că ai avut lângă tine un specialist de patru ani, care ți-a oferit îndrumare! ❤️
    A mea prinde cu tel niște instantanee cu colegii sau cu patrupedele din dotare, de mă prăvălesc de râs. Are niște ochi, mamă-mamă! laugh Dar îmi arată doar ce și când vrea ea, bandita!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura