Cine sunt AUR? Un articol scris fara patima si manipulari

Alegerile Parlamentare 2020 au avut parte de multe surprize pentru unii, dar pentru cei ceva mai bine documentati si atenti la toate detaliile din lumea asta politica, nu a fost vreuna, cum nu a fost nici aparitia aparent meteorica a formatiunii politice AUR, formatiune politica pusa pe radar si observata de mine discret ca evolutie de cateva luni bune, singura mica surpriza fiind pentru mine doar scorul obtinut, in estimarile mele vorbeam cel mult de prag, pentru ca era evident ca acest partid are o oarecare „cadere” sa intre in Parlament. Probabil ca si estimarile lor tot pe la prag s’au oprit, insa, asa cum ma asteptam totusi, se pare ca au fost destui cei care asteptand de atata vreme un partid conservator-crestin, au profitat de ocazia sa il si voteze si au si facut’o. Despre nevoia unui asemenea partid vorbesc de foarte multa vreme pe aici, insa pana acum am avut parte doar de simulari, pentru ca frica UE a fost legata de coagularea unei asemenea miscari si in Romania, incercand’se pana acum tot soiul de supape de siguranta care sa mimeze conservatorismul nationalist, pentru a preveni o coagulare a lui, dupa cum scriam pe aici si cu gandul la AUR, pe care cam asa il percepeam atunci.

Cine sunt AUR

Potrivit descrierii lor de pe site:

„Au trecut 30 de ani de la Revoluție, 100 de ani de la Marea Unire și românii sunt tot mai dezbinați, pe fondul unor politici ale urii propagate de partidele care s-au succedat la putere. Jumătate din națiunea română se află peste granițele actuale ale țării și, de la an la an, România se depopulează. Încrederea românilor în cei care ar trebui să le reprezinte interesele scade de la un scrutin electoral la altul. Alianța pentru Unirea Românilor  își propune să realizeze unitatea românilor, oriunde s-ar regăsi aceștia, la București, Iași, Timișoara, Cernăuți, în Timoc, Italia sau Spania, pentru însăși existența noastră ca neam.”

Asadar in principiu si conform propriei descrieri, avem de-a face cu o formatiune cu orientare de dreapta conservatoare-nationalista-crestina.

Cine sunt AUR, dincolo de propria descriere

Sa ii luam pe rand:

  • Cel mai sonor nume de care probabil ca ati auzit este cel al activistului unionist George Simion, care a candidat si ca independent la prezidentialele din 2019, co-presedinte AUR. Ucenicia si’a facut’o in peluzele stadioanelor facand parte din galeriile echipelor de fotbal, fiind si cel care a pus bazele organizatiei civice „Uniti sub Tricolor”, arogandu’si si paternitatea sloganului „Basarabia e România”. S’a remarcat de’a lungul timpului prin numeroase actiuni civice, in atentia publica intrand dupa un scandal in care de ziua fostului presedinte Iliescu a aprins lumanari in fata casei acestuia. In urma unor actiuni unioniste in Republica Moldova, Simion este declarat persoana non-grata, fiindu’i interzis accesul pe teritoriul tarii. Pe internet il gasiti pozat alaturi de foarte multe personaje publice, atat din lumea politica cat si publica, personaje care par mai degraba sa se lipeasca de el, decat invers, Simion avand mai degraba profilul „lupului singuratic”, desi este posibil ca actiunile lui sa fi fost sustinute ca anumite evenimente de circumstanta si de cei cu care s’a pozat de’a lungul timpului;
  • Claudiu Tarziu, co-presedinte AUR,  jurnalist si scriitor, a lansat AUR impreuna cu George Simion, in septembrie 2019. Este cunoscut pentru numeroasele sale actiuni civice, facand de’a lungul timpului parte din mai multe asociatii civice cu preocupari culturale fundamentate pe credinta ortodoxa, printre care si Coalitia pentru Familie, initiatoarea Referendumului pentru familie din 2019. Controversele cu privire la Claudiu Tarziu sunt cele care privesc declararea unor oarecare afinitati legionare in publicatiile sale, revista ROST si blogul personal, aparand in timp referiri si poze cu liderii miscarii legionare, dar niciodata nu s’a declarat un adept al acestei miscari;
  • Sorin Lavric, presedinte al Senatului AUR, scriitor si traducator, absolvent al Facultatii de Medicină (1993) si al Facultății de Filosofie (1996), doctor în filosofie din 2005, din 2003 tinand cursuri semestriale la Facultatea de Filosofie Bucuresti, a caror tematica este axata pe filosofia lui Constantin Noica, cunoscut pentru afinitatile legionare. Sorin Lavric s’a facut remarcat de’a lungul timpului prin niste remarci nu tocmai fericite ala adresa unei anumite etnii si cu privire la rostul femeilor in societate. Din acest motiv, dupa intrarea AUR in Parlament, Uniunea Scriitorilor din Romania a anuntat ca a fost eliminat din randurile lor, delimitandu’se de viziunile sale filosofice pe care le considera a fi de sorginte legionara;
  • Cristian David, secretar general AUR, fost ministru in cabinetul Tariceanu, a fost acuzat de DNA in 2008 pentru o presupusa luare de mita in valoare de 500.000EU, insa gasit nevinovat si achitat definitiv in 2019. Cristian David a considerat ca acuzatiile la adresa lui au fost in baza unui dosar politic care il dorea eliminat din viata publica, PDL stand in spatele acestei manevre;
  • Diana Iovanovici-Sosoaca, avocat, s’a facut remarcata prin activismul religios, fiind cunoscuta acum ca si „avocata lui Teodosie”. Aparitiile sale in spatiul public din ultimele luni sunt dese, fiind nelipsita atat de la pelerinajele interzise in pandemie cat si la toate protestele impotriva masurilor de limitare a drepturilor si libertatilor care au fost organizate in ultimele luni. Notorietatea si tractiunea electorala de care a beneficiat insa cel mai mult a provenit din mediul online, unde este unul dintre vectorii cei mai importanti de opinie din grupurile conservatoare, mesajele sale fiind distribuite masiv in randurile celor care rezoneaza cu crestin ortodoxia si conservatorismul-nationalist;
  • Antonio Andrusceac, absolvent de Teologie, este unul dintre fondatorii care impreuna cu Nicusor Dan, actualul primar al Capitalei, a pus bazele Uniunii Salvati Bucurestiul (USB). Acelasi Andrusceac a fost si membru fondator al USR, in iunie 2020, in urma intrarii pe traiectorie de coliziune directa cu tabara lui Barna in urma viziunilor sale cu privire la orientarea crestina si care respecta familia si valorile traditionale, acesta a parasit USR si s’a inscris in AUR;
  • Generalul Mircea Chelaru, fost sef al Statului Major General, este cunoscut pentru afinitatile sale cu privire la Maresalul Atonescu si viziunile nationaliste;
  • Francisc Toba, lt. colonel in rezerva, fondatorul Serviciului de Telecomunicatii Speciale, STS. A fost cercetat in dosarul „Revolutiei” care a fost clasat in 2010. Acest personaj probabil ca este unul dintre cele mai sulfuroase personaje din AUR, un partid declarat ca anti-sistem, Francisc Toba fiind insa ani la randul parte componenta a sistemului, fiind in trecut membru FSN si PDSR, apropiat de multi dintre liderii importanti printre care Ion Iliescu si Adrian Nastase, caruia i-a fost consilier.

In aceasta descriere pe scurt, m’am documentat asupra liderilor si cateva din figurile publice sau care mi s’au parut cele mai controversate, despre restul componentei acestui partid, va las pe voi sa va documentati.

Cine a finantat si sta in spatele AUR

Probabil ca asta este cea mai arzatoare intrebare pentru multi si este si normal sa fie asa, ca pana la urma doar asa putem sa ne facem o idee cat de cat clara despre un eventual viitor si directie a acestui partid, precum si interesele reale care stau in spatele lui, dincolo de cele declarate.

Pe tema asta am vazut numeroase teorii, printre care si efortul urias pana la penibil la care s’au angrenat toate oficinele cu indicative militare sau in slujba vreunui partid aka #presamiluita, sa o dea pe aia cu vreo linie de finantare de la rusi, o aberatie la care voi reveni ceva mai incolo, pana atunci tot ce pot emite pe tema asta sunt doar niste supozitii, pentru ca oricat am cautat, nu am gasit nimic public pe tema asta, dar mi’au atras atentia niste personaje lipite discret pe langa George Simion, care mi’au oferit cateva indicii cu privire la aceaste posibile finantari!

  • Bobby Paunescu, este fiul controversatului om de afaceri George Constantin Paunescu, acuzat in trecut de colaborari cu Securitatea, lucruri pe care le’a negat. Numele lui George Constantin Paunescu a fost legat de marile scandaluri de după 1990, printre care devalizarea Bancii Bancorex, Bankcoop şi Dac Air, averea familiei Paunescu fiind estimata in 2010 la 500-550 milioane de dolari, locul 11 in Revista Capital. Bobby Paunescu este si actionar principal al postului B1TV. La anuntarea primelor rezultate din seara alegerilor, a stat aproape de Simion;
  • Calin Georgescu, propunerea AUR pentru functia de premier, mason de grad inalt, fost presedinte al selectului Club de la Roma, una dintre cele mai influente, puternice si bogate organizatii masonice din lume;
  • Nicolae Voiculet, artist, mason de grad inalt in MLNR, s’a aflat aproape de Bobby Paunescu la aflarea primelor rezultate din seara alegerilor.

Singura informatie pe care am gasit’o in legatura cu o eventuala finantare din partea lui Bobby Paunescu a fost cea in care Claudiu Tarziu a negat ca acesta ar fi unul dintre finantatorii partidului.

„Nu, categoric, nu. Ar fi fost foarte frumos să ne ajute Bobby Păunescu, dar faptul că nu ne-a ajutat este ușor demonstrabil. Noi nu am fost pe B1TV la nici o emisiune în ultimele cinci, șase luni”

a declarat Claudiu Tarziu cand a fost interpelat de reporteri in legatura cu aparitia lui Paunescu alaturi de lideri AUR in seara alegerilor.

Asadar, fara alte informatii certe si o deschidere mai mare spre o transparenta necesara din partea acestui partid cu privire la sursele lor generoase de finantare, nu putem decat presupune ca acestea sunt parte capital autohton, parte capital venit din partea unor organizatii, implicarea Masoneriei in politica din Romania nu ar trebui sa mire pe nimeni, la bazele istoriei Romaniei ca stat unitar si independent, Masoneria jucand un rol deosebit de important, pasoptistii, in mare majoritate masoni, fiind cei care au pus piatra de temelie al acestui proiect de tara! O alta posibila sursa de finantare probabil ca este diaspora, suportul din diaspora fiind urias pentru o formatiune cvasi inexistenta pana mai ieri.

Legaturile AUR cu Rusia

De 31 de ani tot ce nu este conform sau neinteles in Romania, in mod cert este venit sau macar in legatura cu Rusia! laugh Desi ar fi trebuit sa renuntam la idiotenia asta de ani de zile in care s’au castigat chiar alegeri pe baza acestor slogane tampe, prima manipulare pornita pe toate canalele media si social media a fost exact asta, toti #miluitii si #acoperitii dandu’se peste cap sa justifice aceste presupuse legaturi de vreun fel si orice fel cu Rusia, in sustinere folosind doar niste analogii tampe, un soi de strabunicul varului fratelui sotiei bunicului mirelui ar avea ceva legaturi cu Rusia, plus vreo doua parlite de articole laudative ale unei publicatii cu finantare ruseasca la adresa unor lideri AUR, publicatie care a scris de’a lungul timpului si despre multi altii din politica romaneasca si asta de parca aia n’ar avea voie sa o faca pentru ca automat esti rus?! laugh

Asta este tot, dar absolut tot ce am reusit sa vad explicat de #miluiti si #acoperiti ca „dovezi”, si la fel de tot ce am reusit sa gasesc si eu, mai ales ca sincer, nu vad deloc Rusia bucuroasa sa il sprijine pe unul ca Simion si aia de pe langa el, care militeaza de ani de zile pentru unirea Basarabiei cu Romania, iar asa cum am scris deja,  Simion este persoana non-grata in Moldova de peste Prut de ani de zile, tocmai din acest motiv!

Extremismul AUR, contestat de un membru de etnie maghiara, deputat de Arad

Vasile Nagy este inginer, a absolvit doua facultati, un master și este doctorand al Universitatii Politehnica Timisoara.

Vasile Nagy, de etnie maghiara, rezoneaza cu valorile partidului AUR, un partid nationalist. Vasile Nagy spune ca AUR nu este extremist, conform ziare.com.

„Adversarii politici pot să spună ce doresc. Este democrație. AUR nu este un partid extremist. În acest partid se regăsesc și alte minorități. Mă simt foarte bine în AUR. Nu m-a contestat nimeni, nu m-a înjurat nimeni, nu m-a făcut nimeni să mă simt altfel decât m-aș fi simțit în orice alt partid. Nu există discriminare. (…) Trebuie să fie partide, să-i unească altceva decât etnia. Nu se mai poate așa ceva. Încercăm să evoluăm, suntem membri ai Uniunii Europene.”

a spus Vasile Nagy, deputat AUR de ARAD, in noul Parlament.

Opinie de final

Asa cum am scris la inceput, AUR a reusit sa ma surprinda putin doar prin scorul obtinut, dar in nici un caz ca aparitie pentru ca AUR a avut cea mai concentrata si muncita campanie online si offline dintre toti competitorii politici, batand toata tara cu un autocar, umbland din oras in oras si poarta in poarta cu mesajul lor. In ce priveste campania din online, aceasta a fost foarte bine organizata si tintita foarte bine din punct de vedere demografic, dovada ca au stiut foarte bine carui electorat se adreseaza si de unde incearca sa isi atraga capital electoral, rezultatele fiind vizibile in acel ~9%, un scor care este fabulos pentru un partid infiintat acum un an de zile si inexitent ca structuri in teritoriu! Facand o comparatie cu un alt partid ce tinde inspre extrema stanga, USR, acesta in 2016 a obtinut abia ~7%, avand in spate o uriasa si infernala masina de propaganda in care s’a investit enorm de mult atat din punct de vedere logistic cat si financiar, acestia venind si pe valul emotional #Colectiv si fiind vazut atunci tot ca si partid anti-sistem. La 4 ani de atunci, USR cu structuri in teritoriu si sprijin la fel de mare la care s’a adaugat si Plus, a reusit cu chiu cu vai sa obtina 16%, ceea ce din punctul meu de vedere este un scor rusinos, riscand ca dupa astia 4 ani de erodare la guvernare, sa nu mai existe!

Avand in vedere cele scrise mai sus, cu bune, cu rele, din punctul meu de vedere AUR este un partid mai mult decat binevenit pe scena politica din Romania daca mai tempereaza putin din mesaj si isi cristalizeaza viziunea prin aducerea in fara a intelectualilor simpatizanti, in ciuda eforturilor uriase facute de marxistii progresiti interni si internationali ca dupa disparitia PRM, in Romania sa nu se coaguleze un asemenea partid cu orientare conservator-suveranista crestin ortodoxa! Prin aparitia lui, acest partid vine ca si o contrabalansare sanatoasa a democratiei care doar asa este una cu adevarat functionala pentru ca in acest mod este respectat si dreptul la reprezentare al celor cu asemenea orientari, in ciuda predicilor progresiste, de aici tragandu’se si toata zvarcolirea si potopul de ura pe care l’ati vazut cu privire la AUR in ultimele zile, semne bune ca Sistemul a fost luat pe nepregatite si lovit napraznic de aceasta aparitie care va fi lovita in continuare, din toate pozitiile si cu tot armamentul progresist din dotare, fapt care insa va avea un efect de bumerang, orice atac nefacand decat sa le creasca procentele si nu invers, iar ei stiu lucrul asta foarte bine si il vor folosi afisand o atitudine mereu provocatoare, suspendarea lui Iohannis, despre care vorbeam  inca din ziua alegerilor, devenid obiectivul lor numarul 1, chiar daca nu vor reusi coagularea unei majoritati in acest sens, important e mesajul dat in electoratul din 2024!

Legat de graba lipirii AUR alaturi de PRM, tot din lipsa de documentare sau mai degraba din rea-credinta a deontologilor #miluiti ce au executat doar ordinul pe unitate, aceasta este una cel putin la fel de tampa ca si cea a lipirii de Rusia! PRM, a fost un partid cu orientare clara de stanga nationalista, in vremea in care AUR, conform declaratiilor publice si statutului, este de orientare clara inspre dreapta nationalista ce mai degraba merge inspre PNTCD, care fie vorba intre noi, au fost si sustinatori ai legionarilor, daca e sa intindem coarda pana acolo si sa dam apa la moara celeilalte teorii aparute, aia cu legionarii.

Cum vad eu viitorul acestui partid? Exista doar doua directii mari si late!

Prima dintre ele este ca dupa intrarea efectiva in Parlament, acestia sa uite de ce au intrat acolo si sa inceapa alergatul dupa interese in bunul spirit mioritic, George Simion neparand a fi tocmai liderul care sa aiba darul de a tine un partid in frau. In felul asta, in urmatori 4 ani, s’ar putea sa asistam la inca un partid care va avea soarta PPDD, ce a venit pe un val similar de simpatie, dar dupa ce a ajuns in Parlament, i’a durut la bascheti de ce sunt acolo, inclusiv de Dan Diaconescu care n’a mai prins Parlamentul, ajungand in puscarie.

A doua dintre ele este sa se tina batosi si sa nu faca compromisuri de nici un fel, constienti fiind ca ei sunt cei care oricand pot sa faca si desfaca majoritati, ba chiar pot da jos si pune guverne, pot negocia si boicota orice, in barca lor fiind foarte posibil ca in timp sa mai vina si altii de pe la alte partide, cei mai vizati de plecari fiind PSD unde exista inca o ramura nationalista destul de importanta si ei nu se dovedesc a fi cumva doar o supapa creata pentru a descarca putin din acest curent ce era in crestere si in Romania! Daca fac treaba asta si isi joaca bine cartile, desi poate parea absurd ce spun acum, avand in vedere ca peste 70% din votantii lor sunt tineri de pana in 30 de ani si uriasul suport din diaspora, AUR ar avea sanse mari ca in 2024 sa dea presedintele, iar la urmatoarea tura de alegeri Parlamentare sa faca chiar rocada cu PSD! Stiu, pare SF, dar tot asa de SF a fost pentru multi si cand s’au trezit acum cu AUR, „de nicaieri”, in Parlament.

despre aur
Foto: partidulaur.ro

Update: pentru ca mie inca nu au avut timp sa imi dea un raspuns cu privire la un set de intrebari, il las aici interviul maestrului Tuca:

25 de comentarii la „Cine sunt AUR? Un articol scris fara patima si manipulari”

  1. Hmm, cred ca ne-am uitat la aceleași lucruri despre AUR. laugh Nu sunt convins de treaba cu masoneria, dar tot ce e posibil. Din ce am inteles, aveau reach foarte mare pe fb, au avut echipa de postaci, un pic de grupuri. Clasic si eficient.

    Pe scurt, au luat din electoratul USR, PSD?!

    Răspunde
    • Asa cum am precizat in articol, sunt doar simple supozitii si mi s’ar parea normal sa aiba parte de o oarecare finantare venita nu neaparat pe linie oficiala, ci de pe ici, de pe colo …. atat vreme cat exista membrii AUR cu afiliatii cunoscute la acea organizatie, iar donatiile nu sunt nimic ilegal daca sunt facute in limitele legii.

      Nu doar pe facebook, habar nu ai ce reach au avut in offline, au umblat oamenii astia oras cu oras, sat cu sat, casa cu casa, usa cu usa … au fost peste tot. Aici tot respectul, munca la greu, pe toate fronturile, am stat cu ochii pe ei, chiar au avut o coordonare beton.

      Ca electorat, nu au luat nici de la unii, nici de la altii, ca aici e marea surpriza! Au luat din electoratul latent, conservator-nationalist, ala care nu a mai iesit la vot in ultimi ani cu exceptia Referendumului pentru familie initiat tot de parte din aia care sunt acum in partid cu 3 milioane de semnaturi si care care a avut ~4 milioane de voturi atunci, deci potentialul lor este abia la nivel de incalzire, de aia am zis ca in 2024, s’ar putea sa reprezinte o mare surpriza! victory

      Răspunde
      • Pai daca se adeverește ca e Ghita in spate, e suficient. Dar cred ca s-ar fi auzit si pe aici.

        Se vor aranja lucrurile si vom afla una alta despre ei, in timp.

        Răspunde
        • Nu contest ca nu ….. insa ma indoiesc ca s’a rupt de Ponta si l’a aruncat la gunoi odata ce AUR a luat fata ProRomania, partidul lui Ghita si Ponta! smile In rest, eu unul nu am gasit nimic legat de asta, daca era asa, nu era atat de multa panica in sistem, de aia zvonul ala il iau mai degraba ca unul local .. dar, vom vedea, cum ar zice orbul. laugh

          Răspunde
  2. Pe la mine nu au fost. laugh Și pe mine nu m- au luat. laugh Dar dacă stau trebile precum povestești, rămân la fel de indiferentă pe mai departe. Harnici, proactivi, mno, vii ( dar cu- cu! ) cu alte cuvinte sunt și usericii. Cred că s- a făcut o încurcătură de prunci ( ideologiile clamate ) pe la maternitate… vorba cântecului, „aripioare picante, aripioare picante! ” pentru toți orfelinii turmentați care nu au cu cine vota, dar îi mănâncă. sarcastic
    Bre, e trist dacă zici că au rupt din electoratul ăla. Îl credeam ceva mai isteț. cool
    Nu cred că părintele T a fost inspirat când și- a ales avocatul. Tanti asta nu îmi place de nicio culoare. Dar, mna, asta e părerea mea.

    Răspunde
    • Tiana, eu am invatat bunul obicei de a nu ma antepronunta cu privire la nimic pana nu las timpului, timp si faptelor, fapte. Stau, privesc, astept bland. Una peste alta, un lucru bun este de multumit astora de la AUR: am scapat incorpore de Basescu, Tariceanu si Ponta, bonus si aia de lingeau pe langa ei ca de pe aici s’ar putea sa fi cules ceva maruntis, mai ales de pe la PMP, iar cu voturi au fost putine, pare ca n’au mai avut de unde rupe, 4,94 a fost cam tot ce s’a putut, desi inca mai numara prin Maramures cica! laugh Mno, sa le dea Dumnezeu sanatate la baietii astia, macar pentru atata lucru, e un moment de mare bucurie ca IN SFARIST, se pare ca am resuit sa il ingropam pe Basescu cu tot cu coabitantii lui! Sa fie intr’un ceas de AUR cu care o mai vedea … ca pe moment, le fac deja zile fripte la progresisti, plus ca, asa cum scriam inca de ieri, au anuntat deja ca pe Kaizer il paste o suspendare … ar fi singuri care au cojones sa faca asta si daca o fac si le si iasa, cred ca in 2024 ii votez, numa asa, ca sa le multumesc! rofl

      Răspunde
      • Cum poftești, tovarășe! Fă- ți de cap! laugh La ce avem și cu ședem, cine să te blameze? Nasol e când ajungem să facem lucruri în disperare de cauză. Scapi de unul și dai de ta- su… pardon

        Răspunde
        • Tovarasa, mie nu imi mai pasa demult, sau mai exact, de cand mi’am pus cetatenia in cui, cel putin pentru o vreme! Sunt independent 100% si de stat si de tot, am avut grija sa am redundanta peste tot, orice ar fi … eu sunt ok … daca ma supar, imi iau o vancanta in Cuba, ieri! laugh Asa ca … tot inainte …. macar „sa ne radem”, ca de plans am plans destul! laugh

          Răspunde
  3. Si ziarele maghiare (din Ungaria), printre care si Azonnali, si-au dat cu presupusu’ asupra noii formatiuni politice de la noi. Citez:

    „Problema cu AUR nu este aceea că nu îi place Ungaria, ci faptul că nici România nu-i place și că nu o poate iubi niciodată, pentru că, de fapt, nu o cunoaște. AUR nu este condus de români, ci de indivizi care nu au făcut nimic altceva decât să-i observe pe români. Și singurul lucru pe care l-au aflat au fost temerile lor. AUR nu este altceva decât manifestarea dezamăgirii politice din România în ultimilor 30 de ani. ”

    Pentru conformitate – https://azonnali.hu/cikk/20201208_aranyveruek-tombol-a-nepotizmus-az-uj-roman-soven-partban-pedig-megfogadtak-hogy-kuzdenek-ellene

    Răspunde
    • Identic USR, tot la fel a prins la electorat. De aici și scandalurile cu pnl- ul, care sunt împinse de către electoratul lor și nu de către reprezentanții partidului, ei încă o scaldă pentru ochii celor care îi votează, îmi vine în minte exemplul cu pensiile speciale, când totul a fost o mimare, în fapt a rămas la fel. Noi am vrut, dar psd- iștii de la CeCeRe ( și nu Constituția ) s- au opus. laugh
      Deștepți vecini! good

      Răspunde
    • @Costin: nici nu puteam sa ne asteptam la altceva din partea presei maghiare cu privire la un partid nationalist, desi, nici cu Fidez al lor nu imi rusine deloc, avand fix, dar fix aceiasi ideologie si orientare ca si AUR.

      In rest, sunt de acord cu partea aia:

      „AUR nu este condus de români, ci de indivizi care nu au făcut nimic altceva decât să-i observe pe români. Și singurul lucru pe care l-au aflat au fost temerile lor”

      O opinie cat se poate de sustinuta de realitate, care probabil ca vine din experienta lor, nici Fidesz nu e un partid condus de unguri, ci de oameni care i’au observat pe unguri si sa exploateze temerile lor.

      In rest articolul ne lumineaza in sensul ca intr’un fel nu face decat sa imi confirme teoretic ipoteza in care AUR nu este decat creatia acelorasi arhitecti care au stat si in spatele Fidesz in Ungaria, Partidul conservator Lege și Justiție (PiS) in Polonia si astazi voi continua lista pe tema asta pentru ca m’am documentat cat de cat si mi’se confirma tot mai tare faptul ca AUR nu e deloc intamplator ci doar parte a unui curent care va matura Europa anul viitor! smile Sper sa am timp sa scriu azi … sper … ca vad mare panica in marxistii progresisti de peste tot. crazy

      P.S. Pentru dreapta informare: azonnali.hu sunt o publicatie de orientare marxist progresista, infintata in 2017 de doi politicieni unguri opozanti lui Orban, (Péter Ungár, Gábor Gerényi) membri in Adunarea Nationala a Ungariei, un soi de USR unguresc delegat cu treaba si prin Moldova si sustinere pentru „modernizarea” Parlamentului Moldovei pe „Calea europeana”. laugh victory

      Răspunde
      • Adică dna Șoșoacă ( sau oricare altul din fruncea aurului ) egal V Orban? laugh laugh laugh

        Tovarășe, Dumnezeu e mai democrat ca pământenii, nu le- a interzis niciodată tâlharilor ( „niște penali ” )să afirme un adevăr, iar atunci când au ales să o facă, nu le- a mers deloc rău. pardon

        Răspunde
        • Tiana, cu toata dragostea, dar ai inteles complet gresit rostul si ce este AUR defapt, in afara de ce pare! smile In momentul asta este o baza pe care se va construi ce e in proiect, cei pe care ii vezi acum in fata sunt cei care trebuie sa fie in fata, doamna Sosoaca e tratamentul perfect pentru tupeul marxistilor din USR, care de amu au cel putin un adversar pe masura, ba chiar peste! secret In rest, odata ce acest partid este condus de nimeni defapt, existand la varf o conducere bicefala, nu imi da decat de inteles ca locul ala e pregatit pentru cineva aflat acum in umbra si care va veni la momentul oportun ca si candidatul AUR pentru prezidentiale 2024. Am deja cativa candidati pe lista foarte scurta, semnale au fost date in ultimele trei luni, pentru cei care au avut ochii sa le vada, cel putin unul dintre ei, daca se confirma banielile mele, va fi un candidat de neinvins, aducand in fata un intelectual care va fi o alternativa la toti analfabetii din ultima „peroada”. yes
          Tovarasa, nu subestima ce vezi, ca ce vezi nu e ce crezi, priveste inspre #2024 … si ma opresc aici din speculatii! smile

          Răspunde
          • Pe mine mă lasă rece caftelile dintre ei și userici.
            Nu știu ce săpături ai făcut tu, dar eu îi consider niște cocălari care și- au pus toate neamurile să candideze, veniți prin impostură ( vezi cum s- au folosit de acțiunile celor de la Starea de libertate, Diplan et co ) , am văzut niște dialoguri dezgustătoare, totul culminând cu afirmația publică a peluzului că ” scopul scuză mijloacele” . Dacă acolo s- au încuibat și oameni de cultură, cu atât mai rău pentru ei! Până în 2024 mai e mult, nici măcar nu am ieșit din covideală…aurul fiind ultima mea grijă. Am comentat pe aici că am văzut că pe mulți i- a luat valul și eu una nu am înțeles de ce? De parcă nu am avut ppdd și s- a ales praful de el… Nevoia de reprezentare este una reală și cam aici se sfârșește tot…Nu știu ce vânturi vor bate prin Europa, dar noi nu vom avea nicio legătură cu ele. Eventual vom fi iarăși victime directe sau colaterale, de naivi ce suntem pentru că ne alegem reprezentanți ticăloși. sad
            Sănătoși să fim și mai vorbim! smile

          • Dupa cum vezi, eu nu’s luat de nici un val, doar observ si analizez, este interesant din punct de vedere jurnalistic si al evolutiei socio-politice. In rest, nu’mi bat capul cu nimic … vedem doar ce si cum, timp o sa tot fie sa vorbim, bine ar fi ceva mai in liniste cu restul de belele, dar nah, le luam cum vin! smile

  4. Foarte detaliat si informativ, mai ales pentru cine nu stia de nimic despre ei..Ramane de vazut ce vor face cu succesul lor care pare sa ii surprinda si pe ei deocamdata.In alta ordine de idei, unde iti tii minionii care te ajuta ca mi se pare imposibil sa ai timp sa scrii atat de bine si documentat de fiecare data.

    Răspunde
    • Draga Misha, articolele sunt documentate si scrise de mine in proportie de 100%, documentarea imi ia zile la randul, scrisul ore bune …o fac probono, exercitiu de evolutie personala si sanatate mintala, un soi de gimnastica. Multumesc ptr aprecieri si ma bucur sa pot ajuta cu ceva ce se pare ca a venit ca un dar de la Dumnezeu ce trebuie impartasit, iar orice feedback pozitiv, ma face sa continui si mai ambitios decat pana acum, ca defapt eu pentru oameni scriu, de cateva luni renuntand sa o mai fac pentru bani, acolo unde scriam pentru asta si avand in gand evolutia inspre un mic proiect publicistic pentru la anul, dar mai vedem pana atunci! smile

      In alta ordine de ideei, da, foarte buna remarca ta! Si eu observ ca sunt inca buimaciti de succesul fulminant si de faptul ca aceasta nu s’a terminat aici, din monitorizarile mele, pot sa estimez ca daca s’ar relula votul saptamana viitoare, AUR ar dubla lejer scorul ala, cei care i’ar fi votat dar nu au crezut in ei, mergand acum pe votul inspre ei cu ochii inchisi! Partea si mai comica este ca sistemul e atat de naucit ca a ales calea sa ii ignore, pur si simplu habar nu au inca nici aia ce sa faca! Au incercat din rasputeri sa ii discrediteze in prima faza, dar s’au prins rapid ca nu fac decat sa creeze un val si mai mare de simpatie cu fiecare atac pe care il dau la adresa lor, asa ca acum au ales tactica strutului, au bagat capul in nisip si ii ignora in speranta ca aia vor face si cei care i’au trimis acolo! laugh Vestea proasta este ca acest lucru nu se intampla, acum lumea a auzit de ei, curiozitatea si interesul e si mai mare si e intr’o crestere constanta odata cu asteptarile! Ramane sa vedem ce vor face efectiv dupa preluarea mandarelor … de acolo va incepe abia drumul lor care va merge fie inspre pierzanie ingropati de propriul succes, fie inspre un 2024 in care cu greu ii va mai putea opri cineva sa devina o forta politica redutabila! Vom vedea … smile

      Răspunde
    • Cred ca de la toate, PSD mai mult, dar mai ales de la aia care nu au votat, pentru ca fie au considerat ca nu au optiune de vot, fie nu au auzit de AUR, fie nu au avut incredere ca votul lor are vreo valoare. Cum parca scriam ceva mai sus cand ii raspundeam lui Marius, aici e si marea, marea surpriza: au fost votati de foarte mult electorat latent, pe care nu a mai reusit sa il scoata nimeni la vot de foarte multi ani cu exceptia Referendumului pentru familie! Acolo e cheia viziunii cu privire la un posibil potential politic si e fabulos: ~4 milioane de voturi, adica, aproape cate au fost la toate partidele acum, adunate la un loc,plus voturi venite de la cei dezamagiti de restul! smile Amu, ramane de vazut daca sunt in stare ca peste 4 ani sa capaciteze respectivul electorat din care acum au votat o foarte mica parte, comparativ cu potentialul real. smile

      Răspunde
  5. Am văzut ultima știre „Floricica Dansatoarea de la AUR” s-a autoproclamat pe contul de Facebook Președintele României. Este posibil să ajungă, dacă nu se face curățenie în politică vine mașină de gunoi și se intitulează limuzina gunoaielor!

    Lăsând caterinca la o parte oamenii aia sunt oameni cu diplome pe bune , în general oameni normali nu șoferi cu doctorate în apărare națională pe la fabrica de diplome a SRI-lui.

    Daca se merge pe gândirea asta, probabil vor câștiga publicul larg…este posibil să devină un fel de partid comunist, în sensul să aibă un procent foarte mare din populație carnet de partid.

    Răspunde
    • Ai fi putut zice linistit, noul PNTCD … partidul ala de veritabila dreapta dusa putin inspre extrema, care inainte de comunism, era si cel mai reprezentativ din punctul de vedere al membrilor cu carnet de partid! blum

      In alta ordine de idei, oricat se dau curul de pamant marxistii sa ii demonizeze si discrediteze, da, destul de multi dintre aia de la varful lor sunt intelectuali pe bune, cu viata academica in spate si carti scrise, nu plagiate … oameni cu stinta de carte si nu impostori cu facultati si doctorate cumparate de pe piata libera a diplomelor, sau studii facute pe dincolo, pe banii lui tatuca, securistul. Treaba asta va conta mult, enorm de mult in economia partidului, romanii fiind mega satui de semianalfabeti de care, har Domnului, am tot avut parte si inca mai avem, unul dintre ei fiind chiar in fruntea tarii de o buna „pereoada” de timp si cu ceva „ghinon”, daca nu suntem „preCAUTI”, o sa il mai avem o vreme, plus aia de pe langa el, ca e plina politica damboviteana de ei, ca marea de pesti.

      Una peste alta … astazi o sa termin si ceva analogii cu curentele europene actuale pe fond pandemic, iar probabil ca postare aia, alaturi de asta asta, va lamuri ceva mai bine pe cei care trec pe aici, care e situatia de fapt. O sa las un link si aici.

      Răspunde
      • Oarecum este ușor de intuit, dacă va fi așa… Sper totuși să ne înșelăm, adică mă sperie puțin necunoscutul. Pentru economie e mai bine ca lucurile sa fie previzibile si pe aceeași linie dacă se poate.

        Sper sa ne descurcam cu bine daca dam de naiba. Oare vom fi vânați pentru ce am scris zilele astea?

        Răspunde
  6. Urmatorii patru ani vor fi cranceni din punctul de vedere al predictibilitatii, singura salvare ar fi o suspendare a dulapului si anticipate, ca altfel liniste nu ai de unde! In Parlament la ce Frankenstein cos astia acum ca alianta, nu are nici o sansa de viitor, pentru ca pe langa ideologia diferita si interesele sunt departe, PNL trage pentru Germania si PPE, USRPLUSh trage inspre Franta si Renew’ul lui Ciolmos, plus interese meschine si datorii diferite …. toti vor ciolanul doar pentru ei .. dealtfel se vedea asta inainte sa ajunga la el, iar acum cum se bat pe el. Deasupra peste toti si toate, Kaizerul nebun care mai nou a intrat pe traiectorie de coliziune cu propriul partid, aka Orban, de unde si circul cu premierul.

    No … cam asta e marea tristete si realitate, opozitie in afara de AUR nu exista, PSD e nimeni si nici nu as vrea sa ii vad pe la guvernare pana nu se scutura de toti securistii aia ce si i’a scos la geam.

    Sa fim vanati, zici? Pentru atat nimic?! Pai habar nu ai ce era pe aici in 2017-2018 cand se inghesuiau gradatii cu civilii la citit, aproape zilnic aveam vizite si monitorizare de la baietii cu ochii albastrii, le’am pus si pe aici sa stie ca si eu sunt cu ochii pe ei! Deci, nu ai a te teme si daca e ceva, e prea tarziu! laugh

    Legat de ce am scris mai sus, uite ceva care sa te ajute poate sa intelegi si mai bine contextul: https://ingerisidemoni.ro/evolutia-nationalismului-suveranist-in-europa-un-trend-din-epoca-de-aur-the-winter-is-coming/

    Răspunde
  7. Am observat ca exista o tendinta de a caracteriza nationalismul drept extremism. Deci, cei care au luptat ptr.tara asta au fost extremisti? Probabil ca da, din punctul de vedere al autoritatilor vremurilor respective. In fine, respingem un partid nationalist conservator si crestin!? Pentru ca nu mai simtim ca suntem romani? Sa nu mai credem in cultura noastra si in credinta? Pai la cine sa ne inchinam!? La Sfanta Tableta Sam si sa pastram intacte traditiile Msoft!? Sper ca oamenii astia din AUR sa faca ceva in continuare si sa isi pastreze directia. Altfel, un alt esec, alti romani plecati din tara, mai multe spitale arse, unii saraciti iar altii f.bogati. Ne trimit ajutoare polonezii..acum 10 ani in Dublin erau mii de polonezi si mii de romani. Acum la Dublin sunt mii de…romani. Iar chelnerul …Sper sa se duca direct pe Marte sa joace golf cu perseverenta pana il vedem noi cu ochiul liber.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura