Daca tot am dezbatut eu zilele astea multele probleme ale invatamantului din Romania, bunul meu prieten, prof.univ.dr.habil.ing.dr.ec. Eduard Edelhauser, Director al Departamentului de Management, Ingineria Mediului si Geologie, Conducator de doctorat în domeniul Inginerie si Management Universitatea din Petrosani, a scris zilele acestea un articol foarte interesant legat de o viziune a sa asupra invatamantului din Romania, o viziune moderna a ceia ce ar trebui sa fie invatamantul romanesc in anul de gratie 2015.
Aud de mai bine de 10 ani, sintagma „studentii de azi nu mai sunt ca pe vremea noastra, nu sunt preocupati, nu invata…”. Aceasta perceptie este normala, studentii sunt altfel, se raporteaza la un alt sistem de valori. Lumea de azi este mult diferita de cea de acum 15-25 de ani.
In opinia mea si a multor cadre didactice asemenea mie, problema nu sunt elevi sau studentii, ci suntem noi!
Sunt cadru didactic de peste 20 de ani si am fost un elev sau student cu medii excelente pentru acele vremuri. Nu neaparat acele note, ci mai mult ca sigur munca, perseverenta si – de ce nu – sansa mi-au permis sa ajung profesor universitar cu un venit decent. Oare un tanar sau tanara de 18-20 de ani, in zilele prezentului, se gandeste la un orizont de timp de peste 20 de ani. Sunt aproape de studenti, si ei vorbesc despre mine folosind numele meu mic si in niciun caz, titlul meu didactic, lucru care nu numai ca nu ma supara, ci ma face sa ma simt mai tanar. Asta pentru ca sunt aproape de ei, ii accept asa cum sunt, le inteleg modul lor de a percepe lumea si modul in care vad ei sistemul de educatie. Ii vad pe studentii de azi mult mai agili in gandire, mai adaptati la tot ceea ce este nou, ii vad realisti si poate prea maturi pentru varsta lor.
Predau discipline legate de IT si modific programa odata la 4 ani si datorita studentilor, ceea ce este o dovada a adaptabilitatii din ambele perspective.
Multi dintre studenti de azi se gandesc inca de pe bancile liceului sa isi gaseasca un loc de munca, aspect care pentru noi, acum 25 de ani, nu reprezenta o prioritate, iar pentru unii dintre colegii mei ce se apropie de varsta pensionarii era si ramane si acum de neconceput si, din pacate, de neinteles. Traiesc in Valea Jiului, desi studiile mele in mare parte sunt legate de orase puternice economic cum ar fi Brasov, Cluj Napoca sau Craiova, si ma confrunt cu probleme la care cei din orasele mai sus mentionate nici nu se gandesc. La fel patesc si elevii si studentii nostri. Si ei vor sa studieze in alte orase ale tarii sau peste hotare si ei isi doresc un loc de munca bine platit, dar, in mod surprinzator, dau dovada de o extrordinara maturitate, dorind, in mare parte, sa revina, la un moment dat, acasa.
Profesorii ii vad demobilizati, Uniunea Europeana ii vrea mai mobili pentru a nu creea dezechilibre pe piata muncii si disparitati economice intre zonele Europei. Si tinerii se lupta de unii singuri sa razbata in aceasta lume extrem de ostila pentru ei. Valea Jiului le face viata extrem de grea, perspectivele lor sunt sumbre, viitorul nesigur, iar noi, cei care trebuie sa ii indrumam si sa ii ajutam, nu facem aproape nimic.
Va invit sa cititi acest articol foarte interesant aici.
Interesanta viziuna … si mai ales curajoasa abordarea unor probleme despre care am scris si eu mai mult sau mai putin, iar Edi nu face decat sa imi intareasca spusele despre un sistem de invatamant imbatranit, neorientat profesional si mai ales fara nici o legatura cu timpurile pe care le traim. Probabil ca daca am avea oameni cu asemenea viziuni moderniste in functiile importante in invatamantul romanesc, lucrurile ar merge intr’o directie in care profesorii ar fi profesori iar cursantii lor mai mult decat niste statistici ce contin numarul de studenti ce intr’un final trancend inspre o alta statistica, cea a somerilor cu diplome de studii superioare.
Interesant de urmarit ceia ce va scrie in continuare domnul profesor, voi reveni si cu alte articole ale sale. 😉
De ani lumina trebuia sa avem un invatamant conectat cu piata muncii macar in parte, gen angajatorii cer 1000 de specialisti intr-o ramura, universitatile sau colegii or licee ofera scolarizarea, iar angajatorii sponsorizeaza cu contract si ofera internship, iar restul de studenti care urmeaza specialitatea respectiva o fac pe riscul lor, riscul de a nu gasi loc de munca in 4-5-6 ani, iar daca angajatorul nu il angajeaza pe absolventul sponsorizat acesta devine liber de contract, altfel el fiind obligat a presta minim 4-6 ani la sponsor.
Asa macar o parte din absolventi ar intra pe piata muncii siguri de job, iar cei care nu vor sa se inscrie la astfel de servitute platesc din buzunar costurile si se risca pe cont propriu pe piata muncii la absolvire.
Bineinteles selectia ar devein mai riguroasa si nu ai avea ingineri pe post de ziaristi si it-isti pe post de vanzatori la supermarket.