In mine nu mai curge sangele meu … este si sangele tau!
Carnea mea nu mai este a mea … esti sculptata in ea!
Mintea mea nu mai este a mea … esti parte din ea!
Sufletul meu nu mai este al meu … al tau s’a contopit in el!
Lumina ochiilor mei nu mai este lumina mea, pentru ca vad imaginea ta in fiecare chip de pe strada!
Diminetile nu mai sunt diminetile mele, pentru ca desi departe, ne conectam ancestral!
Noptile mele nu mai sunt ale mele, pentru ca dai contur viselor de noapte!
Poate ne’am jucat ca doi copii inconstienti, condusi doar de ceia ce simt cand fara sa ne dam seama, ne’am contopit pentru totdeauna, cuprinsi de frenezia dorintelor de suflet si trup, caci suntem si una si alta! Cum as putea sa te uit acum cand curge in noi acelasi sange, cand carnea iti poarta sculptura, cand mintea pastreaza imagini vii, cand impartim acelasi suflet, cu ochii vedem aceleasi imagini, bem aceiasi cafea si impartim aceleasi vise? Cum as mai putea sa traiesc negandu’mi propria existenta … propriul suflet si propriul trup? Doare totul in jur in lipsa ta … caci nimic nu este complet … nici macar eu …
Vom trai oare mereu de acum inainte ca doua jumatati ce ravnesc implinirea celeilalte? Vei fugi mereu departe de implinirea ce iti sunt, dor ce imi esti? Vei alege negatia propriei noastre existente de teama inexistentei cand inexistenta ai ales de teama sa nu te ia prin suprindere? Ma vei abandona mereu prada gandurilor, dorului, propriei mele nebunii? Vom dovedi ca nu ne meritam sansa la (i)ubire, doar pentru ca …? Are umor … stiu … dar asa cum am spus candva, poate pe tabla lui de sah, cei mai dragi ii sunt nebunii …
Te (i)ubesc mult de dincolo de vremuri … de dincolo de tot si toate … chiar daca tacerea a urlat acum prea tare sa ii pot retine suflul de dor …
Buna dimineata, mare albastru cu straluciri de chihlimbar!