Cum a ajuns Halep in mijlocul unei mizerii politice si care este adevarata miza a huiduielilor lui Firea

Inainte de a trece mai departe la analiza asta ce am reusit sa o fac cu capul limpede dupa oribilul moment de pe Stadionul National in care manipularea efectului de turma a fost inca o dovada vie ca asta functioneaza ca si la galeriile de fotbal, as vrea sa fac cateva precizari ca sa nu fiu nici prost inteles (cum mi’se tot intampla in ultima vreme) si sa evitam discutiile inutile deturnate inspre nimic:

Nu sunt fan Firea, nu ma intereseaza Gabi Firea, articolul asta nu este sa o apar pe ea pe persoana fizica sau vreo formatiune politica, nefiind membru al nici uneia, ci cel mult simpatizant al unor idei la care consider ca am dreptul la fel ca oricare dintre voi. Sper ca acum suntem lamuriti, macar din punctul asta de vedere. Asadar sa purcedem.

Simona Halep a obtinut una dintre cele mai mari performante din tenisul feminim din ultimi 45 de ani sau pe acolo. Lucrul asta ar fi trebuit sa fie un motiv de reala bucurie nationala ce ar fi trebuit sa ingroape orice secure a razboiului politic ce se duce pe la noi, oamenii care s’au dus sa o sustina sa faca asta dincolo de orice manipulare sau mizerie care li s’a bagat pe gat inainte, pentru ca acolo teoretic s’au dus sa o apalude pe Simona pentru un moment unic in viata ei si nu sa o huidie pe Firea, cand pot face asta in fiecare zi chiar in fata Primariei. Dar noi, suntem romani! Noi nu stim sa ne respectam si onoram eroii nici morti nici vii, nici inainte si nici dupa, ne place circul, panarama, batjocura si flegmele. Pentru aia care au acum ceva de zis, as vrea sa le aduc aminte cum i’au pizdit de cate ori au avut ocazia pe Hagi, Popescu, Ilie, Nadia, Bute, Belu, Bitang si multi, multi alti oameni care au facut tara asta cunoscuta peste tot dincolo de povestile cu tigani si lebede mancate prin Viena! Nu i’ati respectat si nu ii respectati, pentru voi sunt importanti doar cand aveti motive sa mai spargeti o samanta la TV insotita de o bere ieftina la PET, sau sa faceti panarama pe la vreo gala de asta, dupa care sa ii ingropati in flegme intr’un final, spre marele lor noroc, in uitare.

Cum a intrat fara sa vrea Simona in mizeria asta in care nu avea ce cauta si cum a ajuns sa fie folosita si terfelita fara nici o jena din motive meschine?

Dincolo de praful de ochii pentru prosti, raspunsul este unul foarte simplu si sta in cifre!

 

Incepeti sa va luminati?

Desi sondajele astea sunt ceva mai vechi, popularitatea Gabrielei Firea a ramas constanta, ba chiar in crestere in vremea in care cea a sasului cel bun si fii’si adoptive LCK, a fost pe un trend in scadere. De doi ani si ceva, sau mai exact de cand aceste sondaje au iesit la iveala, campania de denigrare a primaritei capitalei a urmat un trend crescator permanent, mai ales dupa ce au fost si permanent alimentate de zvonurile ca ar fi unul dintre favoritii PSD la fotoliul prezidential, desi a tolerat (de neinteles pentru mine si multi altii) cateva luni bune de proteste ilegale in cea mai mare piata a capitalei. Trecand peste asta si compromiterea ei in incercarea de a o da la pace in spiritul celebrelor coabitari ale PSD’ului care pare a nu se mai vindeca niciodata de cacaturile astea, tactica asta de demonizare a unui posibil candidat pana la distrugerea lui, este una practicata pe scara larga in politica, la noi maestrul neincoronat fiind Basescu care dupa ce si’a fragezit bine orice posibil adversar inainte de a se ajunge la momentul alegerilor, atunci i’a aplicat doar lovitura de gratie.

Ce face PSD pentru a contracara mizeriile astea?

Mitinguri. Penibile mitinguri, care desi isi ating targetul din punct de vedere psihologic demontand rand pe rand mizeriile manipulative ale minoritarilor, dar extrem de vocali oponenti, nu reusesc sa aiba un mesaj cooerent si nici macar un singur comunicator credibil ce sa creeze o alchimie intre scena si pulimea adunata. In acelasi timp, dupa mizeria de pe Stadionul National, niste idioti ale unor filiale de partid, vin cu un raspuns de genul astuia …

Care nu au avut darul decat sa ii acopere si mai mult de ridicol si flegme meritate pe buna dreptate si care nu au facut decat sa dea o mana de ajutor la erodarea increderi in Firea ce acum nu se mai poate scuza din nici o pozitie ca nu a politizat un eveniment ce a sfarsit intr’un fiasco national din care nimeni, dar absolut nimeni nu are de castigat la nivel de pulime, nici macar Simona ca imagine!

Dobitocilor, ca tot va doriti o tara ca afara dar va comportati ca niste giboni de cate ori aveti ocazia si pe oriunde ati fi, vreti un exemplu despre cum a fost elogiata pe dincolo, fie si intr’o campanie marketing? Luati d’acia

Poza asta de vreo 50 de metri troneaza in Medison Squar Garden, cea mai mare si celebra piata din New York, in vremea in care ziarele si presa o elogiaza fara ca macar sa le treaca prin minte sa o foloseasca in vreo campanie politica fara ca asta sa fi fost si dorinta ei!

Dupa tot ce am scris pe aici, ce as mai putea concluziona la final? Ca suntem mici si prosti? Ca ne lasam manipulati si tarati usor in orice disputa politica cu nuante subtile? Ca nu suntem capabili sa ne bucuram de nimic, urand prea tare? Ca suntem o natie de cacat ce nu stie sa isi respecte eroii nici morti, nici vi? Ca isi bat astia atat de usor joc de noi iar noi ne si bucuram troland pe feisbuc o oarecare victorie de parca ne’ar apartine? Ca ne uitam la anumite posturi TV cu credinta ca, te informezi de la …

O televiziune care, în teorie, are public de oameni un pic mai spălați …

Si asta sa o socotim vreo mare virtute in baza iluziei ca si noi ne numaram printre aia, macar in teorie?

Raspunsurile nu am sa le dau eu, va las pe fiecare dintre voi sa o faca dupa cum crede, comentariile si dezbaterea fiind deschise.

17 comentarii la „Cum a ajuns Halep in mijlocul unei mizerii politice si care este adevarata miza a huiduielilor lui Firea”

  1. Eu sper că ai înțeles ironia din propoziția mea cu gigi24.

    Altfel, după faptă și răsplată. Ok, să zicem că adversarii agită spiritele. De acord, o fac, dar tu ca partid la putere nu poți să faci asemenea manifestație, nu poți să pui întregul aparat de apărare la dispoziția ta doar pentru că vrei tu manifestare.

    Bucureștenii oricum sunt ofuscați de Firea și că e bună doar de imagine. Dar frustrările s-au adunat în timp. Spuneam și eu în trecut că dacă face X va fi criticată că nu face Y și doar că e din PSD și-o ia. Dar hei, n-ar fi câștigat dacă nu era un singur tur și nu era trandafirul acolo, pe ștampilă. Și din moment ce o arde cu băieții, cu fetele din guvern, e normal să și-o ia peste bot.

    Uite așa i s-a întors bumerangul peste bot.

    Dar… când îți pui echipa să îți șteargă postările, să blocheze tot internetul că ești tu Firea… meh. Sau că partidul răspunde cu filmulețe provocatoare… păi ce mai e?

    Da, se vede și pe fața lui Halep că n-a primit bine huiduiala. Și se vede că în mentalul colectiv adunările în care politicul n-ar trebui să fie inclus. S-a ajuns la saturație. Lumea vrea street food.

    Altfel, uite și o altă părere aici.

    Răspunde
  2. Te citasem cu link doar ca sa nu ma acuzi ca am luat fara sa te citez! laugh Nu la tine face referire, m’am prins ca e o oarecare ironie acolo (teoretic laugh ) dar habar nu ai cati sunt convinsi de treaba aia, asa ca … a dat numai bine.

    In rest, nu zic nimic deocamdata. sarcastic

    P.S. Fi atent ce manipulari de cea mai proasta calitate au inceput sa muste unii si sa le ia de bune distribuindu’le cu tot sufletul …

    Fereasca’ma Dumnezeu, pana si Pop Tamas le facea mai bine in Paint! rofl

    Asta’i nivelul!

    Răspunde
  3. Păi de ce le-a dat-o Iohannis la alegeri? Că s-au adresat tuturor idioților. Dar deh de pe Prahova știu că nu știau ce i-a lovit.
    Așa că da, e bine să facă d-astea, să alimenteze bula lor. Să vedem cât le-o va merge. smile

    Răspunde
  4. Ah … cum am putut sa uit, cum am putut sa uit de scandalul provocat de mahalagioaica Angela Gheorghiu care daca nu a primit cat a vrut sa intoneze tonul, s’a apucat de panarama desi aia de o cunosc nu sunt mirati, caracterul infect si mizeria precedandu’i vocea si talentul prin toata lumea asta. laugh Ca un sobloan, primul care si’a cerut scuze a fost Ponta, care nu rateaza nici o ocazie sa se acopere de ridicol … sa mor de nu ii dau dreptate lui Dragnea cand ii zicea, sobolan!

    Răspunde
  5. Nea tovarasul Vasile, ori comentati 2-3 oameni cu pseudonimul asta, ori vorbim de personalitate multipla, nu de alta, dar oscilatia asta tot mai deasa intre opinii si retorici bine argumentate pe marginea subiectului si trolling pe marginea comentariilor … ma buimaceste teribil! wacko

    Da na, bine si asa rau. laugh

    Răspunde
  6. Ba da greu esti de cap mai Marius, unde ai facut gradinita?!
    Si ca sa inchei ca mi se termina ora de net,
    Halep a ajuns in mizeria asta pentru ca s-a bagat in ea, stafful ei care ar trebui sa o indrume la chestii d’astea sa-i netezeasca calea ca ea sa nu pice ca musca in lapte a dat gres. In rest e simplu, da noi pentru ca suntem dusi cu capu si ne-am impartit in doua, trei ca popor si dam doar cu huo din orice pozitie, Firea era gazda, reprezenta Bucurestiul ca persoana aleasa democratic si de aia trebuia sa fie acolo, simplu. Pai ce dracu e greu asa cand te duci tu la unu, gazda se ascunde, nu e pe baricade si cum te pui si huidui gazda…. dileala ba, mai iesiti la aer, mai dati cu matura, mai spalati un geam.

    Răspunde
  7. Pana nu mi’se gata si mie ora de net …

    Intr’un fel ai dreptate, cu toate ca amu, sa fim seriosi, o asemenea invitatie si premiu de recunoastere nu e chiar usor de declinat, plus ca oamenii aia sunt oameni cu toate tiglele pe casa, umblati prin lume si obisnuiti cu buna cuvinta, crezi ca aveau habar de ce panarama era pusa la punct de niste cretini ce acum se dau mari eroi si bucurosi ca i’au dat o mujita din deget lu’Firea?!

    Pe langa asta, ca sa completez doar cele scrise de tine as adauga doar ca, un premiu de onoare cum este cheia unui oras poate fi acordat si inmanat doar si numai de catre un primar nu de un reprezentant nu de un alt functionar, care asa cum spuneai tu si printre altele a ajuns acolo fiind ales democratic, asumnandu’si in felul asta si rolul de gazda. Ca unii cretini nu se impaca cu idea cum nici cu rezultatul alegerilor din 2016, asta e alta mancare de peste, iar asa cum spuneam, daca aveau si au ceva personal cu edilul in cauza, pot oricand sa isi manifeste nemultumirile in fata primariei PMB, dar nah … acolo nu ii baga nimeni in seama iar gunoaiele astea nu sunt nimic altceva decat attention hore, liderul lor Badita, Bot sau suedezul Sandilau (suedez de alb ce e in comparatie cu tiganii de la mitingul PSD) fiind exemple bune in acest sens.

    Dar nah … ce plm sa stie taranul ce e sofranul, indemnul tau Vasile de la finalul postarii find unul bun de urmat pentru multi.

    P.S. Facem pariu ca Marius nu a fost la gradinita?! laugh

    Răspunde
  8. Ciuma rosie! Esti fan firea cat cuprinde! Si daca firea e reprezentata Bucurestiului, sa mearga sa reprezinte Bucurestiul si nu pe Simona pe care nu a ajutat-o cu nimic niciodata. Neam prost ce esti! De ce o jignesti pe Angela Gheorghiu? A spus ce nu-ti convine despre ciumele rosii? Si sondajul ala facut la sediul fsnpsdaldistilor sa ti-l bagi undeva, ca nu te crede nimeni! Mizerie de articol!

    Răspunde
  9. Multumesc, sincer! Imi era dor teribil de heitari cu oua! Ok, n’ai, da le arati ca si cum ar fi! Bravo si te mai astept! wink

    P.S. Dar ce ironie! Doamna/Domnisoara DRAGNEA, chiar asa tare l’am suparat pe domnul cu hamester sub nas? rofl Mai ca il cred pe Ciutacu ca e o facatura a PSD’ului! laugh

    @Vasile: mie imi spui?! laugh

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura