Am avut o discutie zilele trecute cu un amic care se declara absolut incantat de masina pe care acum din pacate se gandeste ca ar cam trebui sa o schimbe. Masina lui are 38 de ani, adica tot cam cati are el, si impreuna au petrecut si o mare parte din cei peste 800.000km pe care ii are la bord. Motorul original inca merge ceas in afara unui mic consum de ulei in limite absolut decente; interiorul se prezinta acceptabil cu uzura normala; exterior a mai luat’o rugina pe ici pe colo dar la cei 38 de ani nimic deosebit; vopseaua este inca originala intr’o stare totusi acceptabila. Din punct de vedere electric si confort in afara de o macara defecta la geamul din dreapta fata, totul merge ok pana si AC’ul baga frig ca la balamuc. Intrebarea si mai ales dilema lui era … ce masina sa isi cumpere sa nu o regrete pe asta?!
Ei bine … din pacate orice i’as recomanda, nimic nu garanteaza ca nu o sa o regrete pe batrana doamna deoarece masinile din ziua de azi nu se mai fac ca altadata! In vremurile alea, masinile se faceau cu multa pasiune si multa mandrie, respectand alte standarde de calitate care erau gandite pentru un bun ce urma sa fie utilizat pe o perioada foarte mare de timp! In ziua de azi plasticul este omniprezent si a inlocuit tot ce putea inlocui, de la insertiile estetice de lemn sau aluminiu si pana la componente de suspensie si chiar motor! Un kit de distributie in vremea aia se facea cu garantie pe viata, azi daca prinzi 100.000km cu el fara bele esti norocos. O pompa de ulei de exemplu in vremea aia era fabricata din metal turnat, azi jumatate este din plastic. Un banal furtun se fabrica dintr’un cauciuc gros si rezistent care prezenta insertii de textile sintetice care ii aduceau un plus de durabilitate, azi pe langa calitatea indoielnica a cauciucului care se coace in scurt timp, insertiile alea sunt amintire. Elementele de suspensie si transmisie erau full metal, azi jumatate sunt plastic. Tabla pe vremea aia era de cea mai buna calitate tratata in bai galvanice anticorozive urmand sa fie vopsita cu vopsea de calitate cu o rezistenta mare in timp, azi pe langa calitatea indoielnica a tablei, multe din aceste etape de tratament sunt sarite intentionat pentru reducerea costurilor iar vopselele pe baza de apa s’au dovedit pe cat de „ecologice” pe atat de proaste, ca doar nu degeaba a inflorit industria polish’ului. In vremea aia o tapiterie din piele, era facuta din piele groasa de cea mai buna calitate, azi e facuta din piele ecologica care in cativa ani (2-3) arata mai rau ca una de textil. Elementele componente ce compuneau interiorul masinii chiar daca erau fabricate din plastic acesta era de buna calitate imbinate fiind cu rasini speciale si cleme metalice pe cat posibil pentru a rezista in timp, azi rasinile nu mai exista iar peste tot ai de’a face cu imbinari de plastic de proasta calitate care in scurt timp vor ceda si crea un real concert de greieri prin tot bordul sau fetele de usi. De electrice si electronica ce sa mai zic … sunt printre primele care cad in prima parte de viata a masinii, pentru ca pe langa faptul ca multe au devenit complicatii inutile sunt si de proasta calitate, multe din ele nefiind testate deloc in prealabil sau foarte putin, preferanadu’se experimentele in piata si eventual rezolvarea lor relativa prin rechemari dese in service sau facelift’uri ulterioare. Si ca sa inchei, mai ramane si problema globalizarii tradusa in mare parte prin relocari de productie in tari fara traditie auto unde tot ce conteaza pentru producatori sunt doar taxele reduse si costurile ieftine ale mainii de munca, mai putin traditia si mandria cu care munceau candva acei oameni vreme de generatii in acele fabrici de productie.
Luand astea toate in calcul … incepe sa intelegem de unde si basmele alea care zic ca …
Nu se mai fac masini ca altadata …
Pai, nu se mai prea fac! Singura chestie unde pluseaza modele noi este capitolul siguranta si cam asta e tot ce ar conta, in rest rar mai auzi pe cineva ca este multumit de o masina dupa ce iasa din garantie. Rar mai vezi o masina de productie moderna in stare buna dupa 10 ani desi a costat fabulos la cumparare … e si normal cumva, daca te gandesti ca o masina al carui pret de productie este de pana in ~5000EU iar la vanzare fiind de cel putin 3x pe atat doar din lacomia industriei si nu din alte motive. In alte vremuri, un Golf care costa 10.000 de marci la productie se vindea cu ~12.000 de marci, de acolo si renumele pe care inca il mai au aceste masini, dar care din pacate a ramas doar renume.
In concluzie, nu am stiut si nu stiu ce masina sa ii recomand nici lui si nici altcuiva care pleaca de la premisele unei masini de care a tras ani si ani de zile fara prea multe batai de cap. Masini ca alea nu se mai fac azi si cu siguranta ca nici maine, chestie general valabila dealtfel si la restul produselor care au devenit unele de consum din unele de folosinta indelungata.
Meganu meu din 2006 este peste calitativ fata de unul din 2010, in sensul ca eu, care il am de 3 ani, am mers cu el la service 1 data sa schimb etrierii franei spate, aia originali, cu etrieri care ma indoiesc ca vor tine 10 ani, in timp ce ala de il are de 2 ani deja se ia cu mainile de par ca ba a picat computer de bord, ba ca scartaie usa samd. Si masina mea se apropie binisor de 300000km iar a aluia nu are nici 100000 si deja baga bani in ea, cum a terminat garantie cum il termina ea pe el…
Radule ale noastre fac parte din era consumer lucru care dealtfel se si vede, dar macar inca erau asamblate in Franta, cel putin a mea. In ce priveste Megane, prin 2007 un prieten si’a cumparat una SH care in scurt timp a inceput sa il omoare cu zile. Ba i’a picat geamul in usa, ba s’a dus dracu spira de la volan, ba s’a dus clapeta de acceleratie … ca de greieri ce sa mai vorbim. In aceiasi perioada, un alt prieten si’a luat acelasi Megane care insa vizibil era alta treaba atat la imbinari cat si la finisaje plus probleme reduse. Misterul s’a lamurit cand ne’am dat noi seama ca aia cu belele fara numar si imbinari de bagai degetul intre chedere era fabricata in Turcia pe cand ailalta era in Franta. Si de aici incolo sa observam diferente din ce in ce mai mari a fost floare la ureche. Acum ca vorbeai de astea noi, toate sunt Turcia, mai exact Bursa, Turkey cu exceptia RS/GT care sunt fabricate in … Spania. Turci am mai castigat experienta … dar parca totusi, mai greu cu traditia de care vorbeam mai sus. De aratat arata bine, calitatea materialelor folosite de Renault a urcat mult, nu stiu in schimb cat o sa tina.
eu as zice ford…sau volvo.
Alea noi sau de acum cativa ani?!
Legenda „maşinilor de pe vremuri” se bazează pe o confuzie pe care o fac anumite categorii sociale. În primul rând categoria care are cunoştinţe tehnice, are un venit lunar bunicel ca să bage bani în componente, îi place să-şi alerge maşina pe şosea sau la curse, o expune la saloane de tuning. Un tip a cărui viaţă se învârte în jurul artefactelor tehnice (maşina, ceasul, computerul, schiurile, sculele de pescuit etc). „Meşterul Casei”.
Confuzia provine din faptul că „meşterul casei” când are de ales între o maşină mai nouă şi mai slăbuţă şi una mai veche, dar de clasă superioară, o alege de obicei pe a doua. Ştie de unde să îşi procure piese şi consumabile, ştie unde să caute meseriaşi de încredere, mai lucrează şi el la ea, foloseşte consumabile foarte bune.
Şi atunci, când îl întrebi când se făceau maşini mai bune, o să se uite la un Mercedes W124 de 30 de ani şi la un Logan modern şi o să spună că în zilele noastre se fac troace. Sau la Chevrolet Bel Air din 1957 şi la Chevrolet Aveo modern. Sau, de ce nu, la Pierce-Arrow V12 din 1933 şi la Renaultul Laguna de azi…
Dar dacă el s-ar fi născut cu o generaţie sau două mai devreme, şi-ar fi permis el maşina aceea când era nouă? W124 în 1985 în România? Poate dacă erai baron comunist. Sau în Vest? Lumea mergea cu Golfuri, Kadeţi şi Ascone, atât îşi permiteau ei. Pierce-Arrow V12 aveau în 1933 doar miliardarii, era cam ceea ce e Rolls-Royce Phantom în zilele noastre.
Şi atunci comparaţia ar trebui făcută în aceeaşi clasă. W124 cu W212 modern. Chevrolet Bel Air cu Impala 3.6 modern.
Altfel, „meşterul casei” de azi se ridică de la computerul lui modern (unde munca e altfel decât în secţia prăfuită şi unsuroasă de uzină la care lucrau părinţii lui), îşi scoate cardul de care în 1985 ar fi ştiut doar din revistele de contrabandă şi cumpără piese de pe eBay (care în România există doar de puţină vreme) pentru maşina lui de 38 de ani, după care spune: vedeţi ce maşini tari se făceau pe atunci când eram io şoimu’ patriei?