Daca o sa zic ca muzica nu se mai face in ziua de azi ca altadata, o sa zica multi ca probabil sunt doar un bosorog nostalgic. E ok, imi asum … ca de contestat nimeni nu poate contesta faptul ca muzica din ziua de azi nu mai are in spate nici o poveste, desi problemele sunt aceleasi, subiectele sunt tot pe acolo, da nimeni interesat de ele cum nu era nici candva, diferenta fiind ca atunci inca mai era loc de revolutii si nu doar de alergatul dupa bani.
Ca m’a incitat tovarasul Marean cu postarea asta deschizand un subiect pe aici, voi incerca sa va spun azi povestea acestei piese ultra cunoscute ca sonoritati dar mai putin ca povestea din spatele ei care este una pe cat de spumoasa pe atat de cruciala in istoria muzici mondiale, reprezentand unul dintre cele mai importante momente de cotitura din ultimii 100 de ani de muzica mondiala …
Povestea incepe cam asa …
Aceasta este piesa originala pe care Aerosmith a lansat’o in 1975 pe albumul „Toys in the Attic”. In vremea aia, Aerosmith era pe culmile muzicii, in vremea in care segregarea era inca la fel de prezenta iar problemele sociale unele doar bine bagate sub pres. Muzica rock era practic muzica albilor cantata pe scene pline de glam, in vremea in care muzica rap se nastea prin ghettouri ca o muzica de protest, un soi de voce a strazii pe care nu o auzea nimeni. Primele piese rap au fost „compuse” cu ajutorul butonului de PAUSE + REC de pe celebrele BOOMBOX’uri (ale caror variante moderne le puteti vedea pe aici) …
In practica fiind doar niste bucati din diverse piese „lipite” in felul asta una langa alta de multe ori in loop (bucla). Cam asa s’a renascut si „Walk This Way” pe 4 iulie 1986 pe care niste pusti de culoare ce ulterior si’au spus RUN DMC, au „compus’o” punand cap la cap doar prima parte a piesei ce avea un beat interesant peste care si’au inregistrat la fel de empiric vocile si au trimis’o catre un studio de inregistrari, ce ulterior i’au contactat pe cei de la Aerosmith sa le propuna o nebunie. Intr’un interviu ce l’am vazut candva, Steven Tyler compozitorul piesei si solistul celebrei trupe rock, povestea cu umor ca atunci cand a auzit prima oara piesa neprelucrata a celor de la RUN-DMC trimisa de studio sa isi faca o idee, a tot asteptat secunde bune ca dupa bitul ala pus in loop sa intre vocea lui (cum era pe original) si a ramas perpelx cand l’a auzit dupa secunde bune de repetare a beat’ului pe un altul care a intrat cu ceva ce mai degraba suna a cearta decat a cantat (moment reprodus si in clip) … dar i’a placut al dracului de tare ce aude si simtind oportunitarea in loc sa se infurie inutil si sa il ia vedetismul de cap, a fost de acord sa remixeze piesa cu acei nimeni de culoare de la RUN DMC … iar de aici incolo e deja istorie.
Acum referitor la clip, acesta s’a dorit o rupere a baierei de segregare cum deja era si piesa remixata! Odata cu piesa asta, a fost prima oara in istorie cand ascultau si se bucurau de aceiasi muzica atat albii cat si negrii in egala masura, iar de participat participau la acelasi concert fara diferente (moment reprodus si in clip); ca sa il citez pe Marean: momentul simbolic in care Steve Taylor sparge acel zid de spuma, e un moment cel putin la fel de similar cu spargerea zidului Berlinului din beton armat.
Un alt eveniment important din clip, este aparitia celor doi negrii de la RUN-DMC incalcati in Adidas …
A fost pentru prima oara intr’un clip muzical cand un mare brand isi asocia imaginea cu un grup de culoare ce canta muzica rap, Adidas lansand ulterior si un model dedicat …
Care le’a adus vanzari record mai ales in comunitatile de culoare.
Am tinut sa scriu povestea asta mai pe larg pentru ca poate multi nu stiau reala importanta a acestei piese atat din punct de vedere muzical cat mai ales social! Candva muzica a avut puterea de a influenta cursul societatii, un exemplu fiind muzica RAP, care dupa acest eveniment a iesit din obscuritate si a devenit vocea celor care pana atunci nu erau auziti (indiferent de culoare), acest lucru putandu’l vedea ca o continuare a povestii incepute de RUN DMC in filmul Straight Outta Compton …
Cam asta a fost povestea unei revolutii, reale revolutii muzicale ce a fost parte integranta a schimbarii de mai tarziu! Practic dupa „Walk This Way” lumea nu a mai fost la fel, cum nu a fost nici dupa Elvis Presley, Beatles, Michael Jackson sau chiar Madonna … doar cateva exemple de muzicieni ce au schimbat lumea la propriu si nu doar muzical.
Voi ce alte povesti mai stiti?
Ce e asta frate? Pai de manele nu zici nimic?
In urmatorul episod!
Frumos. Stiam doar o parte din poveste.
Ma bucur sincer ca ti’a placut povestea! Mai am cateva la fel de interesante, poate imi fac timp de ele. In alta ordine de ideii, nu trebuie ratat ca si continuare a povestii acestei revolutii nici filmul asta …
Este povestea lui 2pac, un alt exponent al revolutiei beat’ului ce in Straight Outta Compton apare doar fugar. Sunt momente de istorie ce merita stiute.
Mălin mi-a furat comentariul!!!
Mai, asta-i mereu cursul: lucrurile par sa aiba mai putin sens. Asta nu inseamna ca nu au, ci eventual ca nu-l mai vedem noi.
Daca vrei sa discutam despre „muzica cu o poveste in spate”, hai sa incepem de la muzica clasica. Ce zici, te iau cu Alle menschen werden bruder (n-au umlaut pe tastatura)? Este destula respiratie universala la Beethoven? Sau chiar uvertura 1812 a lui Ceaikovski, are destul sens? Ai un razboi intreg „povestit” acolo.
Pe linga astea, maimutarerile roacherilor care se picteaza pe moaca si poarta tepi pentru a parea duri sunt .. cum sa zic, pistol cu apa. Generatia crescuta cu Ceaikovski avea senzatia ca metalistii is niste prosti care asculta muzica fara continut, nu stiu daca-i destul de evident *pattern*-ul sau mai reformulez.
E perfect posibil si ca mesajul social al zilelor noastre sa se fi mutat dinspre muzica inspre alte forme de manifestare, hm?