Filosofia unei usi de termopan

Sed si o privesc … o usa ce nu m’a multumit niciodata … am platit multi banii pentru ea … dar e de tot cacatul, ca niciodata nu s’a inchis cum imi doream … explicatiile celor care mi’au vandut’o … cica … prieteni … au fost … ba ca de la caldura ba ca de la frig … de ce nu se mai inchide azi … dau eu una si mai simpla: pentru ca dor fiindu’mi … am ramas cu manerul in mana … incercand sa o deschid … in furia ce imi macina interiorul … Eh … dracu stie … stiam ca Dumnezeu mi’a dat o putere fizica de care si eu sunt speriat uneori … dar nu am inteles niciodata de ce pentru ca urasc violenta. Trecand peste acest moment ce unii ar zice ca este lauda personala … filosofia nu se opreste aici … ci poate ca acolo unde meseriasi ce au venit sa ii schimbe manerul … de mai bine de jumate de ora incearca sa ii faca modificarile necesare … pentru o noua clanta … si nu le da nici la gauri si nici la filet … le’ar lipsi poate putina finete si inteligenta ieftina in abordare, dar spectacolul ce il ofera face toti banii ce am sa ii platesc … daca voi mai avea si usa … ca la cum se straduiesc sa ii dea de cap, taind si gaurind din ea … tare imi e teama ca o preferam fara clanta … dar macar usa. Nu imi pasa deloc de banii … poate ca atunci cand i’am platit luand’o de „cea mai buna marfa” … (nedovedit nici in ziua de azi) … nu i’am platit pentru ea ci pentru acest post pe care il scriu privindu’i in liniste cum se invart in jurul acelusi surub … cand nu el este defapt esenta … ci dorinta lor prea mare de a face banii repede … ca ii mai asteapta si altii pe care sa ii abureasca … cu priceperea lor deosebita. Ok … au renuntat la a da gauri si acum au inceput sa o dea pe aia romaneasca … „da’i bre sa intre, ca merge si asa” …

Sincer mi’se rupe … pot sa dea in ea si sa o gaureasca cat vor … daca mai ramane ceva din scumpa mea usa (scumpa la propriu) am sa fiu multumit ca inca mai am usa … desi am cautat perfectiunea cand am comandat’o.

Perfectiune nu exista … decat dupa ce mai dai o gaura …. doua … trei … mai bati cu ciocanul … mai dai cu palma … mai injuri printre dinti … mai cauti o improvizatie … iasa pana la urma … dar ce dracu te faci, cand viata asta nu iti este doar usa de termopan?

Later edit:

Ironia:

Dupa ce au terminat in nepriceperea lor, usa se inchide perfect, cum imi doream de la inceput sa fie, desi nu imi puneam speranta ca va mai ramane ceva intreg din ea! Le’am dat ciubuc 30% din valoarea facturii, nu de alta, dar dupa 3 ani in sfarsit vad si eu usa aia ca se inchide bine.

Concluzie:

Nu incerca sa faci ceva perfect de la inceput, ca nici lui Dumnezeu nu i’a iesit! Mai pileste ici, mai taie colo, mai lasa de ici mai pune de colo … cand ai obosit, aprinde o tigara …

Si  mai later edit:

Minunea cu inchisul bine a tinut 3 zile si cam atat! NU imi pare rau de ciubuc!