Geopolitica de cartier

M-a întrebat zilele trecute cineva:

„Băi, cum vezi tu treaba asta cu America, Israelul și Iranul? Părerea ta, cu vorbele tale.”

Și zic: bă, eu o văd așa, pe stil de cartier, că așa înțelege românul mai bine geopolitica.

Iranul îl văd ca pe unul de la noi din cartier, din Tei

Omul… țigan de modă veche, să zicem florar. Produce, are bani mulți, își vede de familia lui, de nevastă, de copii. Cu neamurile lui, cu obiceiurile lor. Nu deranjează vecinii. Nu se duce la ușa lor când bea un șpriț să-i amenințe, cu toate că… ar avea cu ce. Au străzile lor unde locuiesc și, dacă îi respecți, ești bine venit.

Israelul, în schimb… e un „bombardier” din ăsta de oraș, pe stil vechi

Cu un șmen, o alba-neagra, cămătar. Dă bani la toată lumea. Iar dacă ai bani și nu-l bagi în seamă… te mai și urechează. Cum i-a făcut Iranului ăsta. Dar după aia… fuga la Trump.

Trump… e bătrânul ăla cu bani mulți făcuți din schimb valutar pe Moșilor

Păcălind lumea după Revoluție. Și, de câte ori era arestat… mai făcea câte un sifon la Secția 7 la poliție. S-a dus și el odată la curve pe Mătăsari și s-a îndrăgostit de una… pe care a luat-o de nevastă.
Și acum valutistul cu cămătarul ce-au zis:

„Bă, hai să mergem noi până la ăia în țigănie. Au o grămadă de bani acolo… și noi trebuie să avem bucățica noastră.”

Cum ar veni: Israelul… vecin de cartier la câteva străzi de Iran

Și acum Israelul cu America, un fel de clanuri interlope, s-au dus peste Iran. Dar ce nu s-au gândit ei e că Iranul… se ceartă singur cu amândoi. Nu și-a sunat niciun văr. Iar verii… de-abia așteaptă un telefon.

Acum imaginați-vă scena, ca la noi în cartier

Stă Iranul pe scăunel în fața porții, cu semințe. Liniștit. Mai trece câte unul:

„Ce faci, boss?”
„Bine, mă, muncim, creștem copiii…”
Și apare Israelul cu America, cu mașina dată tare pe manele.
— „Auzi, șefu… am auzit că ai bani.”
Iranul:
— „Și dacă am?”
— „Păi… să fie și pentru prieteni.”
Iranul:
— „Care prieteni, mă?”
— „Noi.”
Și aici e momentul ăla de liniște de cartier… când toți de la geamuri trag perdeaua puțin.
Iranul își pune semințele jos…
se uită la ei…
— „Bă, eu nu v-am chemat aici.”
Și America, ca orice valutist bătrân:
— „Nu, dar am venit noi… că știm cum merg lucrurile.”
Și Israelul, cămătarul:
— „Hai să nu ne certăm… dă-ne doar dobânda.”
Iranul:
— „Care dobândă, mă, că nu v-am luat bani?”

Și ăștia doi… se uită unul la altul.

Exact ca în cartier când vin doi băieți să recupereze o datorie… și își dau seama că omul… n-a luat niciodată bani de la ei. Dar acum e târziu. Au venit cu scandal.

Problema e alta

În cartierul ăsta mare care se cheamă lumea… Iranul are niște veri. Și verii ăia nu sunt genul care vin cu vorba. Ăia vin direct cu ce trebuie ,nu scăunele de plastic Și toată lumea stă cu ochii pe telefonul lui Iran. Că dacă îl ridica și zice doar atât:

„Alo, vere… vino puțin până la mine.”

Atunci nu mai e caterincă! E sezon nou din „Clanul”, dar jucat la nivel mondial. Și noi… ca românii… stăm cu berea în fața televizorului și zicem:

„Bă… parcă tot cartierul ăsta o să ia foc.”

Autor: Daniel Florea