Am mancat vestitele chiflete suedeze de la Ikea|Pe unde am mancat in Bucuresti

Despre restul produselor de la Ikea v’am zis opinia mea si ramane neschimbata. Ca azi niste prieteni aveau drum pe acolo sa isi cumpere niste tampenii pentru casa si m’au frecat la cap sa merg cu ei, zic ba hai, ca nu o fi foc, cu ocazia asta o sa testez si eu megaultralaudatele chiftelute suedeze de la Ikea pana isi fac ei damblaua pe acolo.

Dupa ce am luat 335’ul de la Titan, cu care am calatorit o viata prin tot Bucurestiul, intr’un final am ajuns la Ikea din Baneasa care este si capat de linie. Dupa ceva buimaceala prin magazinul ala in care m’am simtit ca intr’un magazin universal din vremurile comuniste in care toate produsele erau la fel de insipide si cu maxim 3 alegeri de nuante (alb-negru-gri) si fara pic de personalitate datorate unei geometrii basice, am urcat la etaj unde era restaurantul. Frate, ca peste tot unde e mancare, codalau si buluceala ca la balamuc. Mi’a venit pe loc sa imi bag din trei cea mai lunga in chiftelele lor, dar la insistentele prietenilor mei care le laudau mai ceva ca pe sfantul Graal, am zis sa fac efortul asta pentru ei, asa ca m’am bagat si eu la coada aia de la impinge tava ce mi’a adus aminte tot de vremurile de trista amintire, dar vad ca foarte apreciate azi in lumina capitalismului. Norocul a fost ca aceea coada avansa relativ repede, intr’un final am ajuns la tanti aia care servea si i’am cerut sa imi bage sub nas un meniu d’ala de al lor cu 15 chiftelute, o lingura de piure de cartofi, un sos nedefinit, o lingurita de ceva dulceata de merisoare (    ) si bonus ceva pastai de fasole verde … in care nu stiu de ce a insistat sa imi infiga si un steag al Suediei pana sa ma prind ca putea fi folosit la nevoie ca scobitoare …

Cam asa arata miracolul culinar suedez de la Ikea. Stiu, nu la fel de apetisant inspre deloc ca in reclame dar na … aia e doar sufletul comertului. Halatul? 13 lei … adica, nici mult da nici putin pentru niste chiftelute amarate cu o lingura de piure trist, dar treaca de la mine (pe acasa e un leu chifteaua la un oarecare romanesc impinge tava, da cat pumnul lui Tayson si bune rau )

Testarea vizuala:

Am luat o pauza inainte sa ma apuc de infulecat si am studiat putin ce aveam prin farfurie. Chiftele aveau o culoare aparent normala dar fara crusta cu care suntem noi obisnuiti, constitutia fiind destul de elastica. Sosul ala … de un maro nedefinit si o textura acceptabila pentru un sos. Dulceata … dulceata ordinara, iar fasolea aia si ea pe acolo.

Degustarea:

Unul din obiceiurile mele este sa miros orice mancare pe care nu o cunosc sau din surse necunoscute inainte de a o gusta efectiv. Pentru mine unul mirosul ala al chiftelelor nu prevestea nimic bun mai ales dupa ce am simtit din prima un puternic miros de grasime de vita care nu este printre favoritele mele daca este in exces si nu scursa suficient pe un gratar. Sosul mirosea a cantina … aka banal, nimic sa imi spuna ceva, iar piureul de cartofi a ceva nu tocmai proaspat. Cu astea fiind stiute am trecut la degustarea efectiva pe care am facut’o dupa ce am adunat intr’o furculita toate partile componente ale meniului, mai ales ca nu am inteles nimic din lingurita aia de dulceata. Am bagat in gura si … n’am inteles nimic, ca nimic parca nu se combina in vreun fel ideal pentru gusturile mele, desi dupa cum am mai scris pe aici, nu ma dau deloc in laturi cand vine vorba de mancare dulce-sarata-acrisoara, fiind fan mancare chinezeasca de exemplu. Le’am luat pe rand si le pot descrie cam asa:

• chiftetelele: niste banale chiftelute cu ceapa in exces, facute dintr’o carne de foarte proasta calitate de unde iesea puternic in evidenta gustul grasimi de vita mai mult fiarta in ulei, decat prajita (de unde si elasticitatea dubioasa) ce chinuit era mascat de ceva condimente din care oricum nu am remarcat nimic deosebit fata de niste chiftele proaste de pe la noi;
• piureul: banal si vechi, dar atat de vechi ca se simtea gustul ranced de ulei din compozitie. Nici vorba de unt sau lapte in compozitie;
• sosul: nu am reusit nici cum sa il indentific corect. In aparenta era un banal sos improvizat din ce au scurs de la gatitul chiftelelor, folosind pentru consistenta lui un agent de ingrosare, banuiesc ca amidon sau faina, nici vorba de vreun unt;
•  dulceata: de supermarket, foarte dulce si inutila in ecuatie, cam aia e tot ce pot zice despre ea;
• fasolea verde: o lingura de fasole verde decongelata si atat! Nici macar un strop de sare sa ii dea ceva gust dincolo de fad si inutilitatea din farfurie.

Dupa ce le’am mancat:

Aparent a fost ok, mai greu a fost dupa cateva minute cand de la ceapa aia si grasimea gretoasa de vita in exces din ele, au inceput sa „imi vina in sus”  . Nope … nu e ce trebuie, carnea aia nu e carne de calitate si organismul in care am bagat’o, mare consumator de carne dealtfel, nu a fost de acord nici cu povestile nici cu renumele dat in mare parte probabil ca de un brand ce in mintea unora e mai important decat calitatea, McDonald’s ne arata asta de jumatate de secol incoace.

Nota finala:

Mie unul mi’a ajuns pentru o viata! Multumesc, dar ma pot lipsi linistit, mai ales ca sunt fan chiftele … d’alea neaose, romanesti din carne tocata de mine, cu ceapa, usturoi, condimente si verdeata ca la mama acasa! In rest, ca sa nu fiu totusi heitar pana la capat, am apreciat cafeaua de la bufet! Buna si cu refil fara numar desi eu m’am multumit cu una! 

Ati mancat asa ceva? Voua cum vi s’au parut?