M’am implicat tot mai mult in actiuni non-profit care vreau sa ramana ca atare, dorinta mea fiind strict legata de faptul ca vreau sa fac ceva pentru comunitatea din care fac parte iar acest lucru cum poti sa il faci mai bine decat cunoscandu’i si promovandu’i istoria. Unul din proiectele mele la care lucrez de mult timp si … cand am timp … este si cel al cronicilor digitale ale Vaii Jiului in care incerc pe cat posibil sa sterg din urata amprenta care a lasat’o in mintea multora mineriadele, promovand mai degraba istoria, valorile si frumusetile acestei zone. Daca doriti sa cunoasteti inca o pagina de istorie a acestei zone, va invit sa cititi astazi un articol foarte bine documentat despre:
Coloniile muncitoreşti din Valea Jiului – istoric
Începând cu evul mediu apar primele informaţii privind privilegiile acordate minerilor în scopul construirii de locuinţe proprii. Dintre aceste privilegii amintim libertatea de a-şi alege locul viitoarei construcţii şi de a tăia gratuit lemnul necesar construcţiei fără a presta alte munci suplimentare pentru casă.
Dezvoltarea industrială a adus cu ea mărirea numărului de muncitori mineri şi implicit o creştere a necesarului de locuinţe. Pentru a avea o producţie constantă proprietarii trebuiau să dispună de o forţă de muncă stabilă ori acest lucru era posibil numai dacă muncitorii locuiau în imediata apropiere a minei, deci era necesară crearea unor aşezări stabile cărora era necesar să li se asigure şi condiţiile de igienă aferente.
La început întreprinderile au construit, în acest scop, pe terenul şi cu cheltuială proprie, ţinând cont de arhitectura vremii şi necesităţile societăţii.
Astfel au apărut cazărmi mari ce aveau avantajul că ocupau o suprafaţă redusă de teren şi asigurau posibilitatea cazării unui număr mare de lucrători, dar astfel de clădiri prezentau neajunsuri de ordin sanitar şi moral.
Pentru a contracara aceste efecte s-au construit locuinţe separate pentru 2-4 familii (după cum permitea terenul) cu dependinţele necesare gospodăriei şi cu câte o grădină. Acest sistem cu reale avantaje faţă de vechile cazărmi au fost adoptate treptat de toate întreprinderile.
În Ardeal începând de prin 1880 – 1890 se realizează o uniformizare şi o sistematizare a locuinţelor. Muncitorii celibatari ca şi cei care nu se puteau întoarce zilnic acasă datorită distanţei mari locuiau în continuare în cazărmi.