Patrick Lawrence: Războiul pe care ni-se permite în sfârșit să-l vedem! Corespondență de pe frontul din Ucraina

Corespondență de pe frontul din Ucraina

În timp ce Tynda și echipa sa luptau din șanț, din altă poziție ucraineană, pe un deal în spatele lor, se trageau salve de foc lungi și puternice. Mai târziu am fost acolo cu Tynda. Într-o jaluză cu vedere la tărâmul nimănui, stătea un obiect improbabil de antic pe roți de fier: o mitraliera Maxim, prima armă complet automată făcută vreodată. Deși acest model datează din 1945, era practic identic cu versiunea originală, care a fost inventată în 1884: o manivelă cu buton, mânere din lemn, un compartiment cu capac pentru adăugarea de apă rece sau zăpadă atunci când teava armei se supraîncălzeste…

În cursul anului trecut, SUA au oferit Ucrainei peste treizeci și cinci de miliarde de dolari în asistență de securitate. De ce, având în vedere amploarea americană, Brigada 28 a recurs la o astfel de piesă de muzeu? O mulțime de echipamente au fost avariate sau distruse pe câmpul de luptă. În același timp, Ucraina pare să fi renunțat la reamenajarea unităților slăbite pentru a se aduna in vederea unei ofensive la scară largă care ar trebui să aibă loc mai târziu în această primăvară. Cel puțin opt noi brigăzi au fost formate de la zero pentru a conduce campania. În timp ce aceste unități au primit arme, tancuri și antrenament din SUA și Europa, brigăzile veterane, precum cea de-a 28-a, au fost nevoite să țină linia cu dâra unui arsenal critic epuizat.

…

Până m-am alăturat batalionului, trecuseră aproximativ două luni de când pierduse bătălia pentru sat și, între timp, niciuna dintre părți nu încercase o operațiune majoră împotriva celeilalte. A fost tot ce puteau face ucrainenii pentru a menține impasul. Pavlo a estimat că, din cauza pierderilor suferite de unitatea sa, optzeci la sută dintre oamenii săi erau noi recrutați. „Sunt civili fără experiență”, a spus el. „Dacă îmi dau zece, sunt norocos când trei dintre ei se pot lupta.”

Eram în buncărul lui, care fusese săpat în curtea din spate a unei ferme pe jumătate demolată; bubuitul constant al artileriei vibra printre zidurile de pământ. „Mulți dintre noii băieți nu au rezistența necesară pentru a fi aici”, a spus Pavlo. „Se sperie și intră în panică.” Indicativul său militar era Cranky și era renumit pentru temperamentul său, dar vorbea cu simpatie despre soldații săi mai slabi și despre temerile lor. Chiar și pentru el, un ofițer de carieră de douăzeci și trei de ani, această fază a războiului fusese chinuitoare. Pe un drum care trecea prin fața fermei, o scândură fusese bătută în cuie pe un copac cu cuvintele pictate „la Moscova” și o săgeată îndreptată spre est. Nimeni nu știa cine l-ar fi pus acolo intr-un mod atât de optimist, încat părea a fi un vestigiu al altui timp.

Doar doi dintre soldații care reconstruiau cuibul de mitraliere erau din batalionul de la Herson. Unul dintre ei, un muncitor în construcții în vârstă de douăzeci și nouă de ani, numit Bison – pentru că era construit ca unul – fusese internat de trei ori în spital: după ce fusese împușcat în umăr, după ce fusese rănit de schije la gleznă și genunchi și după ce fiind rănit de schije în spate și braț. Celălalt veteran, pe nume de cod Odesa, se înrolase în Armată în 2015, după ce abandonase facultatea. Scund și îndesat, avea același comportament senin ca și Bison. Măsura neobișnuită în care ambii bărbați se adaptaseră la mediul lor letal a subliniat agitația recentilor sosiți, care tremurau ori de câte ori ceva fluiera deasupra capului sau se prăbușea în apropiere.

„Am încredere doar în Bison”, a spus Odesa. „Dacă noii recruți fug, va însemna moartea imediată pentru noi.” Își pierduse aproape toți cei mai apropiați prieteni în Herson. Scoțându-și telefonul, a trecut printr-o serie de fotografii: „Ucis . . . ucis . . . ucis . . . ucis . . . ucis . . . rănit. . . . Acum trebuie să mă obișnuiesc cu diferiți oameni. Deoarece rata mare de uzură îi afectase în mod disproporționat pe cei mai curajoși și agresivi soldați – un fenomen pe care un ofițer l-a numit „selecție naturală inversă” – infanteriști experimentați precum Odesa și Bison erau extrem de valoroși și extrem de obosiți. După Herson, Odesa dispăruse. „Am fost într-un loc prost din punct de vedere psihologic”, a spus el. „Am avut nevoie de o pauză.” După două luni de odihnă și recuperare acasă, s-a întors. Întoarcerea sa a fost determinată nu de teama de a fi pedepsiți – ce aveau să facă, să-l pună în tranșee? – ci de un sentiment de loialitate față de prietenii săi morți. „M-am simțit vinovat”, a spus el. „Mi-am dat seama că locul meu este aici.”

Articolul , din care este extras acest pasaj, poartă titlul „Două săptămâni pe front în Ucraina” și este opera lui Luke Mogelson, un corespondent al unei reviste cu o experiență de 12  ani. Textul lui Mogelson este însoțit de fotografiile lui Maxim Dondyuk, un ucrainean de o vârsta aproximativă cu a lui Mogelson, respectiv 40 de ani, a cărui lucrare se concentrează pe istorie și memorie, subiecte care sugerează că se gândește mult în acele 1/1000 de secundă când Dondyuk dă clic obturatorul camerei sale de fotografiat.

….

O arma automata Maxim din 1945 cu design 1884? Doamne. Mogelson are dreptate să întrebe, chiar dacă prea pe scurt, unde ar putea fi toate armele pe care aliații SUA și NATO le expediază în Ucraina. Un mare număr dintre ele au fost deja distruse, relatează el, ceea ce nu este o surpriză. Fiind la fel de aproape de scenă, așa cum sa spus la începutul acestei primăveri, ar fi făcut bine să ne spună ceva despre lacomii care conduc regimul și armata, deoarece vând cantități șocante de arme pe piața neagră de îndată ce ajung la ei pe la frontiera poloneză.

….

În scrisul lui Mogelson întâlnim recruți trimiși pe front după puțin sau deloc antrenament. El descrie un bărbat care a fost răpit de pe un trotuar al orașului și a fost adus direct sub focul rus trei zile mai târziu. Spaima paralizantă, epuizarea, demoralizarea, dezertările, un fel de incompetență Beetle Bailey – acestea sunt răspândite printre recrutații verzi care acum alcătuiesc majoritatea infanteriei AFU. Ei luptă cu vehicule din epoca Vietnamului expediate din SUA, sau cu mortiere încărcate cu boltul de mult timp scoase din producție, sau cu arme din epoca sovietică rămase din zilele de dinainte de 1991 – și, în plus, cu prea puțină muniție pentru ca acest tip de echipamente.

….

La un moment dat, Mogelson și Dondyuk petrec o zi într-o pirogă cu un sergent experimentat pe nume Kaban și un tânăr de 19 ani cu nume de cod Cadet, atât de tineri încât nu și-a pierdut grăsimea bebelușului. „Mai târziu, Kaban ne-a distrat cu povești despre escapadele sale romantice din trecut”, povestește Mogelson, „și Dondyuk, fotograful, l-a întrebat dacă i-a dat vreo lecție lui Cadet.

„‘Nu are rost’”, a spus Kaban. „’Va muri în curând.’

„Cadetul a râs, dar Kaban nu a făcut’o”.

Acestea sunt vocile războiului despre care ne vorbește Mogelson. Nu poți să tai anxietatea din râsul lui Cadet cu un cuțit?

Trebuie să menționez câteva retușuri minunate în raportul lui Mogelson, deoarece sunt scrieri superlative de genul care este prea rar în zilele noastre. Despre soldatul care a tras cu mitraliera Maxim: „Operatorul armei, un huligan de fotbal cu oase crude, cu degetele de alamă tatuate pe mână, a vorbit despre Maxim ca un pasionat de mașini care laudă performanța unui Mustang de epocă”. Descriind un vehicul greu de manevrat de epocă din Vietnam, Mogelson ne spune: „Părea o cutie de metal verde pe șenile… Aparatul plin de putere suna ca un blender”.

Sunt multe lucruri la care să te gândești să le spui în timp ce citim acest articol. În curând voi avea mai multe de spus despre excelentul text a lui Mogelson și a fotografiilor lui Dondyuk. Deocamdată, primul lucru de remarcat este că, după 15 luni de conflict, munca lor sugerează că mass-media occidentală ar putea în sfârșit să înceapă să acopere în mod corespunzător si realist războiul din Ucraina. Voi rămâne cu verbul condiționat deocamdată, dar acest lucru ar putea marca o întorsătură semnificativă nu numai pentru profesie – care ar putea folosi o întorsătură semnificativă, știe cerul – ci și în sprijinul public pentru războiul prin procură SUA-NATO împotriva Federației Ruse.

---

Patrick Lawrence: Războiul pe care ni-se permite în sfârșit să-l vedem

Patrick Lawrence, este corespondent international de mulți ani, în special pentru  Internațional Herald Tribune , critic media, eseist, autor și lector într’un excelent articol de analiză a  unui prim reportaj de război din Ucraina, care arată realitatea curdă si disperată a acestui război, ce a fost până acum ascuns și coafat de propaganda de razboi la care s’a aliniat toata mainstream media occidentală, de liniile frontului find ținuți departe jurnaliștii independenți și relatările lor. 

Articolul complet, în limba engleză, îl găsiți aici.

O altă perspectivă a războiului din Ucraina

Cum se vede războiul din Ucraina prin lentila camerei corespondentului independent de război, Patrick Lancaster: