Ultima si cea mai frumoasa destinatie, pe care mi’o doream a fi vizitata, a fost castelul de la Balcic, supranumit „Cuibul Linistit”, locul unde Regina Maria a decis sa ii fie ingropata inima. Am pornit inspre el, impreuna intr’o frumoasa zi de toamna, iar dupa ce am trecut vama cu Bulgaria, unde am platit 5EU pentru o taxa de drumuri (si vai de mama lor ce drumuri), am pornit inspre Balcic, pe care l’am gasit intr’un final, lipsa indicatoarelor fiind o problema destul de stresanta, iar drumurile un cosmar. Cine zice ca mai rau ca in Romania nu se poate, il invit cu drag in Bulgaria! Intr’un final, am reusit sa gasim si castelul si de aici incepe frumoasa poveste, pe care o vom ilustra si cu fotografii, dupa un mic istoric …
Istorie Balcic
Balcic (sau Balchik in limba bulgara), este un orasel situat pe tarmul Marii Negre, in Bulgaria, la circa 60 de km de Vama Veche. Intre anii 1913 – 1940 a apartinut Romaniei, in urma celui de al doilea razboi balcanic (iunie – august 1913). In 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobandit de Bulgaria.In Balcic se afla celebrul Castel (“Cuibul linistit”), resedinta preferata a Reginei Maria a Romaniei, inconjurat de o la fel de celebra gradina botanica unicat in Europa centrala si de est, in special datorita colectiei de cactusi.Pentru mult timp orasul a fost supranumit Orasul Alb, din cauza dealurilor albicioase din jur.Balcicul are o istorie bogata, putindu-se observa si astazi urmele multor culturi. A fost creat acum aproximativ 2.600 de ani, fiind un succesor al localitatii trace Kruni si al orasului grecesc antic Dionissopolis.
Doua atractii turistice importante, aflate in relativa apropiere, sunt Capul Kaliakra, situat la circa 35 de kilometri distanta, si oraselul Nessebar, ceva mai departe – circa 120 de kilometri. Si, desigur, mult mai aproape, se afla salba de statiuni turistice, printre care se numara Albena si Nisipurile de Aur.
Istoria castelul „Cuibul Linistit”
In 1924, Regina Maria vizita Balcicul pentru a doua oara, la insistentele pictorului Alexandru Satmari. Probabil ca acesta cunostea bine zona, deoarece Balcicul era vizitat in aceea perioada de cei mai multi si importanti pictori ai timpului.
Un an mai tarziu incepea constructia domeniului de la Balcic, Regina indragostindu-se pur si simplu de oras. Arhitectii Augustino si Amerigo, din Italia, impreuna cu decoratorul de gradini Jules Jany din Elvetia, aveau sa inceapa constructia, terminandu-se in 1936.
Gradina are o zona care imita celebrul labirint cretan, unde materiale de constructie au fost aduse chiar din Insula Creta. O alta zona a parcului foarte frumoasa este Gradina lui Allah, cu alei pavate cu piatra adusa din Maroc.
Parcul a fost transformat in timp intr-o adevarat gradina botanica. Acum contine peste 3.000 de specii de plante, unele dintre ele rare, precum si o colectie de aproximativ 250 de cactusi, una dintre cele mai importante din Europa. In 1955, gradina a intrat sub tutela Universitatii din Sofia, pentru studiul botanicii.
Pentru vizitatorii de astazi, turul prin castel si gradina sa poate reprezenta o aventura. La intrare se platesc doua bilete, de cate cinci leva fiecare, un bilet pentru vizitarea Castelului si un bilet pentru gradina botanica. De fapt, unul fara celalalt nu se poate. Cele doua bilete asigura accesul catre cel mai vizitat loc al Balcicului.
Castelul, numit si “Cuibul Linistit” (“Quiet Nest” sau “Tenha Juvah” in limba turca) este de fapt o vila cu pereti albi si acoperisuri de tigla rosie strajuite de un minaret. Este construit de-a lungul a trei terase si combina elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean cu cel al caselor bulgaresti. Este foarte aproape de mare, fiind despartit de aceasta doar de faleza. A fost locul preferat al Reginei Maria, in care aceasta a locuit, tocmai de aceea ramanandu-i denumirea de “Castel”.
Interiorul Castelului este extrem de modest, pereti varuiti in alb, usi masive din lemn sculptat, pastrate din perioada Reginei. Au mai fost pastrate din acea perioada si cateva obiecte: dulapuri sculptate si pictate, oglinzi, scaune si un semineu. Baia de marmura, cu cada ingropata in piatra, cu chiuveta si masuta de toaleta au fost pastrate intacte. Pe toate obiectele se afla explicatii care spun ca respectivul a apartinut Reginei Maria, dar nu se specifica in ce tara a fost Maria Regina…
Gradina din jurul Castelului nu este o simpla gradina, ci un adevarat domeniu, intins pe un deal, domeniu pe care se mai afla alte noua cladiri, fiecare cu o destinatie bine stabilita. Parcul, amenajat la comanda Reginei de catre specialisti, a fost transformat in gradina botanica, din cauza numeroaselor plante exotice pe care le adaposteste.
Pentru a reusi sa vizitati intreg domeniul, cel mai bine este sa cumparati o harta a acestuia, de la intrare si sa urmati fiecare punct indicat pe harta. In pas de plimbare aveti nevoie de aproximativ patru ore pentru a parcurge intreg domeniul.
Sursa
Trecerea se face lejer prin punctul de la Vama Veche, cu ajutorul cartii de indentitate, in partea bulgara, putand sa faceti si un schimb valutar din lei in leva (moneda nationala), desi aproape peste tot sunt primit si lei! Daca vreti sa aveti la voi EURO, faceti schimbul valutar in Mangalia sau Constanta, pentru ca in vama nu gasiti asa ceva!
Ce am gasit acolo …
Castelul te suprinde putin prin simplitatea lui si faptul ca nu este foarte mare. Te lasi usor pacalit de frumoasa gradina din fata castelului, insa adevarata frumusete incepe abia deasupra acesteia, unde se afla gradina botanica si restul de vile ascunse privirilor.
Dupa ce reusiti sa gasiti cu putin efort acest colt de paradis, va garantam ca merita tot efortul! Plimbarea pe acest domeniu de vis, va costa 10 leva (25 lei)/adult, 5 leva (12,5 lei)/copil, si va ia cateva ore buna daca aveti rabdare si placerea sa il vizitati. Castelul in sine este destul de micut si spartan in interior, mare parte din mobilierul original lipsind, insa ve’ti gasi cateva expozitii de arta. Nu ratati Crama Reginei, unde veti gasi mai multe retete de vinuri din perioada de glorie a castelului, recomandarea noastra fiind vinul Regina, o reteta ce are la baza pe langa strugurii din viile castelului si mierea de albine. 😉 O sticla de 750ml costa 30 de leva, nu este o suma foarte mare, mai ales daca luam in considerare faptul ca este un vin vechi de 15 ani.
Daca va este foame, nu va recomandam sa mancati in restaurantul din incinta castelului, unde pe langa preturile destul de piperate, oferta nu este foarte vasta, iar personalul destul de nesimtit! Ca si limba, se vorbeste in multe locuri romaneste, iar engleza primara este suficienta sa va puteti descurca. Ca si preturi la mancare in rest, putem sa va spunem ca sunt mai putin mai piperate ca la noi, iar mancarea nu foarte reusita ca si ciorbe sau supe (sunt ceva intre si intre cu un gust destul de dubios), in schimb ca si felul doi, am macat ceva destul de reusit, preparat din pui si porc, desi denumirile nu le’am putut tine minte.
Plimbarea este cu adevarat superba, mai ales daca prindeti vreme buna! Va recomandam din suflet sa alegeti fie o primavara tarzie, fie o toamna timpurie si foarte important este sa NU MERGETI SINGURI, pentru a trai la maxim de intensitate bucuria acelui loc cald si plin de suflet! Pentru noi a fost un vis frumos implinit intr’o superba zi de toamna, in care linistea locurilor a fost completata din plin de lipsa aglomeratiei, astfel ca am avut din plin bucuria linistii acelui loc! Daca stati pe aproape sau ajungeti la mare, sacrificati o zi din concediul vostru pentru a ajunge acolo, pentru ca va merita din plin!
Ohooo Ce frumusei mai sunteti! 😉 Bravo, ma bucur mult pentru voi si sper ca de acum inainte sa citesc doar randuri de fericire. O meritati!
Va pup!
Ramona.
Bine ai revenit pe la noi..
Dupa o zi destul de aiurea ma duc la somn linistit. Ti-am vazut freza si m-a apucat rasul. Hahahaha. Mersi pentru zambet Elvise.
Noi am pierdut freza, alte vremuri alta moda, asa mai discreta
Frumos