Imi iau diminetile devreme doar pentru mine … macar in aceste momente este liniste. Cumva … imi cern gandurile … ascult linistea picaturilor de ploaie ce invioreaza aceasta zi mohorata … si ma gandesc doar departe … departe de mine … departe de tot si toate … trezit la realitate doar de aburii cafelei ce incerc sa o beau, dar parca imi pare rau, la cat de frumoasa si sincera este.
As spune ca sunt trist daca mi’as aduce aminte cum este sa fiu bucuros. As spune ca sunt bucuros, daca mi’as aduce aminte cum este sa fiu trist. Parca pana si ce simt s’a transformat incet intr’un conglomerat ciudat din care nu inteleg mare lucru, dar nici nu ma mai straduiesc. La ce bun … cand nu am de ce sa fiu nici trist si nici bucuros …
Poate ca sunt putin blue … poate putin … negru … ceva ramas dintr’un alb incert … si mult gri … totul in spatele unei figuri nu foarte expresive … de care te’ai plictisi repede … daca ai privi’o. Nu zambesc nimanui fad … ca nu vad rostul atata vreme cat in interior nu sunt grimasa ce as mima’o. Nu ma plang nimanui … ca daca as face’o … ar insemna sa am lacrimi … dar le’am inghetat si pe alea in spatele ochilor ce te privesc, dar nu iti spun nimic.
Ma transform treptat in ceva … si dracu stie in ce … ca Dumnezeu probabil si’a luat gandul. Sau poate nu … Deja a aparut un „probabil” si fratele sau „poate” … Urme de slabiciune si franturi ieftine de speranta? PROBABIL ca POATE …
Foarte frumoase ganduri, scrise cu mult suflet si profunzime! Am dat intamplator peste acest blog, cautand suflete ce scriu de suflet si nu maimute ce au impresia ca si scriu ceva.
Iti doresc sa te regasesti intr-o zi, sau mai bine nu, ca esti frumos asa cum esti. 😉