Imi era dor de ploaie … m’am ridicat din pat doar sa o ascult … imi aduce aminte parca de ieri, cand stiam sa ma bucur de ea … sau noptile dormite … mangaiat doar de sunetul ei …
Treptat … ma intorc la pragmaticul de ieri … visatorul ce si’a dat o ultima sansa, a venit vremea sa isi aduca aminte, ca in lumea asta rece si impersonala, nu mai exista loc de vise si trairi … fiecare zi redevenind doar una liniara in care evadarea din cotidian se reduce la cafeaua de dimineata …
Imi este dor de trairea unei singure clipe la maximul ei de intensitate, imi este greu sa revin la banal, dar se pare ca mi’a fost refuzata sansa ca in lumea asta sa trec de el. Unii ar fi de parere ca nu este decat o intoarcere la normalitate si echilibrul ei, altii ca maturitatea mi’ar aduce ceva interesant, altii ca pornind din nou sa fac lucruri ce le’am lasat candva pentru a trai simple clipe … mi’ar readuce bucuria materialului … unii chiar ma felicita acum cand ma vad ca m’am apucat sa demarez proiecte … ca ma implic din nou in ele … dar in final … si la urma urmei … ce dracu de bucurie iti aduc … cand sunt ceva ce oricum nu se termina niciodata … si la finalitatea lor efemera … nu faci decat sa mai treci la unul … la fel de insipid … vanzandu’ti singur iluzii ieftine, ca tu chiar ai facut ceva in lumea asta …
Daca ma prefac de azi inainte ca ceia ce fac este si ceia ce mi’am dorit … o sa ma aleg din nou cu complimente (niciodata nu am stiut cat de reale au fost), multumiri (desi imi este demult plin podul) … pentru unii va fi mare bucurie ca „vaca de muls” revine in forma si mai pot mulge ceva … cu invidii, ca deh … pana acum nu le’am mai dat motive … iar de scris ma las … ca nu vad ce dracu as mai putea scrie … deoarece banalul il traieste fiecare dintre voi … eu nu as face decat sa va repet … apai sincer sa fiu, numai combinatie dintre oaie si planta aeroba, nu ma vad!
Este ultima ploaie pe care o mai ascult, ca de maine am sa fiu ori prea obosit, ori prea surd, ori o sa ma doara in cur de ea … eventual, cel mult, am sa o injur ca dimineata, ma uda pana intru in masina. Nu imi era dor de mine, cel ce privea muntele asta frumos ca pe niste pietre ce il secau cand trebuia sa le urce … dar … e mai bine sa ma inchid de azi in mine … ca asa … macar nu mai simt nimic … iar muntele va deveni doar un conglomerat de pietre, iar marea, o balta mare, cu multi pesti prin ea … nimic interesant … stiu!
Hai … fuga la pijamale, nasul in perna si somn … ca de maine ne apucam serios de treaba!