Acum cateva zile scriam pe aici despre faptul ca „Generatia Z” este o generatie mult mai pragmatica, care nu au incredere in ceva care nu le da nimic la schimb, fiind mult mai putini deschisi la varianta unui “cec in alb” asa cum eram noi, cei trecut de 30-40 de ani. In timpul in care eu scriam randurile alea, copilul meu care munceste de la 18 ani si a facut si o facultate intre timp, m’a sunat sa imi ceara un sfat cu privire la o decizie in legatura cu schimbarea locului de munca, respectiv ca vrea mai multi bani, iar cei unde lucreaza de trei ani nu sunt dispusi sa ii dea, motivand ca:
„Munca pe care o faci tu ca si controlor la departamentul de asiguare a calitatii, nu ni’se pare ca merita mai multi bani decat castigi acum”
La schimb oferindu’i un alt post pe banii pe care ii cerea, dar unde munca si raspunderea era de 10x mai mare decat aici, unde lucra si a castigat o experienta de 3 ani si unde in timp i s’au tot promis marea cu sarea dupa ce a ajuns si un mic sef de departament si a tot facut lucruri in plus, dar, nu s’a concretizat mai nimic, ca alora „li’se parea”.
M’a sunat sa ma intrebe ce sa faca, intre timp gasind un alt loc de munca unde pretentiile salariiale ii erau satisfacute, atat ca trebuia sa schimbe radical domeniul. Am discutat cu ea, le’am pus toate pe tapet, am tras linie si i’am zis pe scurt:
„Te duci maine acolo unde lucrezi acum, le dai un ultimam si vezi ce iasa!”
Si s’a dus copilul meu a doua zi dimineata, a avut o sendinta, baietii au jucat la cacealma, dupa o ora ma suna fiica’mea ca isi aduna lucrurile si pleaca de la ei, urmand sa inceapa noul job a doua zi. Ok, am zis .. bravo copile, tine capul si mai ales ochii sus, da’i inainte, nu te lasa calcata in picioare de orice neica nimeni, doar pentru ca are iluzia ca poate. Si aia a si facut.
Intre timp a inceput treaba la noul loc de munca, unde insa dupa 3 saptamani de munca grea si’a dat seama ca nu e roz nici aici, in sensul ca multinationala sufletului si mai ales niste sclavi ajunsi pe anumite pozitii p’acolo, au impresia ca in micimea lor umana, doar ca au ajuns niste sugaci ce pot ei „evalua” pe oricine din ochii si pot sa dea cu biciul in in oricine, au pus „mana pe bici” si s’au luat de cap cu apucaturile taranului care a ajuns sa bea apa din perete. Si uite asa, m’am trezit cu un nou telefon de la fii’mea:
„Tati, ce sa fac? Aici nu e ok, nu imi place, e un cacat cu mac, dincolo, de unde am plecat si stateam cu curul pe scaun si imi faceam eu programul, ma suna de 3 zile sa ma intorc inapoi la negocieri ca sunt dispusi sa imi dea cat le’am cerut si simt eu, asa, ca as cam putea cere chiar un pic mai mult, ca ii simt disperati?!”
Raspunsul meu? Pai care putea sa fie decat asta:
„Mai copile, ai crescut mare si tot ce te’am invatat despre viata cat erai copil, vad ca in ani incepe sa dea randament! Maine dimineata, iti programezi sedinta cu aia unde ai lucrat inainte, te gandesti in noaptea asta tot ce ai de gand sa le ceri, dar nu sari capul, si da’le decisiva negociind in conditiile tale!”
Si copilul meu nu a facut decat sa confirme ca e „gand la gand cu bucurie”!
Care e morala de aici? Pai care sa fie decat aia ca generatia asta e altceva decat am fost noi si daca noi, parintii lor, ii ajutam si sprijinim sa nu faca aceleasi greseli ca si noi, copii astia pot ajunge departe si sa faca tot ce noi nu am fost in stare sa face, de frica! Ei nu au crescut in frica lipsurilor in care am crescut noi si bine ar fi sa ii ferim de asta! Desi pentru copilul meu am deja niste planuri facute ca sa scape de „munca la altii” si sa treaca la next-level al luari vietii si destinului in propriile maini, inca nu e momentul ala si o sprijin sa castige cat de multa experienta poate pana cand va veni momentul sa isi faca curajul sa paseasca pe un drum al ei, langa care si atunci ii voi fi alaturi! 
Postarea asta probabil ca a fost una mai mult personala, dar poate ca prinde si altora bine, atat pentru ei ca ei, cat si pentru a isi sprijini copii astia sa fie mai mult decat am avut noi curajul sa fim!
Clar, mă regăsesc în experiențele „micuței tale”. M-am legat oarecum din facultate de primul meu angajator, toate bune și frumoase cât am avut contract determinat (2 ani) mi-am făcut ucenicia, am tras, mi-am făcut treaba am mai făcut poate greșeli, din care am învățat dar nimeni nu poate să îmi reproșeze că „am stat”( gen frecat-o). Am fost disponibil și mi-am luat mereu responsabilități mai mari decât în fișa postului fiindcă mi-a și plăcut și fiindcă îmi doream mai mult.
Ei bine la finalul celor doi ani, aveam anumite pretenții financiare care într-un fel sau altul nu mi s-au onorat, ba chiar m-am simțit nedreptățit și pentru a nu acumula frustrări, pentru că oricum nu vedeam o traiectorie ascendentă concretă, planificată și realizabilă in cadrul companiei am decis sa plec. A fost un exit destul de urât, cu amenințări, încărcări de intimidare (atitudine tipic de cartier). Și firește in ultimă instanță oferte pentru traseul profesional dorit dar necompleta și de latura financiara. Am plecat, nu am comentat prea multe ( zic că am lăsat totuși loc de bună ziua, deși aveam in cap niste replici pe măsură atacului). La nu mai mult de câteva luni mă sună să mă recruteze pe o poziție care mi-ar fi depășit așteptările dar nu am vrut sa mă întorc fiindcă latura financiara nici în acest caz nu îmi împlinea așteptările.
Poate am să mă întorc cândva când voi fi pe poziție de forță în negociere, momentan am fost mulțumit de actualul angajator unde am găsit o deschidere pentru latura de dezvoltare iar remunerația a fost mulțumitoare până de curând.
Povestea asta probabil ca e comuna multora, poate de aia am si scris’o. Cred ca problema cea mai mare a acestei generatii suntem noi cei din vechea generatie, adica aia care i’au crescut! Am multi prieteni care au si ei copii din aceiasi generatie si cu tot regretul spun ca 90% dintre ei i’au crescut prost si foarte prost, in sensul ca in loc sa ii ajute sa isi dezvolte personalitatea doar coordonandu’i si fiind prezenti in viata lor, au trait cu iluzia ca a ii tine „in puf” si a le face toate poftele este suficient si cumva au facut MAREA greseala, ca din egoism sa ii tina cat de dependenti pot de ei in loc sa ii lase sa se dezvolte si sa invete din experiente proprii de viata cu care sa isi croiasca o cale intr’o lume care pana la urma le va apartine. E mare pacat, generatia asta este cu adevarat valoroasa si adaptata la timpurile astea in vremea in care noi, astia din generatiile anterioare, inca suferim de fricile, conceptii si preconceptii normale vremurilor pe care le’am trait si ne’au format. Tot ce trebuia sa le transmitem era increderea in Dumnezeu si destinul lor, bunul simt si educatia celor 7 ani de acasa, reperele morale si un set sanatos de principii dupa care sa se ghideze in luarea deciziilor viitoare si cand vine vremea sa isi ia zborul sa ii incurajam sa faca asta si nu sa ii tinem legati de noi prin diverse tertipuri ce in timp le’au creat o oarecare dependenta care mai tarziu se vede in nesiguranta deciziilor luate.
Ce am povestit eu, confirma cumva toate astea, ce povestesti tu intareste, tu fiind aproape de pragul acestei generatii, care, da, nu acorda „cec in alb” nimanui, nici macar tie ca parinte daca in toti anii in care i’ai crescut nu le’ai demonstrat ca pot avea incredere in tine ca reper pentru ei.
Te felicit, sincer, pentru deciziile luate pana acum! Setul ala de valori si principii este cea mai buna busola dupa care sa iti ghidezi mereu deciziile pentru ca in functie de ele vei lua decizii printre care si compromisuri ce pot sa fie foarte ok si necesare in anumite momente, dar trebuie sa fi singur ca nu te si compromit ireversibil!
În altă ordine de idei, și în viețile noastre apare un moment când gândim altfel. Din fericire chiar nu trăiesc de pe o zi pe alta deci mi-aș permite să-mi schimb din noi job-ul în orice moment. Dar acum față de momentul când nu aveam familie și copil sunt un pic mai îngrijit sa zicem in deciziile care pot aduce un prejudiciu financiar bufetului familiei.
În momentul acesta piata in care îmi desfășor activitatea e la pământ. Sunt cicluri sinusoidale, care se repetă la câțiva ani. Acum, fiindcă vroiam să-mi definitivez teza de doctorat am intrat în concediu de creștere prințesă :)) soția a ales că vrea să lucreze fiindcă ar fi pierdut/ amânat ani de pregătire (lucrează în domeniul medical).
Colac peste pupăză a venit și criza la mine in industrie. Acum am bun buffer dar am căutat să mă dezvolt și în perioada asta prin cursuri, ba chiar am căutat și caut ceva colaborări într-un alt segment de activitate.
Evident ca lucrurile astea schimba putin viziunea de viata odata cu responsabilitatile, tot ce e nevoie este doar sa adaptezi lucrurile si nu neaparat sa le si schimbi decat daca aceste schimbari se impun. Eu am crescut copil intr’o perioada economica CRANCENA pentru Romania, castigam 300.000 lei/luna cu multa munca, iar o cutie de lapte praf costa 90.000 lei/luna, asta ca sa iti faci o idee despre cum se traia in anii aia, locurile de munca fiind aproape inexistente mai ales ca traiam intr’o zona monoindustriala in plin dezastru care s’a numit „reconversie”, dar nu era mai roz nici in tara in rest. Am muncit taica, bagam oficial si neoficial, m’am agatat de orice oportunitate, m’am multumit cu ce era, dar am tras sa ies din situatia aia dificila si multumesc lui Dumnezeu, am reusit, desi eram singur pe lume, ca asa a fost sa fie. Deci, se poate, trebuie doar sa nu te lasi niciodata batut si mai ales sa nu te limitezi, mereu e ceva de invatat, mereu e ceva de facut, mereu exista alternative, atat ca nimic nu iti intra in traista de pomana si depinde si de ce aspiratii ai … alea prea mici te tin pe loc, alea prea mari te amagesc, e bun un echilibru.
Ca ziceai de situatia actuala, nu stiu vreun domeniu sa nu fie afectat! Aproape peste tot exista probleme si acea sinusoida de care vorbeai, nimic nu e cert, nimic nu e sigur, nimic previzibil. Am mai trait momentele astea doar prin anii ’90 cand era cam la fel, atat ca acum totusi exista mult mai multe oportunitati. Cum am scris eu pe aici, totul va tine de adaptare la noile vremuri, aia care raman agatati de trecut si nu s’au zbatut deloc sa se adapteze si pregateasca pentru ce urmeaza, vor avea mari probleme in viitorul apropiat, urmatorii doi ani cel putin aratandu’se destul de sumbri.