Revenirea tinerilor la credința creștină, un fenomen care ia amploare în țările Occidentului secularizat

În Franța, una dintre cele mai secularizate țări din Occident, în ultimii ani a luat amploare un fenomen neașteptat în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani: revenirea la creștinism prin botez. Printre motivele identificate de tineri pentru această întoarcere spre credință se numără lipsa sentimentului de apartenență și a reperelor morale într-o lume marcată de incertitudini și crize. Aceștia consideră că întoarcerea la credință și spiritualitate reprezintă un mod prin care își pot transforma viața.

Explozie de botezuri în Franța: tot mai mulți tineri aleg să devină creștini

Într-o vreme în care secularizarea pare să domine spațiul european, Biserica Catolică din Franța trăiește un fenomen neașteptat și profund emoționant: un număr tot mai mare de tineri și adulți aleg să fie botezați și să îmbrățișeze credința creștină. În 2025, numărul adulților botezați în noaptea de Paște a crescut cu 45% față de anul trecut, iar în rândul adolescenților s-a înregistrat o creștere de 33%. Iar cei mai mulți dintre noii credincioși sunt tineri sub 25 de ani. Pentru prima dată, tinerii între 18 și 25 de ani îi depășesc numeric pe cei din grupa 26-40 de ani printre noii botezați. Iar dacă o parte dintre aceștia provin din familii creștine, CEF observă că tot mai mulți tineri vin din medii fără nicio tradiție religioasă. Majoritatea provin din clasele sociale modeste – muncitori, tehnicieni sau angajați – și spun că aleg botezul din dorința de a găsi speranță, repere morale și sentimentul de apartenență la o comunitate.

Potrivit unei anchete realizate de Conferința Episcopilor din Franța (CEF), 10.384 de adulți au primit botezul în acest an la slujba de Înviere, în timp ce peste 7.400 de adolescenți au fost botezați în perioada pascală. În mod impresionant, în 13 dieceze – atât rurale, cât și urbane – numărul adulților botezați s-a dublat.

Jumătate dintre cei care urmează să fie botezați provin din familii cu tradiție creștină, dar „în ultimii ani se observă o creștere semnificativă a celor care nu au fost crescuți în vreo tradiție religioasă”, scrie mariustuca.ro citand BMFTV.

Adolescenții și rețelele sociale: o nouă evanghelizare

Catherine Lemoine, coordonatoare pentru adolescenți în cadrul CEF, explică că această generație de 15-25 de ani „este într-o mișcare reală. Tinerii sunt mult mai confortabili în a-și exprima credința. Rețelele sociale joacă și ele un rol, pentru că le oferă un spațiu de exprimare și de afirmare spirituală.”

TikTok și YouTube au devenit spații neobișnuite, dar foarte influente de evanghelizare. Mărturiile influencerilor catolici tineri – autentice, senine și deschise – atrag sute de mii de urmăritori care încep să-și pună întrebări existențiale. Uneori, e suficient un video pentru a schimba o viață.

Fenomenul nu este unic în Franța, acesta luând amploare și în restul țărilor occidentale.

Deși tendința generală care reiese din studiile realizate în țările occidentale indică o majoritate secularizată, alte studii în rândul generațiilor tinere relevă faptul că, într-o lume marcată de anxietate, alienare digitală și crize globale, un număr tot mai mare de tineri se îndreaptă spre spiritualitate ca refugiu. Un studiu al Barna Group din 2023 arată că 25% dintre tinerii americani sub 30 de ani manifestă un interes crescut pentru spiritualitate, inclusiv pentru creștinism, comparativ cu generațiile anterioare.

In mai multe districte din Viena, peste 50% dintre elevi sunt musulmani

Ca răspuns al naturii care are oroare de vid, iar aici intră și religia, care nu poate fi înlocuită de secularizare, fiecare al treilea copil de școală elementară din Viena este de credință islamică. Dar în unele districte acest număr este mult mai mare, ÖVP trage un semnal de alarmă. 5% dintre elevii din școala elementară din Viena sunt musulmani. Pe locul doi se află cei fără afiliere religioasă (26%), urmați de catolici (21%. Dacă te uiți la toți cei 108.369 de elevi ai școlii obligatorii din Viena împreună, proporția musulmanilor este și mai mare și este de 39,1%. 22,5% dintre elevi sunt nereligiosi, 18,8% sunt catolici. Acest lucru este arătat într-un răspuns la întrebarea formulată de ÖVP către consilierului municipal pentru educație Christoph Wiederkehr (Neos), răspuns care a fost consultat de Heute, scrie ziarulromanesc.at.

În afara Occidentului, religia este în plină expansiune

Daca in tarile occidentale domina inca secularizarea iar intoarcerea la credinta pare a fi la inceput, in restul lumii din afara occidentului creștinismul, islamul și hinduismul cresc rapid în Europa de Est, Africa, Asia și America Latină. Un raport al Pew Research (2020) estimează că până în 2050, peste 80% din populația globală va fi afiliată unei religii, creștinismul și islamul fiind dominante. Această dinamică globală influențează și Occidentul prin migrație și schimburi culturale.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura