Revolutia bunului simt – Dascali in scoli

… Şi părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic şi cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în ţintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streşinit cu şindilă, şi ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru şcoală; ş-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din casă în casă, împreunăcu
bădiţa Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumosşi voinic,şi sfătuia pe oameni să-şi dea copiii la învăţătură. Şi unde nu s-au adunat o mulţime de băieţi şi fete la şcoală, între care eram şi eu, un băiat prizărit, ruşinos şi fricos şi de umbra mea. Şi cea dintâi şcolăriţă a fost însăşi Smărăndiţa popii, o zgâtie de copilă ageră la minte şi aşa de silitoare, de întrecea mai pe toţi băieţii şi din carte, dar şi din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua da pe la şcoalăşi vedea ce se petrece…Şi ne pomenim într-una din zile că părintele vine la şcoală şi ne aduce un scaun nou şi lung,şi după ce-a întrebat de dascăl, care cum ne purtăm, a stat puţin pe gânduri, apoi a pus nume scaunului Calul Balanşi l-a lăsat în şcoală. În altă zi ne trezim că iar vine părintele laşcoală, cu moş Fotea, cojocarul satului, care ne aduce, dar de şcoală nouă, un drăguţ de biciuşor de curele, împletit frumos,şi părintele îi pune nume Sfântul Nicolai, după cum este şi hramul bisericii din Humuleşti..

Amintiri din copilarie – Ion Creanga

Am inceput acest articol cu un citat din fabuloasa opera a celui ce a fost Ion Creanga (multi dintre copii de azi, te’ar intreba probabil daca este vreun model de telefon de la Samsung sau Nokia) pentru ca poate descrie cel mai bine ce insemna candva scoala si cat de importanta era profesia de dascal intr’o comunitate! Pentru a ne lamuri din start, pentru mine dascali, sunt toti cei care, pe langa profesia ce o aveau, au insemnat si oameni care m’au format ca ceia ce sunt pe langa parintii ce i’am avut, cat au fost langa mine! Sunt acei oameni, care astazi au disparut din scoli sau sunt pe cale de dispartitie, locul fiindu’le luat de catre oameni total nepregatiti pentru aceasta profesie ce inainte de toate implica har, ca si multe altele. Darul de a preda si a inspira generatii, este dat de la Dumnezeu, dincolo de pregatirea pe care o ai, iar acum in aceste posturi ajung in general oameni (si nu ii voi imparti pe sexe pentru a nu fi acuzat de misoginism) care cauta un loc caldut de munca, fara a avea multa bataie de cap, iar pentru asta norocul face ca au si pile pe ici colo, iar selectia finala oricum se face pe spagi! Pe langa toate astea, multi dintre ei nici macar nu au la baze nici cele mai elementare studii pedagogice, provenind doar din ramuri colaterale materiilor pe care „le predau”. Cunostintele lor sunt mai mult decat limitate, de multe ori pana si cultura lor generala fiind sub nivelul bunului simt, iar participarea lor la cursuri este bazata pe google search in cel mai bun caz. Daca ar fi sa dau un exemplu concret, poate cel mai intersant dintre toate, este acela ca nu demult, fiica mea a ajuns acasa, intrebandu’ma daca am cont de facebook … sau ii permit sa isi faca ea unul … pentru ca altfel nu poate sa isi faca tema, deoarece „profesoara” ei a postat tema pe facebook! S’ar putea crede acum ca fabulez si imi voi asuma acest risc de a va lasa sa credeti ce va doriti, insa din punctul meu de vedere, un asemenea om nu are ce sa caute in invatamant! Nu sunt din epoca de piatra si nici nu sunt un inapoiat care refuza noile minuni ale lumii actuale, insa cum ar putea ca un asemenea om sa dobandeasca respectul elevilor sai, daca in loc sa isi petreaca putinele ore pe care le are la locul de munca cu ei, si’l petrece pe facebook, indemnand si copii carora ar trebui sa le fie un model sa faca la fel?!

In mintea si sufletul meu vor ramane mereu aceei oameni care mi’au predat mie ca dascali, al caror nume nu am sa il uit niciodata pentru ca mi’au fost dincolo de profesie oamenii ce m’au format ca ceia ce sunt! Nu cred ca se mai poate discuta in ziua de azi despre asa ceva, de aceia ca sa punem pe picioare ce a mai ramas din invatamantul romanesc, probabil ca de asta am avea nevoie! Cu nesimtire multi dintre cei ce „predau” in modul asta, au curajul sa iasa inainte si sa se planga de salariile mici si atunci intrebarea mea ramane urmatoarea: de ce se bat pentru o catedra? Oare tocmai pentru ca stiu ca in rest nu ar fi buni de nimic? Ii tine cineva cu forta? Nu spun ca sunt de acord ca un dascal sa nu fie remunerat asa cum se cuvine, dar ei NU SUNT DASCALI! iar cei ce ar putea deveni nu au loc de cei care ocupa posturile in cauza pe pupe!

Daca ar fi sa inchei si acest articol, as mai spune doar ca lipsa bunului simt este si cauza care a subrezit cel mai rau sistemul de invatamant din Romania! Lipsa bunului simt al celor ce ajung sa ocupe catedre prin proasta lor pregatire sau si mai rau, lipsa ei totala; lipsa bunului simt din partea elevilor pentru asemenea „profesori” care nu sunt cu nimic mai buni decat ei, doar ca aplicabilitate perfecta pentru doua din vorbele ce mi’le aduc aminte de la dascali mei, evident in aceea vreme facand referire directa, doar la noi ca si elevi:

– dintr’o clasa de magari, catarul rage cel mai tare! (Doamna Mirea, dascal de Limba si literatura romana)
– pestele de la cap se impute! (Doamna Vladeasa, dascal de Biologie/Anatomie)

Cum bine s’a discutat si punctat aici, respectul se castiga, nu se primeste doar si numai pentru ca este impus! Un dascal este respectat de elevi lui, doar si numai daca se comporta ca unul si este unul! Un dascal va sti sa impuna respectul prin ceia ce este si puterea exemplului sau!

Se va schimba ceva doar cand bunul simt va reveni in scoli, iar primii care ar trebui sa se alinieze lui, sunt exact catarii care rag cel mai tare din toata ceata de magari!

Astept parerile voastre, la comentarii, ca de obicei! 😉

Citeste si: Revolutia bunului simt – Uniforme in scoli