Urasc oamenii slabi, lasi si patetici! Oameni care nu stiu sa accepte ceva si duc lipsa puterii de accepta ceva pana la prostie, sau chiar mai grav, nebunia unei realitati paralele in care traiesc doar ei si adevarul lor! Puterea unui om sta exact in a accepta ceva atunci cand pierde, sau cand nu are dreptate, fara a se incapatana prosteste sa nu accepte ca a pierdut sau ca el le stie pe toate, desi poate undeva in interiorul lui totusi mai exista o farama de ratiune ce ii spune asta! De obicei astia sunt si oameni aia care tin totul ascuns in ei, tocmai din frica si lasitatea de a spune lucurilor pe nume, iar cand o fac, apeleaza cel mult la insinuari ironice, mai mult sau mai putin subtile, ce ulterior nefiind spuse direct, le pot modela sa ia forma care si’o doresc in functie de situatia in care sunt pusi, ceia ce donata cumva ca tot din frica unei neasumari, duc si perversitatea la rang de arta, nu au scrupule si nu ii intereseaza decat interesul pur personal. Apeleaza in general la manipulari de tot felul, trec usor de la amenintari uneori de’a dreptul hilare, pana la a isi plange singuri de mila si incearca sa ii faca si pe altii sa le planga la fel!
E plin de asemenea oameni in jurul meu … oameni lipsiti de caracter, oameni slabi, oameni egoisti, care nu au nici pic de demnitate si nici pic de mandrie! Se agata ca niste scaieti de suflete, de oameni mai puternici decat ei, fie ca vine acum vorba de o relatie de cuplu, fie ca vine vorba de un loc de munca, fie ca vine vorba de o relatie de afaceri … contextul conteza mai putin … de recunoscut ii recunosti usor, se inconjoara de iluzii pe care tin cu dintii sa le vanda ca si realitate … poarta diverse masti sub care isi ascund slabiciune si lasitatea … se plang tot timpul, se lamenteza tot timpul … asteapta sa faca mereu altii totul pentru ei … iar ei doar pretind ca ar face ceva … isi aroga doar merite ce nu le au … si gasesc mereu pe cineva pe care sa dea vinele pe care le au … pentru ca pana si asumarea unor greseli sau vine, tot din puterea de a accepta ceva de care esti responsabil, izvorasc.
Partea proasta este nu aceia ca exista … ci ca nu sunt ignorati cum ar merita! Ca gasesc mereu suflete de care sa se agate si odata agatati nu le mai dau drumul, fiind in stare sa le tina captive pana cand le vad moarte, ca apoi sa se orienteze inspre alte suflete! Daca iti prind slabiciunea si te lasi controlat de mila ce o cersesc mereu, nu mai scapi de ei nici macar in cosmaruri … pana cand nu spui tu STOP si renunti sa mai fi exploatat la infinit de lasitatea lor!
Imi este scarba si sila de asemenea fiinte si norocul meu a fost ca sunt genul care uraste mila si o intelege doar si numai ca slabiciune! M’am ferit de a imi fi mila, cu exceptia a ceia ce are patru picioare si poarta blana. Animalele merita mila mea, pentru ca poate asa dovedesc ca sunt un animal mai evoluat, in schimb de cei ce imi sunt din aceiasi rasa nu mi’a fost si nu imi va fi, pentru ca aratandu’le mila odata, ma vor exploata la infinit in baza acestei slabiciuni, pana cand devin scaieti de suflet, pe modelul …
„daca le dai 364 de zile din an totul si in a 365’a zi nu mai ai, nu le’ai dat nimic niciodata”
Din punctul meu de vedere, bunatatea, mila si prostia sunt pleonasme, bine intelese de cei ce apeleaza la ele, de aceia nu uit nici vorba aia …
„pe cine nu lasi sa moara, nu te mai lasa sa traiesti!”
… dap … poate nu era cazul teoriei asteia tocmai la cafeaua din aceasta dimineata, dar cat ar fi dupa mine, i’as duce pe toti pe o insula pustie, unde sa isi planga unul la altul de mila …
Dar mai bine sa mai fumam o cafea … asa ca intre oameni puternici, pentru care am scris aceste randuri 
Vai de mine, ce postari vechi …
Ce faci Vasile draga, sapi prin istorie? :)) Sunt unele mai de sentiment asa, nu’s toate ale mele ca pe aici au mai fost cativa autori la inceputurile acestui proiect, care retragandu’se intre timp, le’am sters user’ul si postarile au revenit automat pe admin, adicalea eu. 
Astai postarea mea … si nu mi’am schimbat parerea intre timp!
Un om ramane om chiar daca trece timpul, nimeni nu se schimba cu adevarat radical, poate asa la exterior, „coaja”, cum zicea tata, se mai pateaza isi mai pierde luciul, dar sufletul ramane acelasi, bun sau rau…
A aparut in RELATED, mi-a atras atentia titlul candva nu doar Luluta era in prim plan, vremurile de acum ne-au prostit, ne fac sa gandim „mic”, din pacate!
Am citit multe articole de suflet pe aici, chiar astfel am si gasit blogul, printr-un articol foarte vechi, la fel si pe a lui Marius cu un articol despre CS
O sa evit sa mai comentez, astfel de „vechituri”
Nici eu nu cred si nu am crezut vreodata ca un om se poate schimba! Isi mai slefuieste din comportament, mai invata sa taca, mai una, mai alta, da ca suflet ramane acelasi, ca bun, ca rau.
In rest sa stii ca si mie imi e si mie dor de vremurile alea cand eram preocupati de altele si nu numai de tampenii ca in prezent! Da partea proasta e, ca nu mai avem timp sa ne gandim si la altceva … viata asta e frumoasa, da au grija unii sa ne’o faca de cacat!
Comenteaza Vasile linistit, chiar te rog sa o faci! Iote asa mai iasa din arhiva si altceva.
Si eu dau peste unele scrise pe aici de nu imi vine sa cred ca le’am scris candva! 