Joia Mare: Sărbătoare și tradiții românești și de pe alte meleaguri

Azi, de Joia Mare, se prăznuiește spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitor, rugăciunea din grădina Ghetsimani și vânzarea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile, creștinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Prin sudul țării, fetele fac câte 12 noduri unei ațe, punându-și la fiecare câte o dorință și dezlegându-le când dorința s-a împlinit. Această ață și-o pun sub pernă seara, crezând că-și vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul ca femeile mai în vârstă să spele picioarele celor din casă (copii).

În vestul țării

O familie care pregătește pâinea pentru Paște, pentru biserică, o aduce acum cu vase noi, cu lumânări și vin, pentru a rămâne până la Paști. Din Joia Mare până în ziua de Paști se spune că nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toacă.

În tradițiile românilor

Joia Mare se mai numește Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimărița. Ea este termenul până la care femeile trebuiau să termine de tors cânepa. La cele leneșe se spunea că vine Joimărița să vadă ce-au lucrat. Dacă le prindea dormind, le făcea neputincioase să lucreze tot anul. Uneori, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari și dădea foc cânepii netoarse. Sau copiii, unși pe față cu negrime, mergeau să le îndemne la lucru pe fetele de măritat și să primească ouă pentru încondeiat de Paște, zicând:

„Câții / Mătii / Toarse câlții; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate tolul să ți-l văz! / Și de-l ai, / Să te-nduri și să ne dai / Cele ouă-ncondeiate / De acolo din covate”.

Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morți

Acum se face ultima pomenire a morților din Postul Mare. În Oltenia, și acum se fac în zori, în curți și/sau la morminte, focuri pentru morți din boz sau nuiele; se spune că ele închipuie focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, când s-a lepădat de Hristos.

Joia Mare este cunoscuta mai ales, in cultura populara actuala, ca ziua in care se inrosesc ouale

Pentru ca se spune ca ouale inrosite sau impistrite in aceasta zi nu se strica tot anul. De asemenea, oamenii cred ca aceste oua sfintite si ingropate la mosie o feresc de piatra.

Ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se lasă la uscat, apoi se fierb în vopsea. Pe lângă ouă roșii, românii contemporani mai vopsesc ouăle și în galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunză, apoi îl leagă într-un ciorap subțire și așa îl fierb, ca să iasă „cu model”.
Mai demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarniță), cu coajă de crin roșu sau cu flori de tei; luciul li se dădea ștergându-le, după ce se fierbeau, cu slănină sau cu untură.
Spiritualitatea românească păstrează și câteva legende referitoare la înroșirea ouălor
Cea mai cunoscută spune că, întâlnindu-se cu iudeii, Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat. Iar ei au răspuns că Hristos va învia atunci când se vor înroși ouăle din coșul ei. Și îndată, ouăle s-au făcut roșii. Se mai spune că, după Înviere, iudeii au aruncat cu pietre în Maria Magdalena, iar pietrele se preschimbau în ouă roșii. Altă legendă povestește că, sub crucea pe care a fost răstignit Hristos, Maria Magdalena a pus un coș cu ouă, iar acestea s-au înroșit de la sângele ce curgea din rănile Domnului. Există și alte legende care povestesc despre originea acestui obicei. El este atât de răspândit pe teritoriul românesc, așa cum era și în trecut, încât un călător turc din secolul al XVIII-lea a numit Paștele „sărbătoarea ouălor roșii a ghiaurilor (creștinilor) valahi”.

Oul, simbol al fecundității și al formei aproape desăvârșite, era folosit și de alte popoare în ritualurile lor de sărbători

Popoarele Asiei și Europei, care serbau Anul Nou la echinocțiul de primăvară, ofereau în dar, prietenilor și vecinilor, ouă roșii. Acest obicei, mult practicat în Italia, Spania, Franța, Rusia și chiar în Persia, s-a transmis creștinilor de la păgâni. Se spune că și romanii foloseau ouăle roșii la sărbătoarea lui Janus. La perși, egipteni, greci și gali, oul era emblema universului, opera divinității supreme. La creștini, se credea că el Îl reprezintă pe Creator, care creează totul și conține în sine totul. La români, oul este nelipsit în ultimele zile ale Postului Mare, fiind consumat de Paște, după ce este sfințit, iar întreaga familie ciocnește ouă. În dimineața primei zile de Paște, în Bucovina există obiceiul de a te spăla cu un ou roșu și cu bani, ca să ai fața roșie ca oul și să fii bogat tot anul.

Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii

Cele colorate în negru simbolizează chinul și durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce. Dar, dacă vrem să vorbim despre arta populară în privința ornării ouălor de Paște, trebuie să ne referim la încondeiatul ouălor. Ouăle închistrite sunt simbolul Mântuitorului, care a ieșit din mormânt și a înviat, precum puiul din găoace. În Bucovina (și nu numai), ele se numesc și „ouă muncite”, dedicând strădania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume.

Tehnica diferă în funcție de zonă, timp și creatorul popular

Cea mai răspândită și mai renumită tradiție a încondeiatului ouălor este în Bucovina. Mai întâi, aici se încondeiau ouă crude, apoi fierte, iar astăzi se închistresc ouă golite de conținut. Instrumentul cu care se „scriu” ouăle se numește chișiță (un vârf ascuțit de tablă de aramă, fixat într-o măciulie a unui băț plat). Tehnica tradițională spune că la încondeiat se mișcă oul, iar nu instrumentul. Acum se mai folosește și penița, în cazul încondeierii ouălor cu tuș.

Tehnicile sunt diferite

Cea mai apropiată de tradiție este încondeierea prin acoperirea succesivă cu ceară, apoi scufundarea oului în diferite băi de vopsea: mai întâi galben, apoi roșu, verde, albastru, negru.
În ornarea ouălor se folosesc motive geometrice, fitomorfe sau zoomorfe
Dintre ele amintim romburi, triunghiuri, zig-zag-uri, puncte, frunza de stejar, bradul, floarea de măceș, grâul, coarnele berbecului, peștele, cerbul (coarnele cerbului), steaua magilor, cărarea (calea) rătăcită, cârligul ciobanului, crucea Paștelui etc. Mai nou, se întâlnesc icoane pictate pe ouă sau în interiorul oului. Tot un motiv tradițional îl constituie încondeierea cu încrețituri (motive ornamentale) de pe cămășile populare.

In ziua de azi, se întâlnesc și alte tehnici: încondeierea cu ceară colorată, cu ceară arsă, cu tușuri etc. La final, ouălor li se dă luciu cu lac.

În cultura populară actuală, ouăle împistrite sunt, mai degrabă, obiecte de artă. Există o adevărată industrie a încondeierii ouălor, care constituie mândria Paștelui bucovinean. Acestea sunt vândute și peste hotare (mai ales cele din Bucovina), fiind deosebit de apreciate de străini. Însă tradiția general respectată de români rămâne înroșirea ouălor, care reprezintă o adevărată marcă identitară și o îndeletnicire specială a fiecărei gospodine pentru Joia Mare.

Dr. Iuliana Băncescu