Scoala online nu aduce progrese elevilor ci doar adanceste prapastia sociala – Studiu

Pandemia de COVID19 a dus la inchiderea scolilor pentru o perioada foarte lunga de timp in aproape toate tarile europene, Romania fiind campioana absoluta a acestei decizii, scoala online fiind vazuta ca o alternativa la cea cu prezenta fizica. In urma unui studiu efectuat de Universitatea Goethe din Frankfurt, Germania, expertii germani in educatie au ajuns la concluzia ca invatamantul online (sau la distanta), care a fost o obligatie pentru multi elevi in timpul pandemiei, produce sub aspect educational un efect similar celui al vacantei de vara, iar randamentul si competentele elevilor nu progresează prin aceasta metoda de studiu, relateaza agentia EFE.

Scoala online nu aduce progrese elevilor ci doar adanceste prapastia sociala – Studiu

Studiul pubicat in mass-media germana, releva o scadere pronuntata a competentelor educationale in randul copiilor si adolescentilor proveniti in special din familii vulnerabile din punct de vedere social, remarcandu’se de asemenea o puternica diviziune sociala intre bogati si saraci, adancind in acest mod prapastia dreptului la sanse egale la educatie.

„Evoluţia medie a competenţelor în perioada închiderii şcolilor din primăvara anului 2020 se caracterizează prin stagnare, cu tendinţa de diminuare a acestora, Efectul fiind similar vacanţelor de vară. Diviziunea între săraci şi bogaţi s-a adâncit şi mai mult în timpul primelor închideri ale şcolilor din cauza pandemiei.”

afirma Andreas Frey, profesor de psihologie pedagogica, citat de agerpres.

Conform datelor studiului, cercetarea a fost intocmita pe baza unor date din intreaga lume referitoare la evolutia pregatirii elevilor in perioadele in care pandemia COVID-19 a impus inchiderea scolilor si trecerea la invatamantul online.

Efectele devastatoare ale masurilor restrictive exagerate din pandemie: 90% din copiii au nevoie de consiliere psihologica

Acest studiu german vine cumva in completarea celui legat de problemele emotionale dezvoltate de copiii in aceasta perioada despre care am scris aici, izolarea sociala datorita masurilor excesive luate in pandemie si lipsa interactiunii umane fundamentale in dezvoltarea unui copil incepan sa isi arate coltii, astfel, potrivit unui raport al reprezentantilor Organizatiei Salvati Copiii din Romania, un copil din trei se confruntata cu stari severe de anxietate si a avut nevoie de consiliere si suport psiho-emotional, procentul crescand la peste 50% in cazul adolescentilor, mergand pana la consecinte extrem de grave, si anume tentative de suicid. In doar 8,1% dintre cazuri, diagnosticele au fost independente de contextul pandemic.

Opinie personala

Din nefericire rezultatele tardive ale acestor studii nu cred ca surprinde pe nimeni si nici nu aduc rezolvari de vreun fel, mai ales ca propovaduitorii pandemiei ne anunta deja ca e posibil sa ne fi pregatit in toamna un al patrulea val ce teoretic ar trebui sa incheie plandemia la termenul presabilit, respectiv 2022. Trist este insa faptul ca, cu sau fara cel de al patrulea val, pentru toata isteria asta mondiala asta au fost sacrificati acesti copiii al caror esec emotional si educational cu siguranta va avea un recul urias in viitoru apropiat din punct de vedere social, probabil ca din toamna urmand sa creasca presiunile cu privire la vaccinarea lor, parintii nefiind obligati sa ii vaccineze dar cu siguranta ca vor fi cat se poate de constransi, desi rata de imbolnavire a copiilor este infima, nici un studiu nerelevand pana acum in clar cum ca ar fi nici macar purtatori ai virusului, desi cam asta e propaganda promovata ca motiv principal.

Sursa: businessinsider.com

2 comentarii la „Scoala online nu aduce progrese elevilor ci doar adanceste prapastia sociala – Studiu”

    • S’a vorbit de acum un an si jumatate, acum avem si un studiu pentru aia care inca o tineau sus si tare ca situatia nu e deloc tragica, ca scoala online e ce trebuie.

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura