Fuse si se duse un nou concurs.
Cu mana pe inima spun: cel mai greu de pana acum!
Peripetiile au inceput de vineri, cand ne-am trezit ca o colega nu mai apare in lista. Da-i telefoane, certuri, mailuri, in fine s-a rezolvat. Sambata insa continuam in dulce stil romanesc: mie mi-au gresit numarul de concurs, pe fete le-au lasat fara tricou pe masura lor, pe una si fara chip-ul de cronometrare. Absolut scandaloasa organizarea, in special comparand cu alte concursuri, si la un eveniment international, cu 15.000 de participanti!
Deci…pe mine mama m-a botezat RADU, cum dracu’ m-au botezat CIPRIAN este peste puterea mea de intelegere!
In fine, duminica la 9.30 suntem la start. Sunt alaturi de pacemakeri care se ocupa de concurs de 2h. M-am antrenat din greu si vreau un timp bun. Si vremea pare ok: innorat, fara vant. Imi zic in sinea mea: ce noroc, nu o sa ne bata soarele! De-as fi stiut ce va veni taceam din gura…
Startul a fost molcom. Imbulzeala e maxima vreo 2 km, in fine reusim sa ne desprindem un grup de alergatori cu pacemakeri de 2 h si incepem sa bobinam la kilometric. Abia pe la km 10 am realizat ca ceva scartaie: eram foarte transpirat. In fapt, pace-ul foarte ridicat pentru mine – 5: 40 per kilometru – si zapuseala anteploaie cu umiditatea ei crescuta si, probabil, pulsul mare ma faceau sa transpir in draci. Am baut apa cu tona, izotonic, mi-am turnat in cap si pe corp. Apoi la km 12 – Arena Nationala – unul din paceri abandoneaza. Au! zic, astia sunt beton antrenati, ce mama…?
In fapt, pe la km 15 incepe iadul: incep sa raman in urma, de fapt o gramada incepem sa incetinim vizibil. Apar si primele victime: alergatori care vomita si apoi abandoneaza, vreo 2-3 preluati direct din traseu de ambulanta, altii care vizibil au terminat benzina si merg in loc sa alerge…
Eu personal, desi nu imi e rau, parca alerg cu picioarele innodate, semn al scaderii electrolitilor in corp. Beau ca o camila apa si isotonic, dar tot nu imi revin.
2h:5min. Este momentul in care trec linia de finish. Nu sunt chiar bine, imi tremura mainile. Iau medalia de finisher, sug 3-4 felii de portocala si beau 2 l de apa si 1 l de bere fara alcool in 10 minute. Imi revin. Contemplu medalia. Cea mai muncita de pana acum. La cativa pasi, intr-o ambulanta , vreo 3 insi sunt la perfuzii si oxygen, sever deshidratati.
Am reusit sa imi imbunatatesc performanta anterioara cu 10 minute, dar nu am coborat sub 2 h, a la prochaine. De mentionat ca primul loc m-a intrecut cu 1 h 
.
Apoi fiica si nevasta ma regasesc si stiu ca totul e ok…
Asta-i povestea acestui concurs.
Invataminte: mai multa odihna inainte de un concurs major si ceva mai multi carbohidrati. Si, functie de vreme, trebuie sa alerg in maieu, sa ma racoresc mai bine, tricoul e mai de vreme rece.
Cipriane
… important este ca ti’ai facut damblaua! Nu stiu cum naiba ati alergat voi in duminica aia ca eu unul abia respiram stand pe loc, nu era soare, dar umiditate ca la balamuc. Imi pare rau ca am fost terminat de raceala ca veneam si eu macar la finish sa batem cuba. 
Felicitari inca odata!
Mersi frate, a fost ca la nebuni, zeci de abandonuri. Dar…e scandal mare la proba de ștafeta, sunt acuzații de frauda, absolut penibili organizatorii, nici pana acum nu au decis dacă vor descalifica doua stafete care au fraudat în clar, exista inclusiv poze.
Per total, a fost ok, mai ales și datorita mesei de după, mia fost o foame de lup, am ars 2000 de calorii în concurs, foarte mult!!
Sa speram ca la toamna iese mai bine, Doamne ajuta!
Iar tu, musiu, sa faci bine sa te refaci, amr 28 de zile!!