Semimaraton Bucuresti: un concurs cu peripetii

Fuse si se duse un nou concurs.

Cu mana pe inima spun: cel mai greu de pana acum!

Peripetiile au inceput de vineri, cand ne-am trezit ca o colega nu mai apare in lista. Da-i telefoane, certuri, mailuri, in fine s-a rezolvat. Sambata insa continuam in dulce stil romanesc: mie mi-au gresit numarul de concurs, pe fete le-au lasat fara tricou pe masura lor, pe una si fara chip-ul de cronometrare. Absolut scandaloasa organizarea, in special comparand cu alte concursuri, si la un eveniment international, cu 15.000 de participanti!

Deci…pe mine mama m-a botezat RADU, cum dracu’ m-au botezat CIPRIAN este peste puterea mea de intelegere!

In fine, duminica la 9.30 suntem la start. Sunt alaturi de pacemakeri care se ocupa de concurs de 2h. M-am antrenat din greu si vreau un timp bun. Si vremea pare ok: innorat, fara vant. Imi zic in sinea mea: ce noroc, nu o sa ne bata soarele! De-as fi stiut ce va veni taceam din gura…

Startul a fost molcom. Imbulzeala e maxima vreo 2 km, in fine reusim sa ne desprindem un grup de alergatori cu pacemakeri de 2 h si incepem sa bobinam la kilometric. Abia pe la km 10 am realizat ca ceva scartaie: eram foarte transpirat. In fapt, pace-ul foarte ridicat pentru mine – 5: 40 per kilometru – si zapuseala anteploaie cu umiditatea ei crescuta si, probabil, pulsul mare ma faceau sa transpir in draci. Am baut apa cu tona, izotonic, mi-am turnat in cap si pe corp. Apoi la km 12 – Arena Nationala – unul din paceri abandoneaza. Au! zic, astia sunt beton antrenati, ce mama…?

In fapt, pe la km 15 incepe iadul: incep sa raman in urma, de fapt o gramada incepem sa incetinim vizibil. Apar si primele victime: alergatori care vomita si apoi abandoneaza, vreo 2-3 preluati direct din traseu de ambulanta, altii care vizibil au terminat benzina si merg in loc sa alerge…

Eu personal, desi nu imi e rau, parca alerg cu picioarele innodate, semn al scaderii electrolitilor in corp. Beau ca o camila apa si isotonic, dar tot nu imi revin.

2h:5min. Este momentul in care trec linia de finish. Nu sunt chiar bine, imi tremura mainile. Iau medalia de finisher, sug 3-4 felii de portocala si beau 2 l de apa si 1 l de bere fara alcool in 10 minute. Imi revin. Contemplu medalia. Cea mai muncita de pana acum. La cativa pasi, intr-o ambulanta , vreo 3 insi sunt la perfuzii si oxygen, sever deshidratati.

Am reusit sa imi imbunatatesc performanta anterioara cu 10 minute, dar nu am coborat sub 2 h, a la prochaine. De mentionat ca primul loc m-a intrecut cu 1 h .

Apoi fiica si nevasta ma regasesc si stiu ca totul e ok…

Asta-i povestea acestui concurs.

Invataminte: mai multa odihna inainte de un concurs major si ceva mai multi carbohidrati. Si, functie de vreme, trebuie sa alerg in maieu, sa ma racoresc mai bine, tricoul e mai de vreme rece.