Nu ma vad in masura sa emit una, cum nu voi pretinde prin cateva randuri ce le scriu aici ca eu sunt cel care a reinventat roata … dar pentru ca ma plictisesc dormind … si de dormit nu am timp … imi las sufletul sa scrie randuri … ca mintea imi este prea obosita sa mai inchege ceva … un lucru bun dealtfel … ca de cate ori intervine nenorocita asta de ratiune … fie nu spunem ce gandim … fie imbracam ceia ce spunem in ambalaje frumos colorate … ce sa vanda iluzia unor minciuni frumoase …
Daca va spun eu ca totul este relativ … cu siguranta ca la randul vostru o sa spuneti ca teoria asta ati mai auzit’o … si ar fi ca si cum as pretinde ca am reinventat roata, de aceia spun poate doar ca nu inteleg, de ce in relativitatea asta … unii aleg totusi iluzia ca ceva macar din viata lor este constant … preferand sa se cufunde in liniaritatea acelorasi zile traite ca niste copii din ce in ce mai banale si proaste a zilelor ce le’au trait deja?! De ce … se multumesc mereu cu atat de putin cand ar putea avea totul si de ce atunci cand au totul au impresia ca nu au nimic?! De ce … uneori o cafea o vad ca pe o cafea … iar locul unde o beau prefera sa fie acelasi in fiecare zi … doar pentru ca s’au obisnuit si conformat … exact relativitatii pe care incearca sa o evite … desi culmea uita ca … tocmai asta este sarea si piperul trairii vietii si nu irosirii ei, in banalul cu care se confunda?!
Ok … din cele scrise usor se poate intelege ca nu sunt adeptul unei vietii banale si cu atat mai putin ghidata de regulile rutinei … ce uneori poate ca isi are rostul ei in stabilirea unui echilibru de moment … dar care cu siguranta ca luata in doze mari te transforma intr’un robotel programat, ce isi va irosi „bateriile”, executand aceleasi comenzi simple, purtand ochelarii de cal, straduindu’se doar sa isi conserve consecventa.
Oare de ce dracu aleg oamenii sa se ingroape cat sunt inca vii? De ce iubesc atat de mult finalurile si le iau ca atare dar uita mereu de inceputurile ce se vad dupa? Oare pentru ca au ales sa se ingroape fiindu’le frica sa mai traiasca? As propune ca odata cu eliberarea certificatului de casatorie sa se elibereze si cele de deces, iar cadoul de nunta sa le fie o cruce ce sa le poarte numele … macar asa stiu ca au ales odata in viata si pe viata! Sunt curios cati s’ar mai casatorii atunci … si cati ar semna de primire?! Pai daca asta inseamna ca ti’ai ingropat/vandut sufletul … la ce dracu sa nu fie si oficiala treaba? Sunt prea rau si lugubru? Bine … atunci sa li’se dea la finalul „lunii de miere” … ca dupa aia … totul se transforma oricum intr’o viata irosita langa cineva si extrem de rar traita … in care maximul de „rebeliune” se va traduce fie printr’o iesire la bere cu prietenii … fie un gratar insipid … facut pe primul petec de iarba ce le iasa in cale … la care bineinteles sa participe de la bunica la pisica …
Nu … nu mi’am propus sa dau peste cap regulile sfintei familii … (nu de alta dar ma ard astia cu ochelari de cal, pe rug) … dar sunt plictisit sa vad oameni ingropatii de vii … doar pentru ca … „asa este in viata …” sau … „sunt in rand cu lumea” ! Care viata, in care lume?! Cum dracu ramane atunci cu relativitatea?!
De ziua voastra nu va mai comandati tort … puneti de o coliva!
A
Ai scris atat de multe adevaruri in care ma recunosc eu cea de acum cativa ani, incat nu stiu sigur daca ma doare sau sunt furioasa ca asa eram!
Trec peste ele si ii multumesc doar lui Dumnezeu, ca azi nu ma numar printre cei enumarati de tine si am ales sa merg inainte iubind si nu gandind! 
Iti doresc o zi buna, seara cred ca pe la noi si as vrea ca intr-o zi sa citesc ca esti din nou fericit, nu de alta, dar pentru cei ce nu stiu o meriti.
Te imbratiseaza cu drag,
Ramona.