Singur … inaintez printre valuri de ceata ale realitatii ce o traiesc … nu vad clar o directie si sunt din ce in ce mai multe … parca fiecare val ce trece, nu o face decat sa aduca unul si mai dens ce sa imi intunece si mai mult directia … si este val dupa val … gust o libertate ce nu mi’am dorit’o dar mi’a fost impusa cumva … de Dumnezeu … de destin … de mine … de altii … nici macar eu nu stiu … nu mi’am dorit’o pentru ca am stiut ca libertatea ce o voi primi daca mi’as dori’o mi’ar aduce dupa ea singuratate, lipsa unei directii clare … navigarea prin valuri de ceata si egoismul ce m’ar face sa creez in mintea mea iluzii … si sa imi ofer surogate ce sa suprime aceasta singuratate ce la un momendat … nu ma va face decat sa ma pierd si mai mult de mine … sa decad si sa incep sa evoluez din ce in ce mai putin … pentru ca evolutia nu se naste din ratacire si singuratate … ci din daruire, implicare si motivatii certe pentru un viitor ce sa nu fie ambigu. Cand ai atat de multa singuratate nu mai ai pentru ce sa lupti! Unii ar spune … pentru tine! Sunt de acord cu teoria lor, daca imi pot aduce si argumente clare despre ce as putea face eu pentru mine si ce multumire sau implinire mi’ar aduce, cand imi dau seama ca eu contez doar si pentru mine, iar in rest sunt doar o umbra … un prieten ce daca maine iasa din viata lor … poate nu a insemnat nimic … si oricum viata merge mai departe, eu ramanand doar in niste poze din albume prafuite in cel mai bun caz, sau din cand in cand pomenit la o bere sau pahar de suc … de parca as fi murit deja! Am mai gustat acesta libertate … si cand am simtit ca traietoria ei nu imi aduce decat iluzii ale unei impliniri si evolutii am renuntat la ea, pentru ca altfel as fi ramas conservat cel mult in acelasi stadiu, daca nu mai rau … si oricum ar fi fost la fel de rau, pentru ca mi’ar fi adus acum doar indiferenta, durincurism, argonata, lipsa de intelegere, lipsa de compasiune, incapacitatea de a ma mai darui cuiva, incapacitatea de a mai ajuta pe cineva, incapacitatea de a mai simti ca as conta in vreo directie! Da … pot sa fac ce vreau acum … dar cu ce ma ajuta?! Pot sa ies cu unii cunoscuti sau prieteni unde ma taie capul … dar cat sa fac asta?! Cei mai multi dintre ei ai si ei viata lor … de care incearca sa isi vada cum pot mai bine … si exact acel echilibru ce nu ii duce inspre anarhie, calea inspre care implicit i’as atrage eu. Pot sa ma duc sa calatoresc unde ma taie capul … dar care este implinirea mea cand fac asta singur … si fotografiile ce ar trebui sa ramana comorii vi de suflet, sunt doar niste poze goale, ce nu mi’ar aduce aminte de nimic, in afara de niste locuri pe care le’am vazut nu pentru a trai ci pentru a le vedea. Pot sa cheltui banii ce incep din nou sa vina la mine desi nu i’am dorit niciodata mai mult ca strict necesar … dar cate lucruri pot sa imi cumpar ca fiecare sa imi aduca si ceva in afara de materialul in sine … as prefera sa primesc mult mai putin, dar sa fie din si cu suflet daruit de cine ubesc, chiar daca acel ceva este doar un sarut de noapte buna. Pot sa incerc aventuri … ce sa imi ofere surogate ieftine … cum ca as conta in vreun fel … dar nimic in rest pentru ca eu nu mai am ce darui si nici primi mai mult decat am primit deja! Pot sa incerc sa ajut in continuare altii oameni … si o fac … dar asta nu imi aduce implinire atata vreme ca nu o fac cu sufletul, ci doar cu constiinta de om si din compasiunea ce ne’a fost harazita … implinirea mea de suflet fiind doar mereu pusa deoparte … iar singuratatea de care ma lovesc dupa, cand ma intorc acasa unde implinire ar trebui sa fie … nu imi aduce decat durerea ca … sunt singur!
Poate niciodata nu am stiut de ce ma temeam cel mai tare, pana acum! Poate niciodata nu am inteles de ce cand am avut atat de multa libertate am fugit mereu de ea … poate abia acum am un raspuns de ce cadeam in extreme si de ce cadeam prada patimilor de orice fel … poate acum inteleg de ce ajutam oameni fara nici un motiv anume, decat prin asta sa ma primeasca in cercul lor si sa nu fiu doar simpla prezenta de care se pot debarasa in orice moment, cand au ceva mai bun de facut … ci sa le raman macar in suflet ca ceva ce candva a facut ceva pentru ei si a contat …. defapt … fugeam mereu de singuratate si incercam sa imi suplinesc libertatea oferita de ea … macar cu ocuparea acestui timp liber inutil cu ceva ce sa nu ma doara atat de rau. Cat sa pot face si asta … cand tot singur sunt ori in mijlocul lor … ori fara ei, pentru ca singuratatea mea nu se rezuma la a fi singur alaturi de cineva … ci a ma darui lui, a se darui mie … iar doar o simpla prezenta in preajma mea … este la fel ca si cum nu ar exista, ba doare chiar mai rau …
Refuz inca surogatele ce mi’ar darui macar iluzii … incerc sa ma lupt cu fiecare val de ceata asa cum vine si sa nu ma pierd in ele … incerc sa ma pastrez bun, atent si sa ma feresc de a cadea in capcana ignorantei, incerc sa ma pastrez integru si sa nu cad in extrema viciilor decat atat cat sa imi amoreteasca uneori durerea … desi durerea este din ce in ce mai mare … iar cazand in extrema aia nu stiu daca as mai putea supravietuii pentru ca niciodata nu as putea sa fiu impacat cu mine ca sunt un om rau, egoist, ignorant si indiferent! Nu este gena mea asa … nu sunt construit asa … iar conformarea m’ar duce doar la distrugerea iminenta!
Am cui sa ma daruiesc, dar nu imi este permis. Nu incercati sa imi dati sfaturi ca sa imi aduc aminte de cei de langa mine … sau sa gasesc pe cineva … am pe cine ajuta in continuare … am in viata mea oameni care depind de mine intr’un fel sau altul … nu sunt agatat de obsesii si nici nebun … esenta ce as vrea sa reiasa doar din aceste ganduri est ca orice as face din toate astea .. nu imi aduc implinirea si nu imi alunga singuratatea, care ma doare cel mai tare!
Am scris aceste randuri nu pentru a ma plange si nici pentru a ma victimiza, este viata mea si crucea ce trebuie sa o duc, insa poate ca vor fi de folos cuiva, care nu va mai pretinde ca libertatea de individ este calea cea mai buna pe care paseste! Vorbesc traind pana acum amandoua variante „liber” ca individ, anarhic ca om versus daruit trup si suflet in dauna „libertatii” de individ, gustata ca realitate si implinire in cuplu aceasta libertate frumoasa ce nu tinde inspre anarhie si inrairea mea ca om, decaderea ca spririt si oprire din ascensiune, ce numai implinit cu un suflet alaturi poti ajunge. Da le’am gustat la maxim pe amandoua si daca prima avea un amagitor gust dulce ce doar mi’a strepezit rau de tot dintii cand bocanul cu iluzii oferite mi s’a spart la prima atingere de vant, a doua mi’a oferit adevarata libertate prin insasi impartirea ei, facandu’ma un om bun, atent, interesat si daruit, ceia ce mi’a oferit ancorele ce sa nu ma duca la anarhia individuala.
Nu vreau sa combat vreo opinie, sa dau vreun sfat, sa intru intr’o polemica, sa convig pe cineva, sa rapesc libertatea cuiva de a gandi ce este mai bine pentru el, nu incerc sa explic cuiva, sa ma justific cuiva, sa cer mila cuiva … nu incerc nimic … doar scriu … ceia ce am trait … doar scriu … ca macar in aceste momente sa nu traiesc inutil prin vreun bar, o bere cu un gust amar …
Traiesc, respir, gandesc … dar o fac degeaba, in realitatea de azi din jurul meu.