Cea mai frumoasa ploaie din viata mea, nu este cea pe care am trait’o alaturi de doua fete goale, intr’o cabana la munte, ci cea pe care am trait’o in Danemarca … singur …
Danemarca este ca o palma … asezata la poalele unei mari … o ploaie pe care am simtit’o sarata … si m’am mirat … ca nu ploaia ma cuprindea .. ci intreaga mare …. Suflet in supensie … dincolo de traierea uneia … un suflet ce nu traia acolo … ci acasa … si ploua in Danemarca … desi ce simteam ca ma cuprinde nu era o ploaie uda …. ci o cunoatinta veche … ancestrala … ce imi mangaia nu trupul … ci sufletul dincolo de cuvinte … sa va scriu ce am trait … este inutil .. pentru ca mangaiere nu era o mangaiere … ci biciuirea unei mari ….
Disperarea mea nu era datorata faptului ca ploua ci ca nu imi gaseam directia …. Directia inspre acel hostel spre care alergam, impiedicandu’ma … cazand …. Imprastiind singurele lucruri ieftine pentru unii, dar tot ce aveam pentru mine … am ajuns in locul de unde trebuia sa iau un blestemat de autobuz, pentru a ajunge cu el acolo unde cineva ma astepta sa ma duca la acel hostel … ridicandu’ma cu greu de pe jos, am incercat in cei 20-30 de metri cat mai aveam de mers pana la autobuz, sa par normal .. sa nu par nici disperat … si nici murder de noroiul ce imi cuprinsese trupul … am ajuns cu greu .. imi tineam respiratia si incercam sa leg o engleza … desi habar nu aveam nici macar daca trebuie sa o iau la stanga sau la dreapta …. Dar s’au intampalat minuni … ca multe cele ce nu le poate citi sau intelege orcine …. Ma astepta cineva acolo …. Nu mint … erau oameni ce ma asteptau acolo … m’au ajutat sa ajung sorbind dintr’o cafea …
Si am ajuns la acel hostel si am fost primit acolo ca artist plastic .. o poveste ce o vanduse prietenul meu acolo pentru ca sa fiu acceptat, desi eram la cel mult la nivel de amator … poate arta mea nu a reusit sa ii impresioneze, dar ceva din mine a reusit sa ii invete sa manance slanina desi erau mai mult sau mai putini vegetarieni … si mi’au dat si un pat .. si am cunoscut si oameni departe de ce ma asteptam sa cunosc … da … o japoneza … de care trebuia sa am grija sa nu o las singura .. nu stia decat japoneza …. cu chiu cu vai, am incercat sa stabilim o comunicare … pentru a ii castiga increderea in mine, i’am dat tot ce aveam .. desi nu mi’am depasit conditia de om. Si parca cum Dumnezeu le leaga pe toate, poate am fost si artizanul unei mici idile, pentru ca dupa cateva zile, am avut norocul sa intalnesc un italian ce se chinuia sa invete japoneza … le’am facut cunostinta … si in doua ore cei doi au plecat cu bicicleta in oras desi cu mine dincolo de zambete, japoneza in zilele ce trecusera, nu a reusit sa obtina mare lucru decat sa ne rostim numele. Venise acolo nu pentru a vedea Copenhaga ci pentru a darui Copenhaga’i o carte despre Copenhaga … scrisa in japoneza … dar hei .. cine dracu stie japoneza in Copenhaga?!
Scrise de mine, traite de Adrian.