Dumnezeu a făcut femeia și diavolul a făcut hainele

Mai e puțin și plec în vacanță. Teoretic, ar trebui să fie un moment de pură bucurie: relaxare, soare, poze frumoase și liniște sufletească. Practic, de trei ore stau în fața dressingului, îmbrăcată într-un halat pufos în care deja transpir, privind hainele ca pe niște dușmani personali.

Femeia are o dramă eternă, universală, aproape biblică

Dressingul crapă de haine, umerașele plâng sub greutate, sertarele nu se mai închid, iar portofelul strigă deja „până aici!”. Știe prea bine ce urmează. „N-am în ce să mă îmbrac”, gândesc, și propoziția asta nu e doar o constatare – e o stare spirituală. Exact în momentul în care mă aflu în colaps psihic, oscilând între „rochia asta mă face lată” și „asta parcă mă ține minte din 2022”, apare el în ușă. Neepilatul.

Se oprește, privește muntele de haine aruncate pe pat, pe scaun, pe clanță și probabil în altă dimensiune paralelă

Liniște. Până și Felică, care inspecta totul cu entuziasm, s-a oprit și s-a uitat nedumerit la morman. Apoi întreabă calm dacă a murit cineva în mall. Îl privesc rece și îi spun că se crede foarte amuzant. El răspunde serios că arată exact ca după o evacuare de incendiu.Trebuie înțeles un lucru esențial despre neepilați în general: au trei tricouri, două perechi de blugi și o geacă din 2023 pe care o consideră „bună încă”.

Nu renunță la ele nici în fața plutonului de execuție

Ei nu înțeleg conceptul de „haine de vacanță” separate, cu energie proprie. Pentru ei, dacă intră pe corp și fermoarul funcționează, ținuta e perfectă. Când e nevoie de costum, abia atunci devine grav.Eu, deja nervoasă, îi spun că nu am cu ce să mă îmbrac și că el nu înțelege. El răspunde că înțelege perfect:

„Dumnezeu a făcut femeia, iar dracu’ a făcut hainele”.

Asta ei nu uită niciodată

A prins-o și mi-a dat-o înapoi cu armele mele. Apoi a început să scoată hainele din dressing și să le comenteze ca un prezentator de documentar. Întreabă ce este o anumită rochie, iar eu îi răspund că este o rochie. El spune că pare o perdea cu traume. Îi explic că este oversized, dar el o descrie ca pe un cort militar NATO. Când ajunge la o rochie cu spatele gol, comentează că este perfectă pentru a răci rinichii elegant și a te răcori direct pe piele la briză. La un moment dat vorbea deja cu hainele, întrebându-le unde au fost când era nevoie de ele. I-am răspuns cu limba de viperă activată, amintindu-i de geaca lui care miroase a benzină și salam. El replică fără să clipească că este miros de masculinitate și că este bine așa, fiind suficientă o femeie în casă.

La final, după patru ore de criză, probe, nervi, trei schimbări de personalitate și două cafele

Am hotărât că în vacanță iau primele două rochii probate… după care voi face un desant serios la shopping. Portofelul și cardul lui vor plăti prețul pentru drama de azi.Neepilatul, văzând cum închid discuția despre carduri, a zâmbit și mi-a spus că tot acolo ajung. Problema nu era că n-aveam haine, ci că voiam dramă cu decor. Și probabil are dreptate. Cu noi toate. Aceste întâmplări pot fi reale… sau nu. Cert este că vă veți recunoaște în ele. Nu vă lăsați. Fiți învingătoare. Chiar dacă dracu’ a făcut hainele, El știe de ce l-a lăsat să le facă – ca să le cadă părul neepilaților când aud fraza magică:

„Nu am cu ce să mă îmbrac”