Când eram mai puștan

Umblam cu o tipă din Dorobanți. Evreică. Pe care am agățat-o într-o dugheană de club pe nume Kulturhaus, unde, de 70 de lei, te făceai căcat cu cele mai proaste droguri și cel mai îndoit alcool din București, iar a doua zi aveai dureri de cap timp de 3 zile. Locul cel mai bun pentru agățat. Între timp l-au închis din cauza drogurilor. A treia oară.

După vreo 2 săptămâni de ținut de mână unul cu altul

Fata m-a spus părinților, care m-au invitat la ei acasă. La cină. În Dorobanți. Eu stăteam pe Mărgeanului pe atunci. Într-un apartament de 4 camere cu încă 3 băieți. Aveam 2 băi, dar doar la una puteai trage apa. Când vreunul din noi aducea câte o cumătră pe acasă, ceilalți 3 nu se mai căcau până dimineață. De pișat se putea. Ca apa de chiuvetă curgea.

Am adus-o și pe fată la mine acasă

Cam la vreo 3 nopți după ce ne-am cunoscut și după ce a trecut durerea de cap. Atunci mi-a spus. Dacă ar vedea mama unde am ajuns, m-ar dezmoșteni. Norocul tău că ești frumos. A fost cel mai mișto compliment pe care l-am primit până în prezent.

M-am pregătit pentru întâlnirea cu părinții fetei

Mi-am luat blugii largi. Un tricou lălâi. Șapca întoarsă în cap. Și m-am urcat pe skateboard. Ruta. Rahova-Dorobanți. A. Și m-am dat cu spray. Un deodorant de la Rexona pe care îl foloseam și pe post de parfum. Am ajuns la casa fetei și am sunat la poartă. Poarta avea și cameră. La mine la bloc nu mergea nici interfonul. Se deschide poarta și intru cu skateboardul la subraț în curtea plină de brazi, molizi și alți copaci din aceștia de bogați. Din casă iese fata și mă invită înăuntru. O întreb dacă e ok să-mi las skate-ul rezemat de zidul casei. A zis că da.

Prima dată m-a dus în birou la ta-su

Apoi în bucătărie la mă-sa. Apoi la ea în cameră, unde a trebuit să aștept 10 minute până își făcea ea, habar nu am ce, la păr. După, într-un salon unde o femeie mai în vârstă cu șorț de ospătar pregătea cina. Femeia din casă, mă gândesc. Că era singura cu care nu mi-a făcut cunoștință. Ne-am așezat să mâncăm. Pe fața de masă imaculată de damasc alb, seturile erau aranjate cu o estetică desăvârșită. Trei furculițe de mărimi diferite se odihneau în stânga fiecărei farfurii suport din porțelan fin de Limoges. Fiecare așteptându-și rolul. Una pentru salată. Una pentru pește. Și alta pentru felul principal. În dreapta erau cuțitele ascuțite cu mâner de sidef. Iar alături de ele, lingura argintie pentru supă. Mai sus, o micuță farfurie de pâine flancată de un cuțit minuscul cu lamă rotunjită. Destinată untului fin. Artizanal.

Cu 3 săptămâni în urmă fusesem la țară

În Slava Rusă. Cina a fost servită pe fața de masă de linoleu, pe o masă în mijlocul curții. Unde ne-am înghesuit 9 persoane. Că au venit și copiii vecinilor. Fiecare a avut la dispoziție o lingură și propria mână. Am mâncat borș de pește cu mămăligă și după, pește la grătar. Iar ca desert, am întins mămăliga în mujdeiul de usturoi. După ce am înfulecat ne-am servit fiecare dintr-un bidon de Dorna de 5 litri plin cu vin de buturugă și ne-am scobit între dinți cu oasele de la pește. Pisicile au fost și ele ghiftuite. Și alea de sub masă. Și cele mai retrase de pe gard.

Stăteam așa și mă gândeam

In timp ce doamna din casă ne servea feliuțe de lămâie în paharul de apă turnat dintr-o sticlă cu nume franțuzesc. Dacă-ar vedea mama acum, sigur m-ar dezmoșteni. Norocul meu e că am frigiderul gol acasă. Că altfel nu veneam.
În fine. Eu altceva voiam să vă zic. M-am inscris în USR hotărât să mă fac progresist. Trăiască Nicușor. Slavă Ukraina. Trăiască poponaria. Toți săracii la pușcărie. Cine nu-și permite 3 city breakuri pe an n-are dreptul să voteze. Trăiască Bolojan.

Autor: Abel