COP26 s-a incheiat cu adoptarea Glasgow Climate Pact in care au fost sacrificati unicornii roz si caii verzi de pe peretii #greendeal

Dupa doua saptamani in care s’au purtat negocieri grele cu privire la reducerea poluarii si au fost vanturate numeroase teorii cu unicorni roz si cai verzi pe pereti, COP26 s’a incheiat, sambata, cu adoptarea Glasgow Climate Pact, acord semnat de cele 197 de parti prezente, in ciuda unor rezerve si dezamăgiri exprimate de multi dintre cei mai vehementi sustinatori ai reducerii emisiilor de CO2, tinta principala fiind eliminarea productiei de energie cu ajutorul carbunilor si a restului de combustibili fosili.

COP26 s-a incheiat cu adoptarea Glasgow Climate Pact in care au fost sacrificati unicornii roz si caii verzi de pe peretii #greendeal

Cu textul declaratiei finale pregatit si cu doar o zi inainte ca aceasta declaratie sa fie promulgata, la presiunile Chinei si Indiei sprijinite mai mult sau mai putin fatis si de alte tari,  in ultima clipa, paragraful a fost modificat in sensul relaxarii acordului, astfel ca in declaratia finala, tarilor semnatare ale acordului nu li se mai cere “accelerarea eforturilor pentru eliminarea progresiva a carbunelui si a subventiilor ineficiente pentru combustibili fosili”, ci doar “reducerea progresivă” a utilizarii acestora, posibile ajustari putandu’se face in baza unor “circumstante nationale speciale”,  ceea ce activistii de mediu considera a fi doar „o formulare vaga si care le poate permite tarilor sa evite respectarea cerintei”.

“COP26 s-a încheiat astăzi cu sentimentul unui dialog al surzilor între ţările poluante şi ţările vulnerabile. Acestea din urmă au rămas dezamăgite, frustrate şi neajutorate în faţa impactului grav al schimbărilor climatice. Angajamentele luate rămân insuficiente pentru a nu se depăşi 1,5°C de încălzire climatică”

a declarat Fanny Petitbon, experta a ONG CARE pe probleme de clima, pentru Le Figaro, citat de news.ro

China si SUA nu s’au numarat printre cele 40 de tari care si’au luat angajamentul de a renunta la carbune

Desi sunt cei mai mari consumatori de carbune pentru industrie si producerea de energie, iar declarativ Biden anunta ca e in prima linie a luptei pentru clima, China si SUA nu s’au numarat printre cele peste 40 de tari care s’au angajat la renuntarea utilizarii carbunelui, limitandu’se doar la a anunta o colaborare ca in deceniul acesta sa se implice mai mult in ce priveste limitarea cresterii temperaturii globale. Pe de alta parte, SUA si UE au anuntat un parteneriat global pentru reducerea emisiilor de metan, gaz cu efect de sera, pana in 2030, iar 100 de tari au anuntat ca vor stopa defrisarile de padure, desi nici prin UE celebrul“Fit for 55” nu se bucura de foarte mare succes, ba dimpotriva.

Un acord in care nimeni nu isi asuma compensarea pierderilor si prejudiciile aduse statelor sarace si in curse de dezvoltare

Desi nici in acordul anterior tarile dezvoltate nu si’au respectat promisiunea facuta in 2009 ca incepand cu 2020 ajutorul lor pentru tarile sarace si in curs de dezvoltare sa creasca la 100 de miliarde de dolari pe an pentru combaterea schimbarilor climatice, in actualul text este prevazut ca “ţărilor dezvoltate cel puţin să dubleze, până în 2025, contribuţia lor colectivă la finanţarea adaptării la schimbările climatice în raport cu nivelul din 2019 pentru adaptarea în ţările în dezvoltare” desi nicaieri nu apare vreo asumare clara privire la un mecanism specific pentru compensarea “pierderilor şi prejudiciului”, dorit de cele mai vulnerabile tari, in acord fiind trecut doar “stabilirea unui dialog pe doi ani”, ceea ce poate fi considerata o exprimare cel putin vaga a acestei probleme, scrie Le Figaro.

Opinie personala

Desi nu stim la ce ne’a angajat si pe noi Iohannis dupa ce s’a vanturat pe acolo in afara de acordul cu SUA pentru niste mici reactoare experimentale ce urmeaza sa fie construite in Romania, toata mascarada asta de la Glasgow nu este decat semnalul sacrificiului unicornilor roz si ai cailor verzi de pe peretii #greendeal dupa carambolul si dezastrul facut in ultimul an si care au dus la actuala criza energetica ce a cuprins intreaga lume dupa ce a avut loc o ciocnire intre ideologile filosofice si dura realitate a lumii combustibililor fosili care sunt si inca vor ramane ceva vreme de acum inainte baza pe care s’a fondat aceasta lume industrializata. Singura cale de a schimba ceva este inventarea unei noi forme de productie a energiei ieftine si viabile, inventie care in momentul de fata lipseste cu desavarsire, alternativele „green” de productie a energie fiind exact cea ce sunt: niste alternative! Pana atunci, sanatosi sa fim, ca taxe or sa tot fie!

COP26 s a incheiat cu adoptarea Glasgow Climate Pact

9 comentarii la „COP26 s-a incheiat cu adoptarea Glasgow Climate Pact in care au fost sacrificati unicornii roz si caii verzi de pe peretii #greendeal”

  1. Puteau să scrie orice vor ei pe ciorna aia, în final este vorba de priorități , la modul realist – și Greta și-ar lua câmpii dacă ar trebui sa răspundă la întrebarea asta – ce preferi, să crăpi azi de foame și de frig , sau mâine de cald ? Am fi prima formă de viață din univers care să fie atât de imbecilă să își încurce prioritățile de supraviețuire – dinozaurii s-au dus draku de la un asteroid, nu de la vreun green deal privind raționalizarea consumului de ferigi..

    Răspunde
    • De la declaratii verbale sau scrise pe o fitzuica pana la punea lor fezabila in practica e o diferenta de la cer la pamant, ca sa nu zic ca e o viziune utopica de care tot mai multi incep sa se prinda, chiar si aia care erau convinsi ca unicorni roz exista. Ce propun astia e intoarcerea la era preindustriala, desi inca nu exista nici un studiu care sa releve concret ca CO2 e ala care face rau, ci doar teoriile unora care s’au gandit sa faca din asta multi, foarte multi bani, iar in rest e fix povestea aia cu dinozauri de care zici tu. Pe mine ma distreaza deocamdata doar avantul asta pionieresc ce il au toti, realitatea viitorului apropiat insa dandu’le peste nas, partea proasta fiind doar ca pe noi o sa ne rupa in taxe si pentru basini ca defapt pe aici se joaca totul si probabil ca o sa le mearga pana cand toata treaba o sa implodeze cand foamea si frigul o sa inceapa sa faca ravagii chiar si intre idioii care azi mor de grija ursilor polari desi traiesc viata de zi cu zi intr’un consumersim obscen.

      Răspunde
  2. Occidentu’ se duce pe ‘ula pen’ ca are creieru naclait de grasime de la prea mult bine si enorm de multi cretini au ajuns la butoane. Asta e, sa mai vina si altii, ca astia sunt terminati. Naseol e ca noi suntem in siajul lor iar pulifricii din fruntea bucatelor de la noi au scris mai mult decat au citit! Hai sa fiti sanatosi, eu sunt la al doilea „rapel” cu Carlsberg! drinks

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura