Provocarea asta ca idee de articol mi’a venit dupa ce pe aici am dezbatut despre Karl Marx și cele cinci instituții fundamentale pe care le voia desfințate pe lângă proprietatea privată, sau mai exact o revenire mult mai subtila si perversa la aceste deziderate fundamentale ale marxism-comunismului de rit nou, a carui duhoare este tot mai pregnanta prin occidentul ce pana mai ieri noi il priveam prin gaura cheii ca alternativa prospera la ce sacrificii si lipsuri traiam noi in Est, unde foamea si frigul era o obisnuinta a vietii de zi cu zi iar supravietuirea o poveste fara sfarsit.
Cum te’ai vedea azi daca in Romania nu ar fi cazut comunismul in ’89?
As vrea ca dezbaterea sa incercam sa o ducem fara a intra nici in zona politica si nici in comparatii despre cum era atunci si cum e acum, ci pur si simplu sa incercati sa faceti un mic efort de imaginatie a unei istorii alernative in care Romania in anii ’90 ar fi continuat sa fie o tara comunista, poate beneficiara unor mici schimbari printr’o perestroika ce nu ar fi avut soarta celei din URSS, ci ar fi fost una originala cum la noi si comunismul si democratia a fost, un soi de ce as fi fost azi, daca …
Cele doua variante ale mele
In ce ma priveste, find un adolescent la evenimentele din 1989, exista doar doua variante mari si late in care ma vad a fi fost.
- Prima varianta
M’as fi infipt in sistem cat de sus puteam ajunge, dar cu grija de a nu deranja pe nimeni, pe principiul meu care zice ca …
„Sa o duci bine, nu trebuie sa fi nici prost, nici zgarcit!”
Asadar, probabil ca in postura asta as fi fost vreun mic tovarasel care ar fi folosit pentru el orice oportunitate i s’ar fi oferit pentru a iesi cat de mult se poate din conformitatea vremurilor, asigurandu’si in felul asta si o oarecare libertate de gandire si miscare, dincolo de relativa prosperitate materiala.
- Varianta a doua
Faceam pe dracu in patru sa fug din tara undeva in occident pentru a imi acorda acolo o sansa de a avea parte de o viata libera, cu gandul ca ce pornesc acolo ca afacere si tot ce agonisesc pe acolo intr’o zi sa imi foloseasca la intoarcerea in tara unde sa dezvolt mai departe ce pornisem deja pe dincolo si asta m’ar fi ajutat sa rezist departe de tara.
Nu stiu care din cele doua variante le’as fi ales pana la urma, dar daca ar fi fost sa pun pariu pe una dintre ele cred ca a doua varianta ar fi cea mai plauzibila pentru ca in ce priveste pe prima varianta as fi fost constient de plafornarea impusa la care as fi ajuns la un moment dat, iar lipsa de libertate si posibilitatea de a ma dezvolta asa cum imi doresc la un moment dat m’ar fi sufocat si mi’ar fi aprins in minte cea de a doua varianta, mai ales ca probabil intre timp as avut si ceva cheag care sa ma ajute sa fac pasul ala.
Voi cum va vedeti?
La intrebarea asta poate raspunde oricine, ca a trait sau nu in comunism, un mic efort de imaginatie se poate face, desi probabil e mai greu daca nu ai trait pe pielea ta comunismul, multi tineri sunt sedusi de ideologie pentru ca in aparenta este ideologie a unei vieti comode si linistite in care cineva are grija de ei, toti sunt egali si cai verzi aleaga pe campii alaturi de unicorni roz.
Sursa foto: Facebook/Uniunea Tineretului Comunist
Pe mine revolutia m-a prins angajat la Intreprinderea de Reparatii Auto (IRA) din Timisoara si in primul an al scoli de maistri de la Liceul Industrial nr. 10. Visul meu de atunci era sa ajung maistru pentru ca asa credeam eu ca pot sa traiesc bine, unchiul meu era inginer la aceiasi intreprindere, de facultate nu se punea problema ca nu ma tragea pe mine inima sa invat atata carte. Dupa Revolutia din 1989 la care am participat in Piata Operei, am ramas angajat inca vre-un an la IRA, dar de scoala m-am lasat ca ma luase vagabontia de cap. Daca ar fi sa incerc sa ma gandesc cum eram azi, probabil ca ori maistru la IRA, ori as fi fugit la sarbi cu cei doi prieteni cu care planificam asta in secret inca de cand eram in liceu, acolo urmand sa ne astepte fratele unuia dintre cei doi prieteni care fugise inca de prin 1985, cand pe la granite era ceva mai usor de trecut. Cred ca astea doua variante ar fi fost la mine, amandoua la fel de probabile.
Fugitul in Serbia probabil ca era si prima mea optiune de pe lista, pe aici aveam niste bisnitari turnatori la Secu care pe langa activitatea de baza (cinga de la sarbi, pixuri cu 5 culori, stilouri chinezesti, Kent, Vikent, BT, casete video, ace, brice si carice) aveau ca obiect secundar de activitate si ala de calauze impreuna cu niste bisnitari din Timisoara, printre ei si cadre pe la Securitate. Rata de trecere era aproape maxima, problema erau banii, din cate se zicea pe atunci erau intre 30 si 100.000 de lei/cap, in functie de posibilitati, in functie de ce relatii mai aveai si ce folos se putea trage din ele.
Cu aia cred ca ajungeam si eu pana la urma prin Serbia cu tinta finala, Germania, tara aia unde, vorba lui Puya, romanii ar fi trecut granita si cu sania! 
Daaa, Timisoara era plina de bisnitari, clanuri intregi care pe langa turnatul la securitate se ocupau si de toate afacerile lor, cea mai infloritoare find aia cu casetele video si video-uri pe care le aduceau tot de prin Serbia si le vindeau la niste preturi uriase pentru veniturile de atunci. Tot ei aveau pile si la vamesii cu care faceau bisnita si te puteau ajuta sa fugi din tara daca aveai destui bani, nu stiu sumele dar din auzite erau foarte mari. Aia fara bani isi incercau norocul pe la Turnu Severin, unde incercau sa treaca Dunarea prin diverse metode, inclusiv inot, desi multi piereau in tentativele alea, tragedii despre care nimeni nu vorbeste azi.
Legat de preturi, am facut eu o oarecare lista pe aici din ce mi’am adus aminte si alte surse in rest!
Daca nu cadea nea Nicu (nu comunizmu’, ca tot aia conduc si azi), as fi ramas acelasi prost si ignorant care isi vedea de treaba lui si asculta si credea toate vrajelile ascultate pe inserat la „Europa Libera”. Sarbii ar trebui sa-i pupe mormantul lui Tito ca i-a lasat sa circule prin lume liberi si astfel au cascat ochii in ambele lumi ale planetei. D-aia nu au fost si nu vor fi pelicanii Europei, lasandu-ne noua acest mirobolant rol. Daca Ceausescu facea ca Tito, murea la o suta de ani in patul lui si nici nu mureau degeaba o mie si ceva de oameni in timpul mascaradei televizate, regizate de sefii la lume. In rest, erau o gramada de lucruri placute de facut si atunci. Claba!
Eu zic ca doar daca anii aia ’70, ani de glorie prospera a comunismului din Romania ar fi continuat si in anii ’80, iar Ceausescu ar fi inteles mesajul schimbarii dat prin ’84 de aia care l’au rasturnat in ’89, probabil ca da, in Romania am mai fi avut inca ceva ani de comunism semi-deschis pe modelul Serbiei/Ungariei/Poloniei/etc. Ca ar fi deschis sau nu granitele, cred ca ar fi contat mai putin asta la romani, lucru vizibil si azi cand majoritatea nu au pasit inca nici macar intr’o tara vecina, plecarea masiva in diaspora find datorata strict saraciei din Romania si nu neaparat dorintei de a migra pe la altii, romanii find un popor destul de statornic, motiv pentru care niciodata nu au atacat alte popoare, nici macar pe alea de la granite, exceptia treceri Prutului find o exceptie pentru care si azi romanii isi pun cenusa in cap.
Fructul oprit e intotdeauna dorit. Aici e cheia. Daca Ceausescu lasa granitele deschise, orice om cu doi neuroni ar fi putut sa se prinda din propria experienta ca sub pojghita de poleiala, butoiul capitalismului era plin cu rahat tratat cu chimicale ca sa puta frumos. Ma rog, ce trebuie sa se intample, se va intampla. Asa e scris!
Corect, insa la romani conteaza mai mult papa si confortul relativ. Aia cu fructul interzis al plecarii erau putini, oricand de multa galagie se face pe tema asta. Dar, da, izolarea prin inchiderea granitelor a fost o aberatie a comunismului!
Probabil ca azi ma gandeam ca nu mai am asa de multi ani pana la pensia de inginer pe santierele tarii, mandru ca am facut parte din uriasele proiecte care se derulau in acele vremuri. Daca regret ceva din perioada aia e doar scoala care se facea si oamenii bine pregatiti de la care invatai meserie. Azi nu mai ai nici de la cine invata, dar nici pe cine invata!
Da, probabil ca asta e cea mai mare tragedie, respectiv demolarea sistemului de educatie ce ar fi avut nevoie doar de o reforma graduala si adaptata vremurilor, dar nimic mai mult.
N-am trait in comunism decat cateva luni asa ca nu pot sa imi imaginez cum e sa nu iei lumina de la americani. Cu regimul asta am crescut, cu asta mergem mai departe. Sper
Speri tu speri, dar speri degeaba si btw, la unele porniri pe care le ai, habar nu ai ce mic comunist zace defapt in tine!
Oricine e pui de comunist si la propriu si la figurat.
Ii adevarat, doar ca unora le mai trece odata cu varsta si intelepciunea venita odata cu ea, sau nu …
Toti sunt niste banditi, trebuie doar sa ii dovedesc!
citat aproximativ-de pe timpurile bolsevicilor originali :))
E greu de răspuns la întrebarea asta, că vrei nu vrei, răspunzi cu mintea de acum. Cel mai probabil aș fi avut vreo 3 variante, asta în condițiile în care ai mei o duceau bine în perioada aia, tata lucrând în petrol bagase Libia, Irac, Venezuela iar bunicul era zidar liber profesionist. În fine, variantele ar fi fost fie ieseam ceva inginer petrolist și rămâneam acolo, fie trageam pe ceva ce visau ai mei și ajungeam doctor. Cred că indiferent de variantă, m-ar fi luat cheful de ducă. Nu știu dacă m-aș fi implicat politic. Dar cum ziceam…nu știu ce s-ar fi întâmplat. O concluzie e clară…bine că s-a dus draqu comunismul ălă și ce a urmat ne-a dat posibilitatea de a face ce ne-a taiat capul pe fiecare în parte.
E un efort de imaginatie ce nu e chiar asa greu de pus in aplicare ca nici prea departe n’am ajuns.
O chestie interesanta pe care o vad si aici si prin alte locuri unde s’a discutat subiectul e ca in mare parte cei care au prins vremurile alea declara ca ar fi facut ceva mostenit de prin familie ca directie, un lucru ce cred ca era destul de comun in vremurile alea, cel putin ca domeniu de activitate. Singurul care iasa din schema asta par a fi eu, ai mei find demni reprezentanti ai clasei muncitoare, dar cam atat, iar cu politica, nici macar pe aproape, nu stiu sa fi avut vreun membru de partid in familie, cel putin nu intre cei apropiati.
Comunismul ala de dus s’a dus si bine a facut, dar ce face sa se zburleasca parul pe mine e ca de la zi la zi apar tot mai multi muguri a unei altei forme de comunism, mai perversa si mai a dracului decat aia ce am stiut’o noi. Dar poate macar de data asta avem mai mult noroc.
Eu mi-am pus întrebarea de câteva ori în timp .. aș fi lucrat undeva in mediul universitar , că așa erau cărțile făcute în 89, după absolvire și repartiție .. și aș fi fost ok, relativ la aspirațiile mele și restul populației .. în schimb, după 89 am trecut pe cont propriu, am lucrat aici, afară și aici din nou, și iar sunt ok, vis a vis de aspirațiile mele și restul populației .. da, nu m-aș fi preumblat pe 3 continente, nu aș fi cunoscut atâta diversitate de oameni și culturi, nu ar fi avut fii-miu două cetățenii , etc.. nu cred că aș fi fugit din țară, fiindcă sistemul nu mă enerva câtă vreme mă lăsa să studiez ce vreau eu.. de fapt, în mod surprinzător, comparat cu așteptările mele, am întâlnit după 90 o mulțime de corupție, prostie și golănie în ceea ce numim lume liberă.. care va să zică, nu-mi pare nici rău nici bine, tot la fel de mult aș fi muncit, și probabil modul meu de a fi nu ar fi fost mult schimbat.. probabil aș fi fost mai puțin înțelept, dar posibil cu ceva profunzime in plus pe teme de știință și cultură care mă preocupă..
O parte buna a comunismului a fost aia ca in ce privesc studiile, pentru ca aici aveai de unde alege si de studiat orice voiai sa studiezi la cel mai inalt nivel, singura problema era sa faci fata concurentei acerbe pentru a prinde vreun loc acolo unde iti doreai, pentru ca atat liceele bune cat mai ales facultatile erau niste institutii unde trebuia sa tragi de sa iti sara capacele ca sa prinzi un loc, dar mai ales sa te si mentii, pentru ca aproape peste tot pretentiile erau de la foarte mari in sus, iar pentru a prinde un loc bun la repartitie trebuia de multe ori sa te depasesti pe tine insuti! Asa au iesit de pe bancile scoli romanesti numeroase genii in domeni importante, Romania avand in 1989 un urias capital de oameni foarte bine pregatiti, cu studii superioare in numeroase domenii de activitate, unde Romania era recunoscuta pe plan international. E dureros sa vezi azi ca suntem pe nicaieri ca nivel de educatie, talente si minti luminate ar mai fi, dar cine sa le valorifice?
Cu privire la cultura, un lucru iarasi bun in comunism a fost ca asa, cum, necum, accesul la cultura a fost posibil pentru oricine isi dorea sa aiba acces, multe dintre domeniile de arta si cultura find masiv sprijinite de stat in ciuda cenzurii, fapt ce paradoxal a dus cumva la ambitia de a crea intr’un mod absolut ingenios.
În 1989 eram stagiar. Ultimul an. Divorțasem deja prima oară.
Lucram în centrul de calcul al unei centrale de minister, în colaborare strînsă cu un institut de cercetare proiectare in subordinea centralei. Programare pe calculatoare de proces Spot 83 și Ecarom ( pe procesoare Z8080 și Z80) interfațate cu Independent și Coral. Automatizarea tratamentelor termice, dispecerizare energetică etc.
În timpul liber între episoade de vagabondaj erotic, pileam cu o gașcă de plasticieni prin ateliere ale UAP-ului. Mai era o gașcă de literaturnici și SF-iști de cenaclu. Si ei pileau. Uneori găștile reunite pileau la Casa Universitarilor.
Nu imi era clar ce-mi doream. Nu eram singurul confuz.
Eram o dezamăgire ambulantă pentru cei halucinau asupra traiectului socioprofesional ce s-ar fi presupus ca ar fi trebuit să-l urmez.
Era într-un montagne russes construit într-o banda a lui Möbius.
Eram acolo fără să fi urcat și fără să pot coborî.
Asta ar fi fost.
Ha, ha, numai mediocrii sunt virtuosi. Si se iau prea in serios.
@wtf, genial!
Uite o intrebare: daca in 89 occidentul ar fi avut fotografia de azi, iar comunismul ar fi fost, sa zicem, precum cel din Yugoslavia lui Tito, ne-am mai fi dorit caderea zidului Berlinului?
Eu cu siguranță.
Ce fel de buni cetățeni ai planetei am fi dacă nu am condamna generațiile viitoare la mizerie și chin? Doar salvăm planeta, nu? Precambrianul mă-sii de viață!
Ho, ho, ho…. ce subiect!
desi toata lumea asta facea in zona ca sarbi erau aproape si noi toata ziua pe acolo! 
… Dar n-a fost sa fie!
Chiar m-am gandit de multe ori la treaba asta!
In ’89 eram, ca absolvent de AR, inginer si director tehnic la o autobaza din cadrul ITA Mehedinti, dadeam tarii carbune in exploatarea de suprafata de la Husnicioara, printre altele si aveam in subordine ~1000 de oameni. Era viata trepidanta, n-aveai timp sa te gandesti la „ilegalitati”
Cred ca as fi facut asta, pana in ziua de azi, daca nu cadea comunismul si acum eram pensionar! Nu doream sa ma intorc in zona mea de bastina, Mehedintiul era deosebit geografic si oamenii de treaba. Poate ajungeam director de ITA, prin minister… o duceam bine, de ce sa nu recunosc!
Asa ca am mai facut o facultate, doua masterate… si am ajuns sa lucrez prin toata lumea si inca nu m-am linistit desi anul asta am facut 66 de ani in iunie!
Ma gandeam de ceva vreme la subiectul asta si ieri a venit cumva provocarea lui si ma bucur ca l’am scris ca sa vad acum insirate pe aici povesti de viata, alaturi de cum ar fi putut sa fie.
Batranul meu (strabunicul, Dumnezeu sa il ierte) a fost primul instructor auto la IRTA din zona, prin mainile lui trecand primi soferi profesionisti din judet si pe acolo a ramas ca instructor bucurandu’se de respect mai ceva ca directorul, pana s’a pensionat, iar la pensie pe mine m’a crescut la volanul masinii, conducand la el in brate pentru ca nu ajungeam la pedale.
Esti tanar tovarase Vasile! Sa’ti dea Dumnezeu sanatate si inca cel putin pe atatia ani sanatosi!
Multumesc Maitre!
, asa se intampla cand ai copil dupa 40! Trebuie sa dai in mintea lui si sa cresti din nou odata cu el! 
Tanar zici
Nu sunt nostalgic dupa acea perioada, erau si atunci o gramada de cretini, da’ astia de acum-i intrec la o tura de stadion. Imi pare rau ca nu ne-am pastrat realizarile bune ca popor, nu ne-am conservat traditiile, am picat in fenta unora pusi sa ne manipuleze, sa ne lase fara radacini si acum suntem iar la zero aproape si stiu prea bine ce zic, indiferent de impresia generala a generatiilor tinere.
C’est la vie!!
Tovarase tanar esti cata vreme te simti asa si iti sti locul, treaba cu anii e relativa si se vede doar cand incerci sa faci lucruri pe care nu le’ai facut la timpul lor. 😉
Legat de nostalgii, nu cred ca e nici dracu nostalgic dupa aberatiile sistemului daca nu era vreo lepra ce era multumit cu ce’i cadea de la mila partidului, dar da, de realizari si lucrurile bune de care ne’am batut joc, de traditii si indentitatea ce am pierdut’o doar ca „vreau o tara ca afara” ….ar putea sa ne para rau. In rest, da tovarase, asa’i in vie!
Din fericire nu am apucat vremurile alea, dar facand un efort de imaginatie probabil ca as fi lucrat si eu unde lucra tatal meu pana sa se pensioneze, adica o fabrica de vopsele ce inca exista in Romania, Policolor. Cum bine ai remarcat, probabil ca multi dintre tineri acelor vremuri ar fi urmat meseria pe care o aveau unul dintre parinti, lucru poate confirmat de fratele meu care s-a angajat ca inginer prin 1999 la acea fabrica, inainte ca tata sa se pensioneze si acum tot acolo lucreaza.
Este cumva explicabil, angajarea langa „batranul” isi aducea pe langa o oarecare protectie si niste beneficii, „batranul” find deja infipt in lumea aia si iti era mult mai usor sa te lipesti si tu de tot soiul de invarteli si cercuri pe care altfel trebuia sa te chinui ca sa beneficiezi intr’un fel sau altul de ele. Probabil ca asa se ajunsese ca prin fabrici si uzine sa munceasca cel putin doi membrii ai unei familii, de multe ori sot si sotie daca se putea, pentru ca pe vremea aia o treaba era sigura: fabrica sau uzina aia nu dadea faliment si nici nu te dadea nimeni afara daca iti vedeai de treaba, motiv pentru care nu riscai sa ramai fara sursa de venit. Cred ca asta este explicatia logica a acestui fenomen, pe langa influenta pe care o aveai in familie din partea parintilor care incercau si ei la randul lor sa te traga pe unde muncesc ei, chiar daca multi incercau sa fi mai mult decat au putut sa fie ei, adica sa faci daca se poate ceva mai multa carte si eventual studii superioare.
Unul din motivele pentru care japonezii au avut succes in industrie era si faptul ca in foarte multe fabrici si uzine lucrau doua sau chiar trei generatii din aceeasi familie.
Buna observatia, da, este adevarat, modelul find ulterior copiat si importat si in Coreea de Sud odata restul modelului japonez de dezvoltare economica. Explicatia acestui model tine cultura lor, respectiv traditie de a transmite catre tineri din familie datoria de a continua munca celor batrani, conform modelului milenar al japonezilor care „se trezesc in fiecare zi pentru a duce mai departe munca pentru perfectiune”.
Prefer comunismul pentru ca , comunistii tineau cu poporul , aveam fabrici romanesti de cea mai buna calitate .
Iti cumparai o pereche de adidasi , te tineau cativa ani , in ziua de astazi iti cumperi o pereche de adidasi si te tin maxim cateva luni
Pffffff … e o discutie asa de lunga ca nici macar nu stiu de unde sa o incep!
Am trait vremurile alea, stiu ca e seducatoare teoria asta, dar realitatea bate filmul si am scris destul de mult pe tema asta pe aici. Pe de alta parte, iti respect opinia! 
Nici eu nu am prins comunismul, dar nici nu rezonez deloc cu ce am citit legat de ideologia lor! Cred ca fiecare om este responsabil pentru el si are dreptul sa decida pentru el, deci ca sa raspund la intrebarea ta, daca nu aveam asta in Romania cred ca faceam tot ce pot ca sa fug de comunism oriunde se putea fugi in vremurile alea!
Acum e naspa ca si daca vrei sa fugi nu mai ai unde. Poate prin Amazon prin vreun trib ascuns, ca cred ca doar aia au ramas normali.
Eu sunt optimist de felul meu si inca mai sper ca lumea sa nu repete aceleasi greseli si aia care au planuri de astea sa fie opriti la timp.
Da, da, vor fi opriti la timp exact dupa ce-si duc planurile la indeplinire. Vor fi opriti de unii mai nebuni cu alte planuri si mai si. Stai p-aproape, ai sa vezi ce n-ai vazut si inca si mai mult.
Ar fi fost mult mai bine…industrie…totul…se trăia mai bine chiar daca atunci aveai bani și nu aveai ce sa cumperi cu ei acum e invers …ai ce sa cumperi dar nu ai bani.
Bani era pentru ca nu aveai ce cumpara, de unde si iluzia ca erau multi,pentru ca preturile erau aproape la nivelul celor de acum, daca nu cumva mai mari atunci cand gaseai sa cumperi ceva cu ei! Industria era in mare parte neprofitabila, de mers mergea din inertie mai mult, cu exceptia celei care inca mai avea export. Cam atat pot sa spun pe scurt…