Discutia pleaca de la un post scris de Marius, un subiect pe care l’am mai discutat si de alte dati tangential dar nu am reusit niciodata sa il adun ca ideei intr’un singur post. O sa completez doar ce a scris el acolo dintr’o alta perspectiva … aia ce tine de scoala vietii. 
Asadar … De ce unii reusesc in viata si altii nu?
Raspunsul este unul care tine in primul rand de fiecare individ in parte! De reusit vor reusi mereu cei care reusesc sa isi depaseasca limitele mentale, limitele sociale si cauta mereu o iesire din situatiile ce apar in viata fara a se baza pe altii sau a astepta miracole. In general genul asta de oameni s’au nascut luptatori si si’au dezvoltat aceste aptitudini lovindu’se de tot soiul de belele care mai de care mai crunte pe care nu s’au multumit doar sa le depaseasca ci mai ales sa incerce sa invete ceva din ele. Pradatorul suprem, cum imi place mie sa le zic astora, e cel care in primul rand reuseste sa se invinga pe el insusi si mai ales metehnele pe care le are! E ala care nu traieste pentru a isi hranii orgolii si ambitii, e ala care ii place discretia, ala care se multumeste cu cat are si cand ii e bine isi aduce aminte mereu de cum i’a fost rau si ii in stare sa puna capul jos si sa ii multumeasca Universului (generic vorbind) ca i’a deschis cai de a razbii si nu s’a dat la o parte de la a se folosi de orice ocazie ivita in locul asteptarii miracolelor savarsite de altii pentru el! Pana si Universului ii plac luptatorii si nu oamenii slabi care nu vor sa isi depaseasca niciodata limitele.
Degeaba incerci aici ca oricum nu o sa reusesti!
Fals … absolut fals! Indiferent de unde esti sau unde te nasti, daca ai un dram de minte si mai ales dorinta de munca, daca te multumesti si nu te lacomesti atunci vei reusi oriunde! Povestea mea pleaca pe la inceputurile anilor ’90 cand Romania era o jungla la propriu si la figurat! Smecherii erau de doua feluri: bisnitarii (din care unii au ajuns milionari de carton) si aia care dadeau tare cu pumnul. In rest, locurile de munca erau bataie de joc, banii nu aveau valoare nici cat hartia pe care erau tipariti, iar de trait pulimea mai traia de prin ce ramasese de furat prin intreprinderi ca salariile alea si asa mizere le mai vedeau partial la cateva luni. S’a dus dracu intr’un final si sansa asta de a trai si a inceput balul patronatului salbatic, in care unii munceau de pomana pentru smecherii iar aia faceau bani gramada in vremea in care se plangeau ca nu au bani de salarii. Si iaca asa … eu in situatia in care lucram la o mina (insemnarile mele din aceea perioada le gasiti aici) unde ar fi trebuit sa ma multumesc ca am loc de munca bine platit si sa astept pensia, am renuntat de buna voie stiind ca pot mai mult de atat chiar daca asta a insemnat in ochii tuturor o sinucidere cand am plonjat in lumea asta de care va vorbeam mai sus. Treptat tot ce am reusit sa fac a fost aici, cu bani castigati aici, cu dramuiala, ambitii mici si mai ales muuulta munca, desi am tot luat’o de la -0 de vreo trei ori pana acum. Am stiut dintr’un leu castigat sa cheltui doar jumatate si restul sa il pun deoparte pentru a il reinvestii ca poate maine in felul asta am sa reusesc sa raman cu leul intreg. Am acceptat sa mananc si paine cu paine cand a fost nevoie ca sa ajung unde mi’am propus. Mi’am stabilit obiective mici pe care le’am atins rand pe rand si mai ales nu am fost nicidoata lacom. M’am ferit sa cheltui banii pe care nu ii am (credite si alte cretinisme) doar din dorinta de a avea lucruri pe care nu mi’le permit, avand rabdare sa vina ziua cand o sa mi’le permit ca sa ma bucur cu adevarat de ele ca de ceva pentru care am tras tare si nu de ceva pentru care am tras dupa aia de mi’au sarit capacele ca tot nimic sa am si sa injur statul, sistemul, Universul si orice altceva in afara de prostia mea si pe mine, al mai mare vinovat!
In rest … de reusit unii reusesc si altii nu, doar muncind dincolo de orice povesti cu capitalistii de la putere, socialistii de la putere, bancuri cu comuisti, vise occidentale si alte balarii. Astea toate sunt scuzele oamenilor slabi si nu ale celor puternici care in loc sa caute scuze, prefera sa caute solutii. Eu in toata viata mea am fost angajat doar doi ani, in rest am tras pe cont propriu cum trag si acum fara vise de pensie de la stat, sau alte ajutoare mirabolante ca la anii la care abia imi tarasc besinile sa ajung sa ma uit la mila lui ‘Escu ce sper sa mai puna ceva la pensia aia mizerabila ce oricum nu stiu cine mama dracului o va mai plati.
Si sa nu uit ceva important pentru mine unul: in viata asta nu am pretuit doar banii ci mai ales oamenii chiar daca mi’am luat si eu muji fara numar, nu am incetat si nu incetez sa ii cred cea mai pretioasa resursa din viata unui om!
Inchei acest post de aici cu o idee si un tel personal dupa care m’am ghidat mereu, si anume …
Munceste mult, dar nu te vinde pe putin!
In continuare astept si parerea voastra pe subiectul asta! Considerati ca voi ati reusit in viata sau munciti inca pentru asta?
Cred că citatul din final este reprezentativ. Pana la urma totul se rezuma la a vinde serviciile tale. Ah, cu conditia sa ai ce vinde. Daca vei prosti va merge la inceput, dar mai apoi… se alege praful.
Se zice ca atunci cand ajungi sa te citezi singur ori e schizofrenie ori intelepciune, hotarati voi care e adevarul ca eu sunt subiectiv.
In rest ideea de baza e sa tragi, sa muncesti si sa fi dispus sa inveti in fiecare zi cate ceva nou in ceea ce faci pentru ca mai apoi bine pregatit sa iti poti estima corect munca. In felul asta, dobandesti odata respectul de sine si implicit respectul altora. Daca doar ai impresia ca esti a tot’stiutor (n’ai cum) si nu stii sa te respecti prima oara pe tine si apoi pe restul … dap, se cam alege praful si pulberea orice ai face si oriunde ai muncii. La mine cuvantul e cuvant, munca, munca, rezultatele dupa asteptari … dar nu sunt deloc ieftin.
Din pacate, unii nu inteleg asta si continua sa ne faca si noua viata grea ca lupta cea mai mare pe care o duc eu zi de zi pe la noi pe aici e cu mentalitatile multora care peste tot, in tot si toate vad doar tepari dupa ce au fost tepuiti de multi, o parte de vina fiind si a lor ca mereu au cautat iluzoriul „ieftin si bun”.
ca sa fiu un pic sarcastic, ce e aia reusita in viatza daca trebe sa muncesti pentru asta ?
hell, no .. daca e despre noroc in viata, asta e altceva .. acolo recunosc ca am avut si poate o sa mai am .. adica, am muncit fara numar, dar nu fara spor intotdeauna, sau fara recunoastere – incepand cu scoala primara si pana acum .. am fost sanatos sa pot sa muncesc – iar o chestie de noroc .. copil care sa fie mai muncitor si mai destept decat mine, si cu mai mult noroc decat mine, daca e posibil .. bifat .. satisfactie ca lumea e plina de natarai care fac nefacute cu mai mult spor decat as fi eu in stare daca as avea doar urme de sange in alcool – bifat .. vazut cat de cat lumea fara sa pice avionul cu mine, bifat .. evitat sa devin o larva care rumega ‘informatiile’ de pe feisbuci si atat – bifat. Si ca sa rezum, reusita in viata se aplica clanului basescu, alora care au doctorat desi sunt analfabeti, unuia pe care’l cheama soros, care desi debiteaza platitudini vrea si reuseste sa controleze pe altii, etc .. cine a muncit cat de cat – in sensul moral/social acceptat, nu a reusit in viata, doar a supravietuit, cu mai mult sau mai putin succes, functie de noroc..
Sarcasmul tau e bine venit oricand!
Eu cred ca reusita in viata e in viziunea fiecaruia alfel. Eu ma consider ca unul care a reusit ca am bifat si eu multe ce altii nici macar nu au avut curajul sa viseze sau sa faca in 2-3 vieti la rand. Nu e vorba de lucruri rele, ilegale, legate de neaparat de material sau alte balarii … ci poate doar de curajul de a trai liber, condus de propriile ganduri, principii si o constiinta care ma lasa sa dorm linistit noaptea. Dupa ce am gatat cu alergatul dupa material si m’am asezat cumva multumit de ce am, am ajuns la concluzia ca in viata asta am cam terminat cu munca ce se resuma la alergatul dupa mai mult … mai mult ce?! Azi prefer, sa ma bucur de altceva ce candva ignoram crezand ca lumea e incompleta si disfunctionala daca nu sunt eu coiul din caldare … pana m’am prins ca nu e deloc asa. 
In concluzie, cum ziceam … reusitul asta in viata e dupa ce intelegi din asta, cat te multumesti, cu ce te multumesti si mai ales ce apreciezi tinand totusi cont de o karma ce pune ordine in lucruri mai devreme sau mai tarziu. Cand gasesti raspunsurile la toate astea te poti lauda ca esti realizat, pana atunci orbecai fara sens.
Parerea mea …
Bine punctat cu „viziunea fiecaruia”…plm, n-am aruncat cu banii in lautari sa-mi cante aia valoarea…sunt un ratat
si nici nu m-am realizat…mai am o multime locuri de vazut din lumea asta, mai am multe de invatat, mai am de facut inca un copil, mai am, mai am…da’ inca trag.