Îmi doresc ca Dumnezeu să te ierte că te-ai pierdut uneori printre poalele Veronicăi, sau la vreo vadră de vin cu prietenul tău Creangă, în timpul în care încercai să-l convingi pe el să scrie, iar el pe tine să le scrii… nației de proști ce și azi te citează, deși nu prea știu cum e treaba aia cu neperechea ta.
Omul e om, om ai fost și tu; iartă-ne că suntem la fel de proști ca atunci când tu încercai să ne povestești la toți treaba aia cu sufletul de patriot.
Am încercat și eu, până la un punct… nu să te imit (ca Cărtărescu)… dar să le mai spun, în meșchina mea pricepere, despre asta, treaba aia idioată cu patriotismul si zău că am fost penibil, zău că n-a meritat, dar măcar tu ai zis-o în versuri, deși unii, când aud de tine, se întrebau până mai ieri la ce echipă de fotbal ai jucat, la fel cum alții se întreabă azi care o fi contul tău de facebook… că tare bine te mai pricepi la dat din tine ceva ce pot să fie niște citate pe care nu le înțeleg, dar le plac cum sună, par mai ‘telegenti.
Nu mă apuc azi, Mihai, dragule, să scriu pe aici dulcegării sau alte alea, dar în amintirea ta, parcă potrivită ar mai fi, la vremurile astea (și nu numai), o poveste a bunului tău prieten pe nume Ion…
Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.