Moldovenismul: schizofrenia identitară a Europei născută dintr-un viol sovietic

Dacă există pe harta asta blestemată un petic de pământ pe care îl iubesc până la sânge. Până la lacrimi. Carne sfâșiată. Și sfinți. Basarabia. Dintre cele 10 regiuni. Regiunea care a suferit cel mai mult. Basarabia este o rană deschisă. O hemoragie care curge neîntrerupt de peste două sute de ani. Tragedia națională în continuă istorie. Pe care muile de la Cotroceni o tratează ca pe o anecdotă. Groaza. Frica. Teroarea absolută. Rușii nu au cucerit. Au exterminat. Genocid. NKVD ul împutit de vodcă proastă. Ușile țăranilor sparte în creierii nopții. Bătăile sălbatice în geam. Urletele câinilor în beznă. Plânsetele mamelor cărora li se smulgeau copiii din brațe. Trăgând de ei cu unghiile înfipte în podea. Zgomotul. Metalic. Greu. Sovietic. Infernal. Vagoanele de marfă. Trenurile morții. Sute de mii aruncați ca vitele în vagoane cu zăvoare de fier. În balegă. Sânge și puroi. Călătorind săptămâni întregi în propriile fecale. Închiși în întuneric. Frigul care crapă pietrele. Siberia. Magadan. Vorkuta. Kazahstan. Bunicul a murit acolo. Înghețat. Cu pielea lipită de oase. Scuipând sânge în zăpada nesfârșită.

Foametea organizată din 46

Îți poți imagina ce înseamnă să vomiți de foame până înnebunești? Foamea. Canibalism în Europa în vremea radioului. Săptămâni întregi fără hrană. Corpul devine propriul prădător. Acidul gastric începe să ardă pereții propriului stomac. Mațele se digeră pe ele însele. Sac de piele translucidă întinsă peste oase ascuțite. Dinții picați din gingii vinete. Purulente. Roase de scorbut. Unghii sângerânde. Scormonind în țărâna după viermi și rădăcini putrede. Sub zăpada nesfârșită. Mame privindu-și copii morți. Privirea nu ca pe o tragedie. Privire ca pe o alegere. Foamea dintre a îngropa copilul. Sau a-l fierbe pentru a-i hrăni pe ceilalți care încă trăiesc. Crezi ca sunt metafore?

Brațe subțiri. Scheletice. Tăiate cu cuțitul. Asta a adus Stalin

Un ospăț al demonilor. Dracii dansau în Basarabia. Priveau cum românii devin canibali. Românul adus la stadiul de larvă necrofagă care își devora propriul sânge. Biologia însăși cedează. Frigului extrem. Lipsa de grăsime și proteine. Corpul se oprește. Menstruația dispare. Femeile se usucă pe picioare. Făc avorturi spontane. Eliminând un făt mort. Neformat. Printre pulpele degerate. Dar munca nu se oprea. Gardianul lovea cu cizma în coaste să se ridice. Bucată de carne din carnea lor. Trupul nenăscut al Basarabiei. Lăsat pradă câinilor. Sfâșiat la doi pași de mama lui.

Călătoria spre taiga nu a fost deportare

A fost abator la scară industrială. Minus 30 de grade. Pișat. Căcat. Vomă. Cadavre galben maronii zăceau lângă răsuflare înghețată. Poți concepe cum e să dormi forțat cu fața lipită de obrazul vânăt, rigid și plin de bale înghețate al propriului copil mort? Rigor mortis.

Și la Chișinău. Ce se întâmplă în timpul ăsta? NKVD ul dezasambla arhitectura umană

Nu te bătea ca să mori. Tortură pentru a auzi însăși secunda în care sufletul crapă. Învățători. Preoți. Gospodari. Legați cu sârmă de scaune. Ruginită. Penetrând carnea. Unghii smulse de la mâini și de la picioare. Cleștele de fierărie. Milimetru cu milimetru. Nervul viu. Roșu. Pulsând. Pișatul curgând dintr-un trup deshidratat. Bătut la tălpi cu ranga. Carnea plesnită. Osul ieșit. Albul care penetrează roșul. Nu durerea cărnii. Ci momentul în care îți aduceau nevasta sau fiica în celulă și o violau în haită. În grup. Bestii sovietice. În timp ce te țineau cu pleoapele trase în sus. Forțat să privești. Asta e durerea sufletului. Din momentul ăla nu mai ești om. Ești o bucată de carne care l-ar fi scuipat și pe Hristos doar ca să se oprească ecoul urletelor.

Republica Moldova nu este o țară. Este in viol sovietic.

Te-ai plimbat vreodată pe pământul de la marginea Odesei? Acolo unde pământul transpiră moarte. Zeci de hectare de oase. Cum arată o groapă comună când plouă? Noroiul negru și unsuros din care iese la fragmente. Craniu zdrobit. Smoc de păr. O mână mumificată de copil. Încleștată pe o iconiță de lemn putrezit. Femure sparte de patul puștii. Mii de cadavre aruncate unele peste altele. Eviscerate. Împleticite într-o masă gelatinoasă de carne descompusă. Grăsime cadaverică. Haine putrede. Au ucis atât de mulți români încât microbii din pământ nu au putut ține pasul cu ritmul descompunerii. Și tu la Chișinău vorbești despre prietenia popoarelor. Marș.

Cea mai diabolică formă de tortură nu este să ucizi un om

Este să-i iei copilul și să-l dresezi să se pișe pe mormântul tatălui său. Ce crezi că s-a întâmplat cu orfanii miilor de familii executate? Aruncați în orfelinatele statului sovietic. Copii de cinci ani tunși la piele. Bătuți cu cureaua umedă pe spatele gol dacă scoteau un singur cuvânt în limba română. Au ras numele din registre. Ion a devenit Ivan. Maria a devenit Mașa. Ilinca a devenit Ivanka. Au luat materia albă a unui copil inocent și au modelat un mutant. O mașinărie care a crescut urându-și propriul sânge. Crezând că limba bunicii lui e limba fasciștilor. Că limba română este o limbă invadatoare. Că moldoveneasca este o limbă slavă. Au furat copiii și i-au returnat sub formă de călai.

Stalin nu a ucis prezentul. A băgat mâna prin vaginul națiunii. I-a jupuit uterul și a smuls viitorul cu cleștele

Făi. Maia Sandu. Ne-am uitat la tine. Ambele maluri ale Prutului. Ne-am uitat la tine ca la o izbăvire. Moldova mai are viitor. Ne-am spus. Ai acaparat toată puterea. Președinție. Parlament. Guvern. Și ce ai făcut ce ele? Te-ai căcat în ploaie. Când ai apărut. Vorbind românește. Fără accentul ăla gros și cleios de la Moscova. Am crezut că pașaportul românesc pe care îl ții în buzunar nu e doar o bucată de plastic pentru tranzit. E un jurământ de sânge. Am sperat. O națiune întreagă a sperat. Te-am fi votat și în România dacă candidai. Dubla alegere. Unire. Ți s-a și propus asta. Ce proști. Câtă naivitate. Să crezi că o bursă de la Open Society va pune harta pe masă și va spune. Gata. Ajunge. S-a terminat cu experimentul. Ne întoarcem acasă.

Am crezut că vei fi Ioan vodă cel cumplit în variantă modernă

Gata să rupi blestemul de la 1812. Ce am primit în schimb? O babă virgină. Un anestezist. Un birocrat cu zâmbet de protocol care preferă să administreze o morgă. Nu să o închidă. Ai luat speranța unirii. Fibrilația organică a unui popor ciopârțit. Și ai închis-o într-un dosar de aderare europeană. Ne servești iluzia integrării ca pe un calmant psihiatric. Este necrofilie diplomatică. O eroare a lui Stalin. Un stat Frankenstein. Minorități rusificate. Granițe trasate cu satârul. Și minți că să îl integrezi în Europa? Ce integrezi? Un vid de identitate? O criză demografică terminală?

Republica Moldova este un membru amputat

Când îți taie trenul piciorul nu te duci cu el la Bruxelles să-i ceri fonduri europene ca să-l înveți să meargă. Urli de durere. Te rogi la Dumnezeu. Iei ața și ac de la București. Și îl cosi la loc. Dar tu? MaMaia. Cu discursul tău psihiatric și steril despre parcursul european. Ce faci tu? Înfigi o perfuzie cu vitamine occidentale într-un braț mort. Tu nu salvezi Basarabia. Îi prelungești coma. Crezi că Europa va spăla trauma? Crezi că niște ștampile de la Strasbourg îți va rezolva criza de identitate? Ai transformat dorul de țară într-un ong. Ai birocratizat suferința. Ne vorbești de reforme în timp ce țara ți se golește. Satele devin cimitire cu case părăsite. Faci pr pe o hemoragie națională. Bucureștiul nu e o escală spre Bruxelles. Bucureștiul este destinația finală. Inima care pompează.

Minciuna are un miros specific

La început parfum scump. Aer condiționat de cancelarie occidentală. Vizite oficiale pe consum minim. Hârtie cretată pe care sunt printate tratate de pre aderare. Dar dacă stai lângă ea? Dacă zgârii pojghița de pe politic. Te lovește duhoarea. Cadavru de țară. Cu pretenție de neutralitate. Râde Elveția de tine și cu curu. Toată planeta te ia la pulă. Istoria nu se scrie cu intenții bune. Nici cu zâmbete triste la summituri europene. Se scrie cu sânge. Tăieturi chirurgicale. Adevăruri care îți rup maxilarul. Taie Transnistria. Nu este. Nu a fost. Nu va fi niciodată pământ românesc. Nu îl vrem.

De ce refuzi obsesiv unirea?

Unirea. În 24 de ore sub umbrela NATO. Imediat integrată total în UE. De ce bagi, mamaio, placa asta obosită cu parcursul european ca stat independent? Din frica de a deveni nimeni. De aceea. În momentul în care s-ar semna Unirea. În secunda în care granița de pe Prut ar fi ștearsă. Toată șarada ta de statalitate s-ar prăbuși. Când ești țară suverană. Chiar și de mărimea a patru județe din România. Ai o curte regală. Ai Președinte. Prim ministru. Ai zeci de ministere. Coloane oficiale. Imunitate diplomatică. Bei șampanie în lounge urile vip ale aeroporturilor și te simți buricul pământului. Sub unire ajungi un funcționar de provincie. Un alt politician într-un complex parlamentar cu 465 de camere. Din președinte de țară te transformi într-un președinte de consiliu județean. Nema întâlniri cu Ursula. Nema șpăgi mascate sub formă de ajutor internațional pentru dezvoltare. La Chișinău poți fura și poți poza în erou salvator până te măriți. Ești stăpână absolut peste un cimitir plin de noroi.

Frica ta de unire nu e geopolitică

E frica de insignifianță politică. Ca să îți păstrezi funcțiile. Girofarele. Senzația putere. Le vinzi românilor iluzia integrării. Vom fi europeni la noi acasă. Cum adică la tine acasă? Casa ta e crăpată în două. Acoperișul este prăbușit. Te vrei să pui termopane europene ca să nu te tragă curentul rusesc. Nu ne putem uni cu România pentru că avem o problemă teritorială. Transnistria nu e a României. Transnistria nu e a Moldovei istorice! De la Burebista. Ștefan cel Mare. Cuza. Granița etnică. Istorică și spirituală neamului. E pe Nistru. De la Nistru. Până la Tisa. Dincolo de Nistru începe stepa slavă. Transnistria. Tumoare malignă pe care Rusia a cusut-o intenționat, cu sârmă ruginită, de trupul Basarabiei. A rupt o fâșie din Ucraina. Plină de ruși și ucraineni. A lipit-o de o provincie românească. Conflict veșnic. O ancoră de plumb legată de gâtul unui om aruncat în apă. Iar tu. Românco. În să tai funia. Tu te chinui să înoți spre Europa trăgând de bolovanul rusesc. Tu iubești Transnistria. N-o recunoști public. Dar ești dependentă de ea. Transnistria este colacul tău de salvare în lacul tău suveran. Energia electrică de la Cuciurgan. Contrabanda vamală. Paradisul tău fiscal. Tu vorbești despre reintegrarea teritorială a Republicii Moldova în limitele trasate de Molotov. Asta e în capul tău. Psihoză. Tu. Pro european. Te lupți cu dinții să păstrezi granițele pe care le-au desenat criminalii bunicilor tăi.

Tot pachetul ăsta infectat de spioni ruși

Armament sovietic si mafie. Să fie integrat în Uniunea Europeană. De ce minți? Bruxelles-ul se uită la tine ca la o nebună. Nicio structură euro atlantică nu va absorbi un stat care are o armată inamic activă la 50 de kilometri de capitala sa. Niciodată. Te ține în holul Europei cu statutul de țară candidată. E ca și cum ți-ar da un ecuson de vizitator la secția de terapie intensivă și ți-ar spune că ești medic. Și Turcia e țară candidată. Din 87. Generații întregi se vor evapora așteptând aderarea. Tinerii tăi sunt toți în occident. Pe pașapoarte de București. Bătrânii tăi mor de inaniție și de frig. Dar tu scrii strategii de aderare pentru 2030. 2040, 2050. 2080.

România. Cu toată corupția ei. Cu tot haosul ei. Clivajul balcanic. Este singurul ecosistem compatibil

Singurul capabil să asimileze traumele. Pentru că sunt traume comune. Europa vrea de la tine o zonă tampon. O graniță ieftină unde să țină rușii la distanță. Pentru Europa ești o frontieră. Pentru România. Inima smulsă din piept. Alternosfera. Satoshi. Lupii lui Calancea. Irina Rimes. Unde au prosperat ei? Nu în România? România este piața de desfacere pentru cultura română. Pentru limba română. Republica Moldova reprezintă cât 4 județe din Moldova. Cine are infrastructura? Media? Cinema? O are Chișinăul? Berceniul, un cartier sărac din București, are pib-ul cât toată republica.

Și să zicem, printr-un absurd, că intri în UE. Cu ce te dezvolți?

Ai mare? Munte? Zăcăminte? Petrol? Aur? Ce dai la schimb Bruxelles-ului? Sau crezi că UE va pompa bani în dezvoltarea ta doar pentru că ești drăguță? Ești o escroacă șomâltoacă. România îți dă energia. Gazul. Combustibilul pentru mașină. Dacă Bucureștiul apasă switch off. Maine ești în beznă. De unde, chizda mă-tii, iei curent electric, gaz, petrol? Din Rusia? Succes. Din Ucraina? Muie.

Românii vor unirea în proporție covârșitoare

Întotdeauna au vrut-o. Nu pentru că ar avea ceva de câștigat. Ce are republica și în celelalte regiuni românești nu se găsește deja? România va trebui să suporte costuri colosale pentru integrarea economică a republicii. Imense. Îi va lua 20 de ani să își revină. Va trebui să suporte scumpiri de produse. Cost al vieții crescut. Dar știm deja asta. Am făcut calculul. Acceptăm. România vrea unirea pentru că așa e firesc. Reparație istorică. Așa e normal. Așa e lăsat de Dumnezeu. Fiecare neam cu locul său. Plăieșii? Asculți. Sau tot cu harașo? Să-mi bag pula în harașo. Și în Maia Sandu. De fapt nu. Nu mă atragi.

Trăiască Nația!

Autor: Abel