VHS abrevierea de la Video Home System era gaura cheii prin care au tras cu ochiul romanii ce au trait vremurile dinainte de 1989. Acesta scurta poveste este pentru cei care nu stiu cum era … iar pentru cei care stiu este doar o aducere aminte a acelor vremuri.
Cine avea un video player pe vremea lui Ceasca era „miez”. Cine avea un video recorder era „god”. Costul unui asemenea aparat ajungea la cateva mii de lei (valoarea banilor fiind apropiata a celor de azi) se gaseau foarte greu si in general erau aduse fie de vaporeni (in sudul tarii) fie de bisnitari in nord-vestul tarii. Procurarea unui asemenea aparat era doar primul hop, al doilea era reprezentat de casetele VHS clandestine cu filmele ce era in mare parte traduse de inconfundabila Irina Nistor … care a devenit vrand-nevrand vocea unei forme de libertate din aceea vreme. Mai in gluma mai in serios un film tradus de ea dupa ureche in aceea vreme suna cam asa 
…
Cum se desfasura o seara de video
Cei care aveau asa ceva in general dadeau de veste printre vecini ca se fac seri de video. Scena desfasurari era in general o camera de apartament cu paturi in geam, de maxim 10m patrati in care se inghesuiau 20-30 de persoane. Bineinteles ca la intrare plateai intre 5 si 10 lei/film (in functie de fiecare). Cel mai mare succes il aveau filmele de actiune gen Rambo sau cele cu karate unde Bruzlii (Bruce Lee) facea legea sfidand fizica si bineinteles filmele indiene la care se plangea cu sughituri . Pentru o noapte de video se faceau pachete speciale spre dimineata fiind inclus si cate un film porno care era cireasa de pe tort.
In timp lucrurile au evoluat, unii mai intreprinzatori incepand chiar sa emita cu ajutorul unor instalatii radio improvizate sau chiar sa cableze vecinii de prin blocuri … punand cumva bazele televiziunii pe cablu din zilele noastre.
Primul meu contact
Tata era un impatimit al tehnologiei moderne la aceea vreme. Reusise cumva sa isi procure un magnetofon Akai (legenda printre cunoscatori) un casetofon International (se zvonea ca erau facute pe vapor :D) si pana la urma dupa multe eforturi un video player Akai asemanator cu cel din fotografia de inceput. Cu casetele a fost ceva mai greu dar s’a descurcat pana la urma Ociko din Timisoara (piata unde vedeau bisnitarii) fiind principala sursa. Imi aduc aminte si acum cand l’a adus acasa ca au venit la noi toate neamurile sa vada minunatia si bineinteles ca in seara aia s’a si lasat cu un „video”, Terminator si Cobra in maghiara (fara traducere :D) fiind primele filme pe care le’am vazut.
Cele mai cautate si greu de facut rost erau filmele porno care dealtfel au stat si la baza castigarii razboiului de catre VHS in fata formatului BetaMax din vremea cand producatori incercau sa se impuna pe piata. Filmele porno care ajungeau pe la noi cele mai multe erau in germana fara traducere (dialogurile erau putine si oricum nu interesau pe nimeni :D) … Schnelle Schnelle das ist gut sau Ja Ja das is fantastischen fiind primele cuvinte intr’o limba straiana pe care multi dintre noi le’au invatat. Unele beneficiau de traducere … ma umfla si acum rasul cand imi aduc aminte cum suna traducerea.
Intreprinzator de mic
Cererea era atat de mare incat aproape ca in fiecare seara tata organiza seri de video. Treaba mergea tot mai bine pentru ca primea in fiecare saptamana prin posta casete de la un bisnitar din Timisoara. Ajunsese de le multiplica pe la un prieten de al lui care avea un recorder si le vindeau mai departe printre clientii de baza numarandu’se in primul rand militienii care ca si acuma, avea o pasiune deosebita pentru filmele porno. Bineinteles ca in sfanta camera in care se tinea video eu nu aveam acces.
Era un soi de altar … inchis cu cheia de catre ai mei. Intr’o vacanta de vara ai mei au plecat din localitate la o inmormantare a unei matusi. Studiasem eu de ceva vreme unde ascund cheia de la camera si mai ales casetele porno pe care bineinteles ca nu aveam voie sa le vad. Nu au iesit bine din casa si am fost tinta la locul unde era cheia … am descuiat sfanta camera … imi aduc si acum aminte ca m’a izbit un miros puternic de fum de tigara pentru ca era greu sa aerisesti aceea camera cu paturi in geamul inchis sa nu se auda afara si mai toata lumea fuma in timpul vizionarii.
Nu a contat … eram unde imi doream … am gasit si castele porno … ma simteam un zeu … primul lucru care l’am facut a fost sa adun toata ciurda de copii din cartier … intrarea fiind 5 lei … sau o guma Turbo, un soldat de plastic, cateva timbre … fiecare dupa posibilitati. Am adunat o avere frumusica … eram mandru foc … camera plina ochii de pustime cu ochii cat cepele la tzatzele lui Emanuelle … celebru in acele vremuri. Minunea nu a tinut mult … ca dupa nici jumate de ora in fata casei noastre se adunase tot cartierul … puzderie de parinti care se prinsesera ca e prea pustiu afara si ceva se intampla. Nu va povestesc ce bataie am luat cand a venit seara tata acasa … bataia ca bataie … durerea mea cea mai mare a fost ca mi’a confiscat tot ce agonisesem cu atat truda.
Dupa revolutie:
Lucrurile au evoluat atat de mult incat unii inchiriau sali de cinema unde montau niste televizoare si dadeau video. Cei mai instariti chiar proiectau filme video. Cei mai multi bani ii faceau insa cei ce copiau si videau sau inchiriau casete video, legile drepturilor de autor fiind ignorate total, legislatia fiind oricum incerta.
Dupa aparitia formatului digital si evolutia internetului formatul VHS a intrat in legenda. Astazi filmele privite acasa nu mai au „acelasi gust” … gust al fructului interzis probabil.
Primele nopti de video le-am petrecut pe la rude prin Timisoara.
asta era reteta pe la noi prin Resita.
Patru file pe noapte … unul actiune/politist, unul cu karate (brusli sau chekicean, un SF si bineinteles un pornache
Pai cred ca „reteta” era comuna cam peste tot.
Si da … Timisoara era baza … multe din casete ajungand via Yugoslavia in acea vreme.
apropo de vhs-uri, eu inca mai sustin tv-u de la munca cu cateva casete
Si in radio se folosesc inca batranele casete audio.
Oh, Akai, Kashtan, Tesla, Mayak, ce vremuri! Never ever nu va avea o scula de azi fidelitatea rasnitelor alea. Am gasit la cineva un radiocas Akai si a dat drumul la radio. Am ramas mut, avea o fidelitate de sala de concert. E drept ca era cat lada de la pat, da’ baga nenica grupa mare. Mai tine minte cineva Hillman, masina scolilor de soferi prin anii 70? Sau „broscuta” de militie? Carpati-ul din spatele scolii? Nationale? Scrisorile si cartile postale cu timbru? Ce vremuri, ce parfum! Ice, mi-a mijit asa ceva la coada ochilor, nu spui ce…
Trecerea la era digitala a insemnat moartea fidelitatii si entuziasmul nu a durat foarte mult, pentru ca dupa doar cativa ani analogul a revenit in forta, atat ca acum se adreseaza doar audiofililor cu bani si care trec peste componenta consumului mare de curent. Am lucrat in radio, la unul de renume pe vremea aia, mai bine de 2 ani in perioada aia de pionierat al radiolului comercial (’98-2k), incepusem pe digital ca era mai ieftin, ca mai apoi sa revenim la analog, respectiv o masa de mixaj de 3x mai mare, de 10x mai scump, dar care oferea tot ce analogul doar simula sintetic. In rest, emisia la emisiunile culturale sau pentru audiofili era bazata tot pe analog, digitalul ramanand doar pe partea de consum comercial. Treptat s’au prins multi si acasa, pickup’urile luand avand in ultimi ani mai ales prin tarile bogate, pentru ca e problema de pret atat al sculelor cat si al vinilurilor pe care multe trupe celebre au ales sa lanseze in paralel, sau sa isi reimprime vechile albume. Tot avand a luat si partea de amplificatoare si boxe, atat ca sughiti de la preturi, uita’te la cat costa ceva analog de pe la Marantz, competat de niste boxe HK linear de exemplu.
Legat de scrisori d’alea cu timbru, eu saptamanal trimit cate una cuiva!
Chiar ma miram ca am vazut la un moment dat niste pick-up-uri prin magazine (cred ca la Altex). Da’ mi s-au parut niste remake-uri, nici la pret nu m-am uitat. Oricum umblam dupa altceva. Da’ acum imi pica fisa ca la alea nu poti sa pui decat vinil. Oricum nu cred ca erau de top da’ totusi. Chiar o sa arunc un ochi. Mai ma uit si pe la foto analog, chiar am tras niste filme, le-am digitalizat ca n-am o scula ptr camera obscura. Si nici vila de la et 8 nu-mi permite!
Frumos articol
Poate ajunge capitol in cartea aia pe care n’am sa o mai scriu niciodata!
Multam!