Probabil ca treptat, randurile mele vor fi citite, fie ca randurile unui frustrat, fie ca ale unui neadaptat social, cu grave probleme de comportament deviant … fie or sa mi’se atribuie etichete de genul: nebun/imatur/prost/lunatic sau alte apelative dulci de acest gen, cu care pe langa faptul ca sunt obisnuit, nici nu imi aduc ceva nou, care sa nu fi auzit. Ca sa fiu cat se poate de sincer … mi’se rupe, atata vreme cat nu ma amestec in troaca asta sociala, in care cea mai mare parte dintre cei ce respira degeaba pe pamantul asta (desi ei sunt convinsi ca nu o fac) se scalda fie conformandu’se fie complacandu’se …
Nu stiu de ce simt nevoia unor introduceri in ultima vreme … la fel cum nu stiu nici de ce ma incapatanez sa scriu in continuare … desi poate ca nu scriu nimic … dar posibil sa vad aici ultimul refugiu unde sa spun ce am de spus … ca de zis, toata lumea zice multe in rest …
Cred ca masura ipocriziei extreme la oameni o ai cu ocazia catorva evenimente majore din viata unui om, la care daca participi, daca nu ai o constinta adormita de ornitorinc ce se amesteca in troaca pentru a fi macat de porci, nu iti va fi greu sa observi de pe margine, cat de perversi si ipocriti pot sa fie oameni, atunci cand fie vor sa para ce nu sunt, fie au ceva de castigat, indiferent de modul in care o fac. Unul dintre aceste evenimente bineinteles ca sunt priveghiile, unde se aduna de obicei rude/prieteni/cunoscutii/pierzatori de vreme curiosi si alte elemente, pe care nu ii pot incadra acum undeva. Spectacolul de fete false este grandios, curg lacrimi de crocodil, se aud vorbe de bine (pe modelul: de morti, numai de bine) in acelasi timp cu barfele care nu contenesc a scormoni in viata celui ce a fost candva un nume, ce de azi va fi scris doar pe o cruce si un certificat de deces. Planurile cele mari se indreapta oricum inspre cheful de dupa ducerea la groapa, in limbaj popular autentic zis si: pomana. Si curg litri de bautura, si se impart colaci … se plange langa sicriu si se rade pe afara … si totul se desfasoara dupa un ritual binecunoscut, in timpul in care, in camerele alaturate a inceput deja lupta pe avere si corbii isi impart praful ala de prada ce a ramas in urma aluia de nici nu s’a racit bine in sicriu. Intr’un final ajungi la concluzia ca cel mai cinstit dintre toti si fara masca, este mortul, mort!
Spectacol grotesc … ca si nuntile … unde difera doar faptul ca in loc sa il duca pe unul la groapa … ii duc pe doi inspre pierzanie … pentru ca finalul impartirii brumei de material … va fi asemanator … doar ca din fericire (sau nefericire) nu a murit unul dintre ei, le impart de vii ca sa stie o treaba.
Nici intre cuplurile de mortii vii ce traiesc unul langa altul, treaba nu e mai oabla … dar ce conteaza … important este ca in fiecare zi isi iau din dulap masca potrivita si zambesc unul altuia, desi sufletele fie le sunt anulate, fie omorate inca din fasa.
Imi pare rau ca … desi incerc sa ma obisnuiesc cumva cu lumea asta si modul ei de punere in scena … nu prea imi iasa de nici o culoare. Fie sunt eu prea prost si imi pasa prea mult de ceia ce as vrea sa simt … fie prea nesimtit … ca nu ma gandesc doar la mine si cat de bine imi este … mie, iar pe restul sa ii ia dracu, bucurandu’ma in sinea mea, cand am sa le mananc coliva, desi in aparenta plang de sar hainele de pe mine.
Am sa raman exact asa cum sunt … fara a ma amesteca in troaca asta imputita … nu am sa ma conformez, nu am sa ma complac, nu am sa ma anulez ca ce sunt si nici nu am sa imi vand sufletul pentru a placea altora. Pana acum am reusit sa raman pur … sa spun lucurilor pe nume si pe chipul meu sa se vada ceia ce simt, fara a imi pune masti ipocrite. Raman asa … si sunt mandru de asta … platind mai bine acum felul asta al meu de a fi … decat mai tarziu … pentru ca orice mic compromis facut candva, va cere tribut … iar eu asta nu am sa uit niciodata!
frate, lumea e o scena iar oamenii sunt actorii. daca nu joci piesa atunci ce mai cauti aici?
serios vorbind, eu am descoperit in mine o nepasare ce mi s-a parut si mi se pare incredibila. sunt o gramada de evenimente, atat tragice cat si fericite, care au intrat in viata mea si in loc sa ma afecteze au venit si au trecut ca si cum i s-ar fi intrebat altuia. prin urmare avand exemplul meu personal mi-a fost usor sa inteleg de ce oamenii „joaca teatru” la evenimentele pe care le mentionai tu. spre deosebire de mine si de tine oamenilor le pasa de imaginea lor in lume asa ca incearca sa fie tristi la inmormantari si sa rada la nunti pentru ca „asa se cade”, „asa se face”, „asa trebuie”, etc., etc..
asta e piesa, eu o urmaresc pentru ca ma distreaza. la fel cum urmaresc multe filme proaste numai pentru ca ma amuza cat de prost sunt jucate la fel imi place sa iau parte la piesa asta numita viata si pentru ca ma distreaza sa vad cat de prost pot sa joace unii.
Ti’am spus eu ca imi aduc aminte de mine la anii tai?!
Ehheeee … nu am jucat in viata mea cacatul asta de piesa si nu am sa incep acum 
Probabil ca sunt si voi ramane piesa de decor ce deranjeaza „mirabolanta” piesa … dar daca nu ar exista de astia ca mine … ce dracu de farmec ar mai avea piesa? 
Mi’ar fi usor sa imi bag picioarele in tot si toate cum o faceam acum cativa ani … beleaua e ca m’a mancat in cur sa imi las sufletul sa simta … peste ratiune
Eh … lasa ca e bine si asa rau … iote asa … cu unu ca mine, unu ca tine si muuuuuuuuuulti de ei … completam piesa … si rade cel de sus … ca umor are la greu
nu poti sa controlezi ceea ce simti. e o naivitate sa spui asta.
lucrurile astea pur si simplu se intampla fara voia ta, tot ce poti controla tu este ceea ce faci cand poti sa rationezi iar. asta e capitolul la care cred ca eu am trecut prin mai multe decat tine. 