Am uitat cum este sa ma odihnesc si sa ma bucur de o zi de duminica … singura mea zi libera dintre cele 7 …
Candva, imi aduceam mereu aminte de aceasta zi si o pretuiam ca pe una in care sa ma bucur in sfarsit ea ca de o zi a mea … A MEA, in care sa imi regasesc linistea sau sa imi completez bagajul de cunostiinte, indiferent de modul in care faceam asta. Cred ca incep incet sa regasesc bucurie in toate … si sa imi aduc aminte cum este sa ma bucur fie si de un lucru minor, cum ar fi cafeaua de dimineata, in linistea unei zile in care nu trebuie sa o mai beau in graba si nici sa ma gandesc ca mai am ceva de facut. Pur si simplu … sa o beau … sa ma bucur de fiecare sorbitura … iesit fiind din angrenajul unui contidian si rutina impusa … rutina ce isi are rostul ei prin stabilitatea ce o da in rest, dar macar in una din zile lipseste si da o alta dimensiune, chiar rutinei in sine. Totul are un echilibru … si totul trebuie sa contina ambele parti … bune sau rele, pentru a putea sa te bucuri de una sau alta, ca lipsind una sau alta … nu stii sa faci diferente Nu ai sa stii cum este sa te bucuri de o singura zi … chiar una … daca toate ar fi la fel … si atunci oare nu este mai bine sa le iei cum sunt si sa gasesti in fiecare, partea de frumos?! Chiar si o zi in care ti’se impune o rutina pe care o accepti ca parte ce da completarea ei, poti gasi bucuria exact in acel moment in care rutina ia sfarsit si de acolo … stii ca poti sa iti gestionezi timpul tau asa cum iti doresti pentru ca tu esti artizanul lui …
Astazi … este duminica … si atat! O zi frumoasa de toamna … dintr’o toamna magica, din care nu am de gand sa risipesc inutil nici macar o clipa! Sunt clipe ce vor trece si niciodata nu se mai intorc! Nu pot sa o fac perfecta pentru ca din perfectiunea ei oricum lipseste ceva important, dar cum m’as lupta cu ceva ce oricum nu tine de mine … aleg sa dau mai bine timp si liniste … sperand doar ca nu va trece nici prea mult si nici inutil
Buna dimineata, duminica cu parfum de vanilie! Sufletul meu astazi va evada intr’un paradis de toamna!
Si iar au trecut timpuri de ceara peste noi, pentru ca intr-o alta zi cineva sa ne traseze linia alba a opririlor. Eu tocmai m-am oprit pe o alee dintr-un parc.
Cred ca miroase a Tu …
Duminica si atat….si atat de frumos Demone!Uitam sa ne acceptam ca fiinta,ca un tot ce suntem din multe si varii motive(uneori fara sens)…,insa cred ca asa suntem plamaditi…mereu,mereu sa fim in cautarea a ceva ce credem sau avem impresia ca ar trebuie sa insemne perfectiunea,sau macar apropierea de perfectiune!Dar cine stie oare poate intr-o zi ca si aceasta in care este Duminica si atat…unii dintre noi(macar)vor accepta ca si lipsa anumitor lucruri ori fiinte ne pot aduce IMPLINIRE!Eu ma simt implinita azi si as vrea sa fiu si maine cu lipsa lui…cu necazurile si loviturile pe care viata mi le-a oferit!PACE
Ingerasul meu drag – nu trasez linii la care sa ma opresc … le intalnesc doar in calea mea … poate ca sunt puse acolo sa ma opresc la fiecare pentru a iti da un pupic … asa … ca acele scari ce le urcam candva … si ne opream din loc in loc …
Diana – nu pot sa spun ca durerea lipsei o pot pune in fata unui zambet, insa pot sa incerc macar sa ii zambesc ca suflet atunci cand are nevoie de mine si zambetul lui … Mi’e dor si doare … nu sunt implinit ca om si … doare … dar … nici nu pot sa cer mai mult atata vreme cat nu depinde de mine … si nici nu pot schimba mai mult … Poate ca aia faci si tu … in linistea ta …