Filmul lui Dragnea din valiza unui localnic sibian

Asa cum a promis, Dragnea azi a venit cu o noua valiza care dupa spusele lui i’a parvenit …

„De la un localnic din Sibiu, care a gasit’o in curte si i’a dat’o unui prieten, care i’a dat’o altui prieten ce a devenit cetatean sub acoperire …”

Declarand in preambulul filmului ca …

„Am văzut cu toții că de foarte multe ori, deși există unii jurnaliști care fac dezvăluiri bine documentate, cu privire la activitatea infracțională a domnului Iohannis, aceste știri mor foarte repede. Foarte, foarte ciudat. Și am zis să continui eu. Eu cred că românii au un drept legitim cine este cu adevărat acest personaj. Ceea ce vedem la acest președinte fake, adică fals, este un personaj de carton susținut de statul paralel. Mulți l-au descris ca un șef de clan, cu toate acțiunile întreprinse. Putem vorbi despre 17 dosare penale. Acest domn care vorbea despre penali și despre penalii cocoțați în vârful statului. Pău dumnealui este penal, deci s-a cocoțat în vârful statului. În timp ce făcea pe Albă ca Zăpada și arăta cu degetul era posibilul penal în vârful statului”

Dupa care a urmat si filmul …

Ca mai apoi sa incheie apoteotic …

„România lucrului bine făcut. Asta ne spunea domnul Iohannis care nu și-a trecut în declarația de avere sumele cu acea bancă comercială, plătite în avans pentru a închiria. Procurorii nu au cercetat, l-au protejat. Alte dosare au fost închise și cred că vor urma să apară dosare. Săptămâna viitoare luni voi veni cu a treia valiză. A treia, nu a patra. Aceea a fost cu gogoși, dar n-ați vrut nici dvs să înghiți gogoșile acelea?”

Si toate astea se intamplau in vremea in care Moulinexul din deal, rula aceiasi placa cu infractori si guverne caracterizate ca „accidente ale democratiei” alaturi de Nemuita, primar al sectorului 3, al mai smecher din capitala, la o intalnire a primarilor unde inca nu imi e clar ce cauta si Iohannis pentru ca din cate stiu, de vreo 4 ani din nefericire si tot ca accident al democratiei a ajuns presedintele acestei tari.

Amu’ ca tot revazuram faptele astea puse intr’un montaj misto despre care Dragnea zicea ca ii apartin, oare se vor gasi si ceva institutii platite din bani publici interesate de infractiunile astea printre care s’ar numara, dupa putina mea pricepere: fals in inscrisuri, uz de fals si evaziune fiscala, sau ramane ca pana acum? Intrebarea era doar retorica!

Asteptam si urmatoarea valiza.

2 comentarii la „Filmul lui Dragnea din valiza unui localnic sibian”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura