Final de aramiu, inceput de alb …

Incet … toamna isi ia la revedere de la noi … ii aud parca trecerea … ii simt parca plecarea … a fost una dintre cele mai frumoase toamne din ultimi ani … poate cea mai frumoasa … in care am gustat cu bucurie din culorile ei … din parfumul ei … din capriciile ei … parca ma incearca un sentiment de nostalgie … cand privesc inca aramiul ce isi lasa trecerea doar in frunzele imprastiate pe pamantul ce loc de odihna le este. Se simte miros de iarna deja … o iarna ce va aduce din nou albul ei imaculat si rece … parca pentru a spala incaodata pacatele noastre si ale pamantului pe care calcam. Undeva sus pe cer … privesc inca jocul frumos al ultimelor pasarele ce refuza sa paraseasca asa devreme conturul unui albastru infinit … pentru a se retrage in locuri caldute … unde vor astepta in liniste venirea primaverii de dupa. Natura isi urmeaza cursul milenar … noi suntem doar cumva rupti de frumusetea ei … departe de mangaierea ei … inconjurati doar de ziduri … inchistati doar in trupuri al caror suflete sunt ori tacute … ori anulate … traim cumva departe de ceia ce a fost creat pentru bucuria noastra … dar cum s’ar mai putea bucura lumea din ziua de astazi, cand suflete … sunt din ce in ce mai rare …

Azi … ploua .. maine … oare va ninge?!