Parastasul PNL: Congresul care a îngropat un partid istoric

Nu toate partidele mor în ziua în care pierd alegerile. Unele mor în liniște. Altele mor în scandal. Iar unele mor în aplauze. Mor în ovații, în discursuri triumfaliste și în săli pline de oameni convinși că asistă la începutul unei noi epoci, când, de fapt, sunt martorii sfârșitului celei vechi. La vremuri noi, hoți noi. Sau vechi. Sau aceeași hoți. Care se ocupă nu numai de îngroparea României din 2020 până azi. Acum s-au ocupat direct de slujba de înmormântare a PNL. Jana nu moare, Jana se transformă: în USR mai mare.

Congresul PNL de ieri nu va rămâne în istorie printr-o mare confruntare de idei

Nu va rămâne printr-o competiție memorabilă sau prin victoria unei viziuni asupra alteia. Va rămâne printr-un detaliu simplu și imposibil de ignorat:Nu a existat alegere. Pentru că acolo unde există un singur candidat, nu există alegere. Există validare. Există confirmare. Există renumire. Există mizerie pe față si pe spate. Există o mizerie morală absolută în direct si senzațional. Dar nu există alegere.

Democrația nu înseamnă simpla prezență a unui buletin de vot

Democrația înseamnă existența unei opțiuni. Înseamnă posibilitatea de a compara, de a alege, de a decide între proiecte diferite. Când alternativa dispare, votul rămâne doar un ritual menit să confirme ceea ce era deja stabilit. Și poate că nimic nu descrie mai bine starea actuală a Partidului Național Liberal decât această imagine: un partid istoric care a ajuns să confunde unanimitatea cu forța și lipsa competiției cu unitatea. Dar problema nu este doar lipsa competiției. Problema este ceea ce a precedat-o. În locul unei dezbateri despre viitorul partidului, românii au asistat la săptămâni de tensiuni interne, acuzații, reglări de conturi, cereri de demisie și avertismente adresate celor care nu se aliniază noii direcții.

Mesajul pare simplu

Cine nu este cu noi, pleacă. Cine nu aplaudă, deranjează. Cine pune întrebări, devine problemă. Cine nu este cu noi, este executat! Politic!Poate că aceasta este o formulă eficientă de conducere. La partidele stat din tiranii. Dar nu este liberalism. Pentru că liberalismul nu s-a născut din obediență. Nu s-a născut din uniformitate. Nu s-a născut din tăcere. Liberalismul s-a născut din libertatea de a gândi diferit și din dreptul de a-l contrazice chiar și pe cel aflat în vârful ierarhiei.

Marile partide nu sunt construite din oameni care gândesc la fel

Sunt construite din oameni care au curajul să gândească diferit și să rămână împreună. Când diferențele dispar, nu înseamnă că s-a găsit adevărul. Înseamnă că s-a terminat dezbaterea. Si că partidul își dă duhul. Poate că cel mai dur lucru legat de congresul de ieri este faptul că cele mai severe critici nu au venit din partea adversarilor politici. Au venit din interiorul familiei liberale. Din partea celor care au construit partidul, l-au condus, l-au apărat și l-au reprezentat în momente mult mai dificile decât cele de astăzi. Iar atunci când oameni care și-au dedicat ani din viață acestui partid spun că nu îl mai recunosc, problema nu mai poate fi redusă la un simplu conflict de orgolii.

Devine o problemă de identitate

Pentru că un partid poate pierde alegeri și poate supraviețui. Poate pierde lideri și poate supraviețui. Poate pierde guvernarea și poate supraviețui. Dar nu poate supraviețui la nesfârșit pierderii propriei identități. Ceea ce s-a văzut ieri nu a fost doar alegerea unei conduceri. A fost certificarea unei transformări. Într-un batalion al unei garnizoane plină de stele, turnători, ratați si mai ales lingăi ce au limbile băgate în dosul unora care semnează libertatea altora. Sau pușcăria. Si ăștia nu sunt nici procurori și nici judecători. Staționează prin diverse păduri. Momentul în care un partid care vorbea cândva despre libertate, inițiativă, pluralism și competiție internă a ales să își definească succesul prin disciplină, conformare și control, devine certificatul de deces. Prin teroare.

Poate că noua conducere va avea succes

Cred ei. Poate că partidul va fi mai eficient. Cred ei. Poate că va fi mai organizat. Cred ei. Doar că sunt deja moŕți politic și orice resuscitare este degeaba. Eficiența nu este o valoare liberală în sine. Nici disciplina. Nici controlul. Acestea sunt instrumente. Valorile sunt altceva. Iar întrebarea care plutește astăzi deasupra PNL este una pe care niciun discurs triumfalist nu o poate evita:
Ce a mai rămas din spiritul liberal care a făcut cândva din acest partid una dintre cele mai importante construcții politice ale României?

Pentru că adevărata problemă nu este cine a câștigat congresul

Asta era limpede înainte de primul vot. Adevărata problemă este ce a pierdut partidul în timpul lui. A pierdut doar câțiva lideri incomozi? A pierdut doar câteva voci critice? Sau a pierdut ceva mult mai important: capacitatea de a accepta diferența de opinie fără a transforma adversarul intern într-un inamic?

Partidele istorice nu dispar peste noapte

Ele nu mor când se sting luminile în sala congresului. Ele nu mor când pierd alegeri. Ele încep să moară atunci când încetează să mai creadă în valorile care le-au adus la viață.
Iar congresul de ieri a lăsat în urmă sentimentul că nu am asistat la o competiție. Doar la o consacrare. Mesia Bolojan aplaudat de niște limbrici cu asigurare de libertate la garnizoana din Bx. Nu la o alegere. La o confirmare. Nu la o dezbatere. La închiderea ei. Definitivă și irevocabilă. Poate că peste ani, istoricii nu vor privi acest congres ca pe ziua în care un lider a fost reales. Poate îl vor privi ca pe ziua în care un partid istoric a încetat să mai semene cu el însuși.

Ziua în care sigla a rămas aceeași, dar sufletul partidului a început să plece

Iar atunci când un partid își pierde sufletul, dispariția lui nu mai este o problemă de timp. Devine doar o problemă de calendar.

Veșnică pomenire!

Fără popă și fără colive! La sinuciderile chiar și cele politice, nu au ce căuta. Doar în direct și cu multe aplauze. OvaționâND spre groapa de gunoi a istoriei. În sfârșit! A apărut un nou principiu al democrației: pluralism la singular. Urmează să se transforme în PCR, sub „reformatorul pentru Germania” Mesia pârât Bou la Jan!