La Multi Ani! zic azi tuturor celor care au ceva in comun cu Sfantul Gheorghe, dar si celor care au mai adaugat azi un an la cei ai tineretii, fie ca ii cunosc, fie ca nu!
Asadar, va transmit toate cele bune de aici din fundatura buricului lumii, calcand azi pe cheile portului turistic al Copenhaga’i, de la capatul potecii nesfarsite de catarge, ale celor multe veliere aliniate asincron. Intre ele, ici colo, se zaresc si mici barcute cu motor legate la capatul pontoanelor, iar la capatul lor, acolo unde nici o roata nu poate ajunge (oficial) am intalnit MAREA, Marea Baltica.
I’am recunoscut mirosul, i’am auzit si valurile, dar abia cand am si vazut’o, am inteles unde sunt … pe insula unde s’a nascut Hans Cristian Anderson, parintele lui Ariel …
Din aceste ape s’a intrupat imaginatia unui om, o minunata legenda. M’am aplecat si am atins apa, daca nu eram insotit in aceasta plimbare, as fi sarutat’o. Sutele de lebede sigur m’ar fi inteles, doar sunt „animalele” nationale ale acestei tari, numita in vechime „de dincolo de ceata”!
Rulez cuminte pe banda destinata bicicletelor, dar mintea mea a ramas la Mare … i’am spus intr’o soapta, „La revedere”, numai ca nu mi’a raspuns, cum a facut’o alatadata, cand mi’a biciuit simturile inainte sa o vad.
Poate ca nu ma cunoaste, si de aceia acum scriu pentru a avea in valurile ei si povestea unui strain care stie ca EA, Marea Baltica, este martora la trecerea lumii si ca inteleg prin tacerea ei, ingaduinta. In rest … vorbeste marea … de aceia ma voi duce sa invat vorbirea in tacere. Cand am sa reusesc, poate ca o sa ii placa lucrarile mainilor mele si o sa isi plimbe un val doar pentru mine, pana la tine. Daca ai sa il vezi, ai sa il recunosti, dupa lacrimile de dor si urmele de apus rasfrant in unde.
Asa ca, iubita mea, fi atenta, ca Marea Baltica e marinimoasa, iar eu sunt la malul ei, esuat!
Te iubesc.
Adrian.