Prefata aceste „povesti”, o puteti citi aici. Randurile de mai jos sunt traite de mine alaturi de o persoana draga din familie, care trece prin nenorocirea asta, sunt scrise cu greu de el si transpuse de mine aici.
Totul a început cu o ușoară amețeală și dureri de cap. Am pus toate astea pe baza stresului și depășirea unei perioade destul de aglomerate, multă muncă și alergătură. Am băut un ceai cald, am luat un paracetamol și m-am culcat.
Pe la trei dimineață m-am trezit transpirat, aveam febră, eram la fel de amețit. Am făcut un duș, am mai luat un paracetamol și m-am pus în pat, dar nu am mai adormit până dimineață. A doua zi, starea de rău a persistat, după masă am început să am crâncene dureri musculare și mi-am pierdut brusc mirosul. Am sunat medicul de familie, mi-a recomandat niște medicamente și a doua zi m-a programat pentru un test COVID19. Noaptea a trecut chinuită, la starea de rău s-a adăugat și o durere în piept și am început să repir ceva mai greu, iar de aici înainte a început coșmarul internării în spital despre care voi relata, atât cât îmi este puterea, nu pentru a mă plânge sau a face reclamă la ceva, ci pentru a se cunoaște o realitate ca o mărturie dincolo de ce prezintă mass-media miluită și care poate că ajută pe cineva, care are nevoie să creadă că se poate trece peste nenorocirea asta, cu multă luptă și credință!
28.11.2020
La ora 05:04 am ajuns la UPU după ce peste noapte starea mea s-a agravat și am sunat la ambulanță.
Stare: ușoară insuficiență respiratorie, dureri de cap și musculare groaznice.
– Saturație 90, 93 – fără masca de oxigen, test COVID19 – pozitiv;
– Puteam încă merge singur, deși oboseam tot mai repede;
– Am intrat pe picioare după 12 ore de așteptare la UPU, în salon, destul de greu, respiram tot mai greu;
– Puteam merge încă singur la baie, oboseam dar ajungeam fără dificultate;
– După primul tratament, mai exact 2 perfuzii, una după alta și vreo 4 medicamente administrate, a fost nevoie să trec și la masca de oxigen;
– Eram foarte obosit, nemâncat și panicat, dar încă puteam merge singur la baie, lucru ce pentru mine era cel mai important;
– Noaptea a trecut greu, nu am reușit să închid nici un ochi, fiecare gură de aer devenise deja o luptă tot mai grea..
29.11.2020
Stare: foarte obosit, epuizat, respirația tot mai grea, mai ales în repaus, motiv pentru care nu am reușit să închid nici un ochi.
– Saturația 95,96 cu masca de oxigen tot timpul;
– Brusc mi-am dat seama că nu mă pot deplasa la baie, la ușă deja nu mai avem deloc aer și tusea în piept asociată de durere și usturime era atât de groaznică încât simțeam că mă sufoc..am venit cât de repede în pat, așezându-mă mi-am revenit cât de cât..
– De atunci, cu toată jena, am cerut plosca;
– Simt cum începe să mă cuprindă încet panica văzând că trecuseră 24 de ore de tratament iar rezultatele stării mele nu mergeau spre bine, ba dimpotrivă, starea se agrava;
– Spre seară m-am simțit mai întărit pentru că făcusem efort să mănânc și nemaiputând să mă abțin am făcut un efort mare și am ajuns la baie, unde după ce mi-am făcut cu mult chin nevoia, starea de oboseală a devenit foarte mare;
– Seara sunt mutat într-un salon cu un pat mai bun după un atac de panică survenit în urma insuficienței respiratorii;
– După o noapte în care am crezut că nu mai apuc dimineața, medicii fiind uimiți cum mă prăpădesc sub ochii lor și se pregăteau să mă mute pentru intubare la ATI! Cerând ajutor disperat de la Dumnezeu, am avut parte de o minune, o experiență greu de descris în cuvinte în urma căreia am reușit bursc să mă liniștesc, să respir și să adorm trei-patru ore, după aproape patru zile de nesomn.
30.11.2020
Stare: cât de cât odihnit și bucuros că am putut să dorm cât de cât, în ciuda luptei pentru aer, deja aveam un psihic mai bun, sperând să încep să mă întăresc tot mai mult, am început să mănânc cu mult efort și să beau cât mai multe lichide.
– Saturația între 90-95, ritm cardiac 80, masca de oxigen tot timpul;
– În ciuda așteptărilor de a mă întări constat cu stupoare că durerea în piept și insuficiența de a respira devin tot mai prezente, o tuse seacă și persistentă dându-mi stări de sufocare la orice “efort”, până și când încercam să mă întorc de pe o parte pe alta în pat;
– Ridicatul în fund devine un efort uriaș, întrucât trebuie să mă ridic măcar în fund să fac îmi fac necesitățile la ploscă, până seara a devenit aproape imposibil acest lucru, trebuind să depun un efort major în care simțeam cum mă sufoc cu masca de oxigen pe față, tusea era continuă iar durerile în piept și o senzație de arsură ajungând la extrem, în felul asta abia mă puteam concentra să fac nevoile la ploscă, iar dorința mea de a ajunge măcar până la chiuveta de lângă pat pentru a mă spăla, o dorință imposibilă;
– Singurul mod în care pot respira cât de cât este să stau întins pe spate cu masca de oxigen și să mă lupt cu psihicul pe care încerc mereu să îl întăresc cu ideea că sunt “stabil” și să mă mulțumesc cu faptul că pot respira cât de cât și câteodată chiar adormi pentru câteva minute.
01.12.2020
Stare: după ce am făcut eforturi să mă liniștesc, epuizat fiind după lupta din ultimele zile, am reușit să dorm câteva ore peste noapte, mă simt mult mai stabil și puternic fizic în sensul că acum pot să mă ridic cu ceva mai puțin efort în fund, încep să am parțial miros.
– Saturația peste 95;
– Durerea în piept persistă destul de tare cu usturimi și insuficiență respiratorie la un efort ceva mai mare;
– Rămâne încă cea mai urâtă problemă, ridicarea din pat când trebuie să îmi fac nevoie, în acel moment intervenind tusea și apare instantaneu și sufocarea , încercând disperat să scurtez cât pot de mult timpul alocat acestor nevoi, să mă întind cât de repede pot în pat încercând în același timp să-mi găsesc echilibrul în respirație..asta e partea cea mai dramatică, jinduind să mă pot deplasa la chiuveta aflată la 2 metri de mine unde să mă pot duce pentru a mă spala măcar pe mâini și pe față, fiindu-mi rușine de mine;
– Se pare că virusul a ajuns la apogeul simptomelor, acum retrăgându-se încet ca agresivitate, iar de acum rămânând partea de infecție care e instalată în plămâni și cine mai știe unde;
– Azi, după patru zile de chin, sper ca măcar să vină un medic care să nu fie doar în trecere și să-mi poată da măcar un suport psihic serios, spaima și panica necunoașterii stării mele, fiind cele care mă chinuie cel mai mult.
02.12.2020
Stare: deși am avut niște aventuri peste noapte cu alți pacienți internați care și-au pierdut cumpătul, cumva am reușit să dorm câteva ore, respir greu dar ceva mai bine, însă doar cu masca.
– Saturație peste 95;
– Spre marea mea bucurie am reușit cu multă greutate să mă ridic din pat și cu ajutorul unui cadru să mă deplasez până la chiuveta la care jinduiam de când am ajuns aici;
– Cu greu am reușit să mă spăl pe mâini, pe față și pe dinți, lucru ce m-a obosit foarte tare, dar mi-a dat un mare impuls moralului;
– Durerea în piept, senzația de arsură și tusea seacă pesistă la cel mai mic efort, însă mă lupt să o țin cât pot de mult sub control și să evit atacurile de panică;
– Speranța mea că va veni vreun medic care să mă întărească s-a spulberat la fel cum s-a născut, ieri fiind 1 Decembrie, medicii și-au luat liber, COVIDUL însă nu, pe secție rămânând două amărâte de infirmiere la 60 de bolnavi, dar despre „eroii din linia întâi”, voi scrie în capitolul de mâine;
– Am reușit să ciugulesc ceva din macare, beau un ceai cald și încerc să dorm cât pot de mult, observând că de asta depinde foarte mult recuperarea mea;
– Multă sănătate la toată lumea și Doamne ajută!
R.I.
La o altă scară, mult mai mică, a fost și situația mea. Aveam o senzație de nesiguranță la gândul că as putea începe să respir tot mai greu, pentru că in momentul in care încercam a respira adânc plămânii respingeau aerul și aveam senzație de sufocare. Aseară am vizitat o veche cunoștință (70 de ani) care ieșiseră Sâmbătă din izolare. A contractat virusul, dar a trecut cu bine peste. A fost cea mai grea perioadă din viața ei. Încă este slăbită foarte tare dar merge spre bine. Multă putere prietenului Dvs. și însănătoșire grabnică. S-auzim de bine in următoarea postare!
Din nefericire imj este ruda de sange, dar si prieten sa fi fost, era o suferinta.
E nenorocita rau boala asta, un soi de gripa extrem de agresiva care evolueaza in cateva ore de la o stare stabila la una grava, variaza de la individ la individ. Cum scriam in prefata, e un om tanar, zdravan, sanatos pana acum, face multa miscare, nu bea, nu fumeaza…se pare ca nu conteaza absolut nimic, cand ai ghinionul sa te loveasca, te loveste si atat.
Multa sanatate dumneavostra si la toata lumea, Doamne ajuta!
Exact așa-i! Eu zic că sunt zdravăn, cu condiție fizică bună, nefumător, n-am băut o gură de alcool in ultimii 30 de ani (cu excepția împărtășaniei – o dată pe lună. Am avut, cel mult, de două ori in viața mea gripă, dar acum 4 săptămâni m-a prins virusul asta bine de tot. In schimb, am un prieten care toată viața lui a tras la măsea și și-a neglijat sănătatea, iar acum trei săptămâni a luat virus. L-a dus mai ușor decât mine, deși ii cu imunitate slăbită, bolnav de cancer la colon si sub tratament de citostatice. Mulțumesc de urări! Tuturor sănătate și ținem aproape!
Incep sa fiu tot mai convins de faptul ca boala asta alege oamenii sanatosi si vorbesc la modul cat se poate de serios, problema pe care am vazut’o vehiculata fiind exact sistemul ala inumitar sanatos si viguros, care raspunde cel putin la fel de agresiv pe masura agresivitatii virusului, dand peste cap organismul in inclestarea aia epica! In rest, in mod cert e o legatura intre fumat si covid, am documentat’o … insa acum nu am energie sa ma apuc sa scriu acea postare ca e grea, lunga si imi trebuie liniste sa o pot duce la capat, poate dupa ce iesim un pic la lumina!
Doamne-ajută!
Sanatate!
Multumim mult!
P.S. Credinta face mai mult decat banii
Multumesc Vladiana, multa sanatate tie si alor tai! Nu tin prelegeri de nici un fel, doar spun ca pe noi credinta ne’a salvat ca sa trecem pana acum de ce era mai rau, dincolo de orice, banii nu au contat, defapt nu a mai contat nimic! Fiecare de aici sa inteleaga de vrea.
Însănătoșire grabnică!
Ice, eu voi fi francă. Ținând cont de tot ceea ce trăim și știm măcar în legătură cu pcr plus internarea asimptomaticilor, care primeau ” tratament” ori a bolnavilor care sunt batjocoriți, lasă- mă să am în continuare rezervele mele. Nu contest boala omului, dar că aceasta ar fi ceea ce i s- a spus că este… am dubii mari. Am să mai punctez niște lucruri: cunoști cam câte feluri de gripă, viroze, pneumonii au astfel de simptome? Niciodată în cazul lor nu s- a măsurat saturația de oxigen, bașca de cele mai multe ori că ele se tratează de acasă. Din păcate știu ce înseamnă o saturație nasoală, adică sub 60, și crede- mă că se poate evita și în acest caz intubarea cu bunăvoința medicilor cărora le pasă și cu altfel de aparate.
Poți face o gripă nasoală sau o pneumonie fain frumos, sănătos tun cum erai, tocmai, tânăr ori prunc, de te adună cu fărașul. Ca să nu mai spun de ce crocobauri pot aduce copiii de la grădiniță, la care adulții au niște reacții de nu mai știu cum îi cheamă. Ruda ta nu prea e obișnuită nici cu bolile, nici cu spitalele, înțeleg că e și bârbat, ori nu puțini bărbați ( nu e prejudecată din păcate ) au reacții ciudate la ideea de medici/ spitale etc.
Încă o dată, multă sănătate persoanei care trece prin acest necaz!
Cum am zis in postarea asta, dar mai degraba in aia anterioara: sunt un om cu o poveste … nu incerc sa conving pe nimeni de nimic, accept orice rezerve din partea oricui, este dreptul lui sa le aiba. Am scris aici doar ce am trait si traiesc, lucruri pe care fiecare le poate lua/interpreta/discuta cum doreste, are toata libertatea din lume, eu nu incerc sa conving pe nimeni de nimic! Prin ce trece fratele meu este ceva crancen si fara precedent, faptul ca am putut aseara sa vorbesc cateva minute cu el pe whatssapp mi’a cauzat sentimente contradictorii: bucuria ca il vad dupa 6 zile in care am avut momente in care ma gandeam ca poate nu mai am sansa asta si tristetea dureroasa pana in ceea din urma fibra a sufletului ca am vazut un om cat un munte, sanatos si puternic candva, macinat, chinuit si doborat de boala in doar 5 zile, asa cum nu mi’a mai fost dat sa vad, desi a mai trecut prin momente grele si inainte, imaginea asta pusa in oglinda cu cea de acum 2 saptamani cand era sanatos, m’a marcat pe viata … nici macar nu pot sa ma gandesc ce este in sufletul lui, copiilor si sotiei lui langa care am fost alaturi trup si suflet ca sa depasim mizeria asta.
Despre spitale, medici, si alti mesia falsi cocotati pe piedestale, va urma o postare … cand isi va putea aduna fortele sa imi transmita ce are de transmis pe tema asta … si o voi scrie aici, cu toate riscurile, la fel cum am scris’o si pe asta!
Multumesc pentru urarile de bine!
Iti doresc multa sanatate si Dumnezeu sa fie alaturi de tine si familia ta si toti restul! Atat.
Mulțumesc! Dumnezeu să vă ajute și pe voi și să vă ferească de necazuri și de boli!
, cine nu ar fi la câte se văd și se aud de atâtea luni de zile, acuși anul, mai ales de la oameni pățiți cu spitalele? Multora ne este frică. M- am gândit că e fratele tău… 
Multă putere vă doresc, să treceți cu bine de această încercare! 
E firesc să fiți terminați
LE, nu știu dacă în cazul de față se aplică, dar eu constat că în aceste zile apar mărturii de la oameni care cred că sunt la prima ” experiență” cu spitalele după șocul care se resimte din felul în care povestesc. Aș dori să spun că nu puține din bubele constatate de ei în spitale nu sunt însă de dată recentă, au vechime, din păcate, și încă mai sunt multe altele, de la starea clădirilor la lipsa de omenie a ” eroilor” libarzi, cireașa de pe tort este acum că s- au înmulțit eroii urechiști, hrăniți gras cu gogoșile big farma pe post de axiome. Imaginile cu spitalul din Reșița sunt la indigo cu imaginile orfelinatelor, acelea care ne- au făcut „vedete „peste hotare, după revoluție. Iată unde suntem după 30 de ani! Nu știu ce păcate avem de ispășit sau dacă nu e o problemă la noi ca nație, natura noastră… un ceva profund defect?
Dupa 30 de ani suntem tot acolo! Nu s’a schimbat absolut, dar absolut nimic … cand ma linistesc o sa scriu si ce mai am de scris in continuarea acestei povesti ca sunt multe, foarte multe de scris, nici macar nu stiu cum o sa le strucurez, revolta fiind dincolo de cuvinte!
Multumesc de urari si Doamne ajuta la toata lumea!
Pile si bani… altfel nu ai nici o sansa daca faci o forma grava. Am spart 100 de mil. vechi pana acum, medicamente, analize adevarate la privati, pe toti 3. I-am luat sotiei un tub de oxigen de 10 litri cu o masca ca a ramas cu atacuri de panica, sare noaptea din somn si viseaza ca nu vine oxigen pe furtun ca in spital. Baiatu’ a ramas cu o insuficienta. Eu am fost cel mai tare, asta mai lipsea sa cad si eu de tot la 130 kile… De ce iti spun toate astea, doar pentru ca trebuie atentie si dupa ce trece varful boli… am ramas toti cu sechele, dar nu ne spune nimeni asta. Analizele la ficat au iesit proaste la toti 3, capacitate pulmonara redusa dupa boala, anemii, etc. trebuie continuat cu suport acasa, vitamine, perfuzii… trebuie atentie si dupa!
Corect, asta am zis si eu in postarea ailalta … si chiar si asa … ai nevoie de un miracol sa reusesti!
Imi pare rau Vasile pentru tine si ai tai, din cate am inteles recuperarea dureaza cateva luni bune, multa sanatate si Dumnzeu sa fie alaturi de voi!