Cum ziceam … azi m’am urcat in masina si am plecat la drum … incercand sa aleg din mers o destinatie pe unde sa ajung. Intr’un final … am luat’o cap-compas inspre Capu Dealului, un mic sat uitat de lume ce se afla prin mijlocul Olteniei rurale, in apropiere de Filiasi. Nu am mai fost pe acolo de vreo 30 de ani desi mi’am tot dorit sa ma intorc pe urmele mele de copil, acolo aveam niste fini, o familie amarata de olteni cu inima mare in care au crescut nici mai mult nici mai putin de … 14 copii. 
Nu mai stiam nimic de soarta lor, faptul ca ai mei s’au stins, distanta, vremurile si toate cele nu mi’au mai dat ocazia sa ajung pe acolo … dar azi, ca tot era o zi superba am zis sa incerc cu ajutorul GPS’ului sa gasesc drumul inspre acel mic sat din Gorj si nu a fost foarte greu, conducand cu multa placere pe drumurile linistite ale Olteniei rurale pana la destinatia unde am regasit o parte din oamenii pe care ii stiam si care m’au primit cu toata bucuria lor sincera dupa atata amar de vreme. Am fost placut impresionat de primirea lor si de faptul ca Oltenia rurala pare inca incremenita in timp in cel mai bun sens al cuvantului, desi se poate vedea destul de usor faptul ca oameni nu mai sunt la fel de saraci ca altadata, multi dintre ei ajungand la o oarecare bunastare dupa ce au batut sau inca mai bat drumurile strainatatii. Cu toate astea … parca nici nu au trecut atatia ani peste acele locuri, pana si mirosul ala de nuiele arse l’am simtit in aerul primavaratec, nici macar masuta aia rotunda din lemn cu trei picioare, tipic olteneasca, nu a disparut inca din casele oamenilor.
Mi’a prins bine si m’a bucurat mult aceasta incursiune intr’o lume ce o credeam pierduta pentru totdeauna, dar care a reusit cumva sa se conserve chiar daca si pe acolo a ajuns tehnologia de ultima ora. Singurul lucru care m’a intristat este ca ceea ce erau odata pamanturi roditoare cu toate de’ale gurii, acum in mare parte sunt lasate in paragina de catre copii celor care acum fie sunt mult prea batrani sa le mai munceasca fie nu mai sunt. Cumva ii intelegi ca au plecat sa castige mult mai multi bani decat din bucata de pamant ce o aveau, dar parca e pacat sa vezi atata paragina in locurile pe care le stiai altadata atat de manoase.
Inchei aici cu speranta ca lumea asta se va pastra in continuare la fel de autentica si ca vreodata va fi conservata si apreciata la justa ei valoare.
Superbe poze!
Sa termin si eu cu toate cele, pe weekenduri, si ma bag pe plimbarit. Nu mai tine. Vine vremea frumoasa
Radule, multumesc! Cred ca in primul rand „vinovate” pentru asta sunt culorile frumoase din perioada asta.
Marius, pentru mine unul primavara e cel mai misto moment sa fac calatorii pe ici-colo pentru ca vremea e buna, temperaturile decente, drumurile cat de cat libere si nu e perioada de concedii. Ai cam toate autuurile pentru ca sa te pui pe umblat.
Care este treaba cu troitele din copac? Sunt eu din Olt, dar noi suntem munteni, olteni sunt doar intre Jiu si Olt.Chiar m-a intrigat!!
Nici eu nu stiu, insa este o traditie pe care o intalnesti peste tot mai ales in zona Gorjului. Sunt foarte dese asemenea troite improvizate … si locuri ce seamana cu niste mici altare de rugaciune. Imi aduc aminte de ele de cand ma stiu si am sa incerc sa aflu mai multe de la un bun prieten care este printre altele si etnolog. Sper aiba macar el ceva informatii in acest sens.