Propaganda transgender devine lege obligatorie în UE: Copiii își vor putea alege genul la orice vârstă

Statele membre ale UE care nu promovează ideologia de gen si transgender vor fi sancționate ca „regiuni discriminatorii“ ce nu respectă „valorile“ UE, prin blocarea finanțării din fondurile europene. Comisia Europeană a anunțat că este pregătită să dea în judecată statele membre care nu se conformează politicilor sale privind drepturile LGBTQ+, inclusiv promovarea identității de gen și interzicerea așa-numitelor „terapii de conversie”.

Bruxellesul avertizează că nu va ezita să dea în judecată statele membre care încalcă drepturile LGBTQ+ în contextul în care doar opt țări din Uniune au interzis până acum „terapiile de conversie”, potrivit Politico.

Propunerile legislative sunt incluse în noua „Strategie de egalitate LGBTIQ+ 2026-2030“ a Comisiei Europene

Documentul, publicat miercuri, declară că va „sprijini dezvoltarea procedurilor legale de recunoaștere a genului bazate pe autodeterminare, fără restricții de vârstă“.Dintre cele 27 de state membre ale UE, doar 9 permit în prezent autoidentificarea, în timp ce 12 impun cerințe medicale pentru confirmarea schimbării de gen. În Marea Britanie, copiilor sub 16 ani li se pot administra hormoni de afirmare a genului, dar nu își pot schimba genul în documentele oficiale până la împlinirea vârstei de 18 ani.


Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.