Din 12 septembrie va incepe un nou an scolar. Un nou an in care scoala se va face tot ca pana acum, piatra de temelie ramanand meditatiile particulare pentru care parintii trebuie sa plateasca bani grei daca vor ca odrasele lor sa promoveze examenele ce le asteapta. Singura noutate notabila ar fi ca se vor da manuale gratuit copiilor din clasele XI-XII, macar atat. In rest … nici anul asta nu si’a asumat si nu isi asuma nimeni o reforma majora a acestui sistem putred care a ajuns sa produca in cea mai mare parte fie semianalfabeti, fie absolventi care stiu din toate, cate nimic.
Vom avea si anul asta o harababura generala ce va culmina din nou cu un examen de Bacalaureat contestat ce intr’un final il vor lua maxim jumatate din cei care isi fac curaj sa incerce. In ce priveste jumatatea ailalta … Domnul sa fie cu ei.
Domnul sa fie si cu voi cei care va trimiteti anul asta copii la scoli! Sa aveti multa putere de munca si mai ales noroc la bani … ca o sa aveti nevoie!
Demult de tot, 15 septembrie era o zi frumoasă, plină de bucurii şi de noi speranţe, toţi fiind nerăbdători să înceapă şcoala, de la copii la părinţi la bunici la căţel şi la purcel, erau toţi angrenaţi în cumpărarea rechizitelor, a uniformelor, ghiozdanelor, schimburi de păreri şi sfaturi.
Apoi totul intra în normal.
Pînă la prima vacanţă !
Azi totul este pe dos: începerea şcolii înseamnă bătăi de cap cu cumpărăturile mai mult sau mai puţin obligatorii, mai mult sau mai puţin impuse de cadrele didactice (fiecare are alte „pretenţii” la ce trebe cumparat!, nu orice caiet e bun, şi nu orice culegere e bună), mofturi din partea copiilor veşnic nemulţumiţi că nu le mai ajunge banii părinţilor, părinţi disperaţi cînd se uită în portofelele golite, agitaţie în curtea şcolii ca să prinzi un loc cît mai bun ca să faci selfiuri, apoi să tragi ceva sfori ca să prinzi o clasă bună (copilul meu trabuie să fie în „clasa cea mai bună”), apoi ceva mişculaţii pentru o bancă potrivită, nici prea în faţă, nici prea în spate, bătăi de cap în stînga şi în dreapta.
Începe şcoala – încep durerile de cap pentru părinţi din cauza copiilor care se plîng că nu înţeleg nimic la şcoală. Apoi alte dureri de cap pentru căutarea unui meditator. Povestea este prea bine cunoscută.
Conform principiului „dupe muncă şi răsplată” este de înţeles de ce majoritatea cadrelor didactice sînt aşa de interesate de a asigura „viitorul luminos al ţării”: după salariile lor şi cîte raportări şi documente au de pregătit (o stupizenie de explicaţiuni idioate), nici nu mă mir că te damblageşti. Şi apoi elevii ce să mai priceapă ?!
Sistemul de învăţămînt actual e varză, educaţia este pusă la colţ, fiind un sector al economiei(?) care nu produce bani, şi deci evident că este lăsată deoparte. Doar banii imediaţi contează.
Ce mare lucru că peste 10-15 ani nu o să mai avem oameni calificaţi nici măcar în cea mai simplă meserie, ce dacă oamenii care au o pregătire pleacă prin străinătăţuri pentru salarii decente, ce contează că ţara asta e plină de hoţi (chiar mă mir de unde mai au totuşi de furat), ce contează viitorul ?
Doar prezentul este cel mai important, fotoliile călduţe şi discursurile sforăitoare, pline de promisiuni că o să facem şi o să dregem, că să implementăm cele mai inovatoare idei în sistemul de învăţămînt.
Abureli.
Doar vorbe goale.
Anul şcolar începe ca de fiecare dată cu multe şcoli nepregătite pentru a primi copii, încep acuşi la ştiri să apară tot felul de anacronisme care nicicum nu se potrivesc cu promisiunile electorale.
Cine are de suferit ?
Păi toţi are de suferit: copiii în primul rînd, ca şi prezent imediat, apoi ţara are de suferit, pe un viitor mediu şi mai lung.
Cine este vinovat ?
Permiteţi-mi, vă rog, să nu răspund…
Ce putem face ?
Păi ce putem face este ceva atît de Simplu, că nici nu vrem să recunoaştem.
Şi asta nu presupune bani mulţi aşa cum poate vi-aţi închipui la prima vedere. Nu. Deloc.
Şi nici măcar nu este nevoie de măsuri bruşte şi radicale, totul ţine de răbdare şi de a te ţine de un program de măsuri.
În primul rînd ar fi nevoie de schimbări concrete în metodica predării, în sensul să fie mai flexibile, mai adaptate realităţii concrete.
Se face prea multă Teorie, se face prea multe ore de explicaţii idioate, şi prea puţină Practică.
Apoi ar trebui că profesorii să li se permită o flexibilitate mai mare în alegrea meteriei predate, şi a modului de predare. Şi reducerea birocraţiei la care sînt supuşi profesorii, rapoarte şi referate pentru examenele de mărire a gradului (care se ştie că sînt „copiate” şi adaptate după alte lucrări, iar examenul de grad este doar o simplă formalitate, aşa cum este în prezent este o porcărie, un aranjament, o combinaţiune de telefoane şi de „atenţii”).
Pentru elevi ar fi utile excursii organizate cu şcoala, în locuri istorice şi geografice, şi chiar şi cu tematică literară (de ce nu), ocazie cu care se pot pune în valoare cunoştinţele acumulate (istoria noastră este bogată în evenimente, iar de locurile geografice să nici să nu mai vorbesc).
Ar fi aşa de complicat de organizat o excursie pe drumurile de munte a lui Calistrat Hogaş, a jurnalismului lui Geo Bogza, de vizitat locurile copilăriei lui Ion Creangă, sau frumoasele locuri povestite de Mihail Sadoveanu (Venea o moara pe Siret, Neamul Şoimăreştilor, dar şi oraşul Fălticeni) ?
Apoi locurile istorice, momente marcante ale istoriei noastre.
Relieful ţării poate fi admirat şi înţeles mai uşor: Valea Oltului şi Dunărea la Cazane, Lacul Roşu sau Lacul Sfânta Ana (căutaţi caracteristica acestor lacuri, în special al celui din urmă, nu spui de ce!, o să vedeţi de ce este unic în Europa), apoi rezervaţiile naturale. Lista este suficient de lungă pentru ca aprinde curiozitatea de Cunoaştere.
Consider că se merită vizitate frumuseţile Patriei (atîtea cîte mai sînt păstrate), şi sincer cred că ar fi ceva deosebit nu numaipentru elevi, dar şi pentru profesori (ar avea totuşi ocazia să vadă, pentru că altfel…).
Sînt lucruri Simple, care pornesc de la un principiu şi mai Simplu: RESPECT.
Respect faţă de această frumoasă meserie, cea de Dascăl.
Respect pentru elevi, care sînt viitorul luminos(!) al ţării.
Respect pentru sistemul de învăţămînt în general.
Şi Respect faţă de noi înşine.
Şi dacă ceva este „dureros” pentru mai-marii conducători ai ţării, garantat prin aceste măsuri simple se poate ajunge chiar şi la economii(!), prin evitarea multor cheltuieli inutile, absurde şi aberante (aşa cum se fac cheltuielile în ziua de azi).
Ar fi chiar aşa de greu de realizat aşa ceva ??
Toate astea se pot face, dar numai cu o Condiţie: să se dorească aşa ceva !
Concret, nu doar promisiuni…
Demult de tot, 15 septembrie era o zi frumoasă… mi-aduc cu plăcere aminte…
As vrea sa stiu care e imbecilul ce a furat o saptamana din vacanta copiilor sau e vreo graba cu meditatiile ?! In rest a scris Sorin tot
Vasile, nu au furat-o. O dau mai târziu.
Ultima aberatie: la clasa pregatitoare in tot judetul Olt, pentru a satisface profesorii de franceza – care au dat in judecata pe toata lumea – se va introduce limba straina obligatoriu FRANCEZA. Scandalul ce a iesit cand am aflat este nimic fata de ce va urma… Va tin la curent cu aceste aberatii pentru ambitiile idioate ale unor anacronici.
PS Personal cred ca franceza e cam depasita, 4 ani de studiu la gimnaziu si inca 4 la liceu sunt ok, cine vrea mai mult meditatii, facultate de litere samd.
Ii multumesc sincer tovarasului Sorin pentru completarea extraordinara! Eu le’am tot scris, am zis sa ma resum la un post scurt ca probabil am plictisit deja, multam Sorine!
Radule – daca pana acuma ai dormit cat de cat linistit si gradinita ti s’a parut IAD, te anunt ca ce te asteapta o sa te faca sa isi para rau ca nu mai e fiica’ta la gradinita … si daca cumva te mai gandeai la vreun plod aproape siggur ca o sa iti treaba! Nu pot decat sa iti doresc nervi de otel, rabdare de fier si mai ales bani fara numar! Abia de acum incepe IAD’ul, pana acuma o fost doar incalzirea!
Bonus, acum si clasele de a 11-a invata dimineata.
Anul asta m-a asteapt-a baku dar krd k i-l yau.