Senna – my personal tribute

Ayrton Senna da Silva – născut 21 martie 1960 – decedat 1 mai 1994, poate ca ramane in sufletul iubitorilor de forumula 1, unul dintre cei mai mari pilotii ai F1 moderne. Triplu campion mondial în acest sport în 1988, 1990 şi 1991, toate titlurile fiind câştigate cu McLaren Honda. Astazi la 17 ani de la moartea sa, las aici, tributul, pentru unul dintre cei mai mari piloti din toate timpurile!

Ayrton a condus primul său go-kart la vârsta de patru ani, în 1968. Ulterior îi facea o enormă plăcere să se urce la volanul tractoarelor şi maşinilor agricole de la fermele tatălui său, mimând că le conduce.

În 1973 când avea 13 ani a debutat oficial în întrecerile de karting, concurând pentru prima dată pe circuitul de la Interlagos, de lângă Sao Paolo, oraşul său natal. Atunci a primit în dar de la tatăl său o cască de culoare galbenă cu două dungi orizontale, una albastră şi una verde, reprezentând culorile Braziliei, cască pe care avea să o folosească toată viaţa.

Cea mai mare performanţă a sa din karting a fost titlul continental al Americii de Sud, câştigat în 1977. Senna a participat de mai multe ori şi în Campionatul Mondial de karting dar nu a câştigat niciodată. Acesta avea să rămână peste ani marele său regret.

În 1981 se mută în Europa, mai exact în Marea Britanie, unde îşi face debutul în Formula Ford 1600, câştigând campionatul în primul an. Un an mai târziu promovează în Formula Ford 2000, devenind campion al Marii Britanii şi al Europei.

În 1983 a semnat un acord pentru a participa în Formula 3, campionatul britanic, pe care l-a câştigat cu uşurinţă, stabilind un record de victorii care avea să rămână în picioare mai mult de un deceniu. Atunci atrage atenţia unor echipe mari din Formula 1 ca şi McLaren, Williams, Brabham şi Lotus. Are parte de teste cu toate, dar până la urmă doar Brabham îi oferă un contract de pilot de curse, celelalte trei preferând să îl aibă un an ca şi pilot de teste. La Brabham însă era pilot Nelson Piquet, un alt brazilian, care s-a opus venirii lui Senna în echipă, astfel că oferta a căzut, iar Senna a semnat un acord cu Toleman.

1984, anul debutului

Alegerea echipei Toleman nu a fost întâmplatoare. În primul rând Senna dorea sa debuteze în Formula 1. Apoi Toleman era o echipă mică, resursele financiare şi tehnice fiind limitate, ceea ce, în cazul unor rezultate pozitive, promova talentul lui Senna.

Debutul a avut loc în Marele Premiu al Braziliei când s-a clasat al şaisprezecelea pe grila de start – dar cu un timp cu 1,5 secunde mai bun decât cel al colegului său de echipă – neterminând însă cursa din cauza problemelor la turbocompresor. A doua cursă – Marele Premiu al Africii de Sud – i-a adus şi primul punct, terminând cursa al şaselea.

Un nou loc şase a precedat Marele Premiu al Republicii San Marino, singura cursă în care Senna nu a reuşit să se califice, însă nu din vina sa pentru că în calificări turbocompresorul a cedat, iar echipa nu a avut unul de schimb.

Adevărata sa valoare a fost însă dovedită în Marele Premiu al Principatului Monaco, cursa din acel an având loc pe ploaie. Plecat al treisprezecelea, Senna a avut o evoluţie de excepţie, iar în turul 19 îl depăşeşte pe Niki Lauda, cel care avea să câştige campionatul în acel an, pentru locul secund. Doar Alain Prost îi mai stătea în calea sa spre prima victorie din Formula 1 când Jackie Ickx, directorul cursei de atunci, a decis să întrerupă cursa, motivând faptul ca nu se mai putea concura în condiţii de securitate. Practic Senna a fost oprit din drum spre prima sa victorie, pentru că în turul 31 când cursa a fost întreruptă era cu câteva secunde pe tur mai rapid decât Prost. Toata viaţa sa Senna l-a criticat pe Jackie Ickx pentru decizia sa.

Podiumul de la Monaco nu a fost singurul al anului, acestuia alăturâdui-se cele de la Silverstone şi Estoril, astfel că Senna termină sezonul cu un total de 13 puncte, clasându-se al nouălea în campionat.

La finalul sezonului trece la Lotus, dar numai după ce şi-a cumpărat contractul de la Toleman.

1985 – 1987: Alături de Lotus

Deşi nu ma câştigase un titlu mondial de ani buni, iar Colin Chapman decedase în 1982, Lotus era în continuare o forţă în Formula 1 acelor ani, astfel că alegerea lui Senna a fost una deosebit de înţeleaptă.

Maşina lui Ayrton din 1985 condusă în 2004 de către nepotul său, Bruno

Primul an la Lotus avea să îi aducă şi prima victorie, propulsându-l între piloţii de top ai campionatului. Astfel, după un loc patru în Brazilia, la Estoril, acolo unde cu doar câteva luni înainte reuşise un podium, a câştigat prima sa cursă, după ce a plecat din pole position, iar la final a stabilit cel mai bun tur de pistă. A fost o cursă pe ploaie, aşa cum fusese la Monaco cu un an înainte, astfel că Senna devenise deja un pilot experimentat pe în astfel de condiţii meteo.

Pole position-ul de la Estoril a fost primul dintr-o serie incredibilă de 65, recordul său fiind doborât abia în 2006 de către Michael Schumacher însă acesta din urmă avea mult mai multe curse disputate. Alte două pole-uri consecutive au urmat la Imola şi Monaco, însă a trebuit să aştepte câteva luni bune până să câştige din nou, făcând-o la în Belgia. Câteva podiumuri şi clasări în puncte i-au adus lui Senna un binemeritat loc patru în campionatul mondial, chiar înaintea lui Elio de Angelis, colegul său de echipă de la Lotus.

Al doilea an alături de echipa britanică a fost la fel de productiv, Senna reuşind să se impună în cursele din Spania şi Statele Unite ale Americii şi să obţină opt pole position-uri, cu unul mai mult decât în 1985.

Înaintea sezonului 1987 Lotus a semnat un acord cu Honda privind furnizarea de motoare. De fapt Honda a mers la Lotus să îi facă oferta şi nu invers, japonezii dorind să îl aibă pe Senna sub aripa lor protectoare, considerându-l drept cel mai de viitor pilot. Şi nu s-au înşelat pentru că în 1987 Senna a terminat sezonul al treilea, după ce a câştigat două curse, la Monaco, prima din cele şase din principat, cinci fiind consecutive, şi din nou în SUA. Senna devenise „Honda’s greatest son”, aşa cum însuşi Soichiro Honda îl numea.

La finalul anului însă Honda semna un acord cu McLaren, una dintre condiţii fiind cooptarea lui Senna ca pilot de către echipa lui Ron Dennis.

1988 – 1993: Pe culmile gloriei

Cei şase ani petrecuţi la McLaren au fost cei mai productivi din întreaga sa carieră. A câştigat trei titluri mondiale, de alte două ori fiind vicecampion mondial. A câştigat 35 de curse şi 49 de pole position-uri.

Dacă la Lotus era liderul detaşat al echipei, la McLaren situaţia era alta, mai ales că noul său coleg de echipă era Alain Prost, dublu campion mondial la acea dată. Cei doi au avut pe parcursul celor două sezoane când au evoluat împreună la McLaren o rivalitate care de cele mai multe ori a depăşit limitele sportivităţii.

La Imola în 1988

În 1988, primul său al la McLaren a reuşit primul său titlu mondial, după o luptă la cuţite cu Alain Prost. Cei doi au câştigat împreună 15 din cele 16 curse ale sezonului, Senna reuşind opt. Deşi pe parcursul celor 16 curse Prost a adunat mai multe puncte, la final Senna a câştigat titlul prin prisma deciziei FIA, luată la începutul sezonului, care lua în calcul doar cele mai bune 11 rezultate ale fiecărui pilot.

Rivalitatea dintre Senna şi Prost a atins cote maxime în 1989 la Suzuka când atât Senna cât şi Prost aveau şanse la titlul mondial. Înainte de cursă cei doi piloţi s-au înţeles, în prezenţa lui Ron Dennis ca acela care va fi primul la capătul primului tur al cursei să câştige. Prost a avut un start mai bun şi s-a instalat la conducere, dar Senna era chiar în spatele lui, iar în ultima şicană a turului a intrat într-o depăşire pe interior, doar pentru a fi blocat de Prost într-o manieră deloc sportivă. Cei doi au ieşit de pe iarbă, dar Senna a fost ajuat de comisarii de traseu să revină. Cea ce a urmat a fost de domeniul fantasticului: de pe locul 25 la capătul primului tur, Senna a terminat cursa primul! Totuşi el a fost descalificat pentru că a revenit pe traseu ajutat de comisarii de cursă, lucru interzis de regulament, iar titlul i-a revenit astfel lui Alain Prost, cel care după acea cursă părăsea McLaren pentru a trece la Ferrari.

Adus pentru a-l înlocui pe Alain Prost, Gerhard Berger nu s-a putut ridica deloc la nivelul lui Senna. Totuşi contribuţia austriacului în viaţa lui Senna a fost decisivă, după cum el însuşi spunea: „Senna m-a învăţat să fiu pilot de Formula 1, eu l-am învăţat să se bucure de viaţă.”

Ayrton Senna la Phoenix în 1991

Senna a reuşit în 1990 şi 1991 două titluri mondiale consecutive, însă cel din 1990 are şi el povestea sa. Deşi părăsise McLaren, la Ferrari Prost găsise o echipă capabilă să îl ajute să se bată pentru titlu, astfel că înainte de aceeaşi cursă de la Suzuka Senna şi Prost se duelau pentru titlu. Pentru a-l câştiga Senna avea nevoie de abandonul francezului. Prost a reuşit un start mai bun şi s-a instalat la conducere, însă Senna l-a lovit din spate în momentul în care cele două maşini intrau în primul viraj, provocând un dublu abandon. A fost poliţa pe care Senna i-a plătit-o fostului său coleg pentru ce păţise cu un an înainte. FIA a luat imediat poziţie mai ales că datele telemetrice au arătat că Senna nu a avut nici cea mai mică intenţie de a frâna. După lungi discuţii, în care Senna a fost ameninţat chiar cu ridicarea superlicenţei şi excluderea din campionat, FIA a decis totuşi să-l încoroneze pe brazilian campion mondial.

În 1992 Williams a fost peste McLaren, Senna neputând să facă mare lucru. A câştigat trei curse în acel an, prima la Monaco după un final electrizant de cursă, o bătălie de zile mari cu Nigel Mansell. În prima parte a cursei Senna rula al treilea, la mare distanţă de cele două Williams-uri ale lui Nigel Mansell şi Riccardo Patrese, însă a urcat al doilea când Patrese a abandonat. Apoi, spre finalul cursei, Nigel Mansell, care conducea confortabil, are o pană de cauciuc, trebuind să oprească la standuri pentru a schimba pneul, dar a ieşit de la boxe chiar în spatele lui Senna. Timp de trei tururi cei doi s-au duelat în fiecare viraj, în cele din urmă Senna câştigând. Au urmat alte doua victorii, în Ungaria şi Italia, dar finalul sezonului l-a găsit pe Senna pe locul al patrulea în campionatul mondial.

Dezamăgit de faptul că McLaren nu a putut face faţă în acel an rivalilor de la Williams, Senna şi-a anunţat retragerea din Formula 1 şi a plecat în SUA, acolo unde a testat o maşină Indy Car. Ulterior a revenit însă asupra deciziei de retragere şi a semnat un nou acord, valabil pentru un singur an, cu McLaren, care avea acum motoare Ford.

Cursa de la Donington Park din 1993 avea să fie una dintre cele mai bune victorii ale sale în Formula 1. Plecat al patrulea, a pierdut un loc la start, dar la finalul primul tur era deja la conducere, după ce a făcut patru depăşiri senzaţionale. La finalul acelui an Senna, care terminase campionatul pe locul secund, pleca la Williams în căutarea celui de-al patrulea său titlu mondial.

1994: Ultimele trei curse

Ayrton s-a despărţit de McLaren după ce câştigase cursele din Japonia şi Australia, ultimele sale două victorii în Formula 1, înainte de a trece la Williams acolo unde îl înlocuia pe Alain Prost şi era privit drept principalul candidat la titlul suprem al anului.

A ocupat pole position-ul în Brazilia în prima cursă a anului, dar a abandonat din motive tehnice. De un scenariu similar a avut parte şi în a doua cursă când a fost din nou în pole position şi din nou a abandonat, de această dată fiind scos de pe pistă de Nicola Larini în primul viraj al cursei.

Apoi a venit cursa de la Imola, cea mai neagră din întreaga istorie a Campionatului Mondial de Formula 1. În timpul calificărilor de vineri Rubens Barrichello are parte de un accident foarte serios, dar brazilianul scapă cu viaţă. Apoi, după numai o zi, Roland Ratzenberger suferă un accident fatal. Vizibil marcat de aceste două evenimente, pe Rubens Barrichello îl considera urmaşul său, Senna stătea în expectativă, neştiind dacă să concureze sau nu. Îi telefonează lui Alain Prost, cei doi se împăcaseră între timp, şi îi spune că îi este frică să concureze, dar francezul îl convinge să o facă.

Până la urmă decide să concureze, la urma urmei avea neapărată nevoie de victorie pentru că Michael Schumacher avea deja 20 puncte, iar el nici unul, iar în cazul în care va câştiga avea deja pregătit steagul Austriei pe care dorea să îl fluture în vânt în memoria lui Roland Ratzenberger.

A plecat în cursă ca din puşcă, instalându-se la conducerea cursei, neştiind că seria evenimentelor negre va continua. Pe grilă Benetton-ul lui JJ Letho refuză să pornească, iar finlandezul este lovit puternic din spate de Pedro Lamy, astfel că era necesară neutralizarea cursei. După cinci tururi în spatele Safety car-ului, cursa de reia, însă în turul şapte maşina lui Senna refuză să mai poată fi controlată în virajul Tamburello, ieşind în decor, izbindu-se de zidul de beton la o viteză de 218km/h. Cu doar două secunde înainte de impact viteza era de 310 km/h.

Mi-am permis sa citez wikipedia, de teama sa nu uit ceva …
Ptr mine a fost si va ramane cel mai mare pilot din F1, iar alaturi de Prost, putand fi considerat ca fiind cel care a pus bazele formulei 1 moderne!

Sunt doar cateva dintre momentele superbe pe care le-am trait alaturi de acest sport, si mare practicant al lui, care a fost Senna. Dupa umila mea parere, F1 a murit odata cu el si inca nu a fost resuscitata!
R.I.P Ayrton Senna !