Se implineste un an de la tragedia #colectiva a unei generatii.
Un an de la strigatul de neputinta al unei natii in fata realitatii hade si putrede a unui sistem infect si complet disfunctional care a scartait din toate incheieturile pus fiind in fata unei tragedii nationale de proportii si inca scartaie de sus pana jos fara ca cei vinovati sa plateasca pretul a 64 de vieti disparute si suferinta altora catorva sute de suflete care azi incearca sa supravietuiasca cu ranile fizice sau sufletesti ce le’au schimbat viata pentru totdeauna si sa nu uitam nici de miile de oameni care au suferit indirect pentru ca tragedii de genul asta provoaca uriase suferinte colective.
Si atunci ca si acum ne prefacem surprinsi.
Scriu acest post cu aceiasi durere vie in suflet pe care o aveam acum un an. Scriu acest post cu si mai multa furie decat acum un an alimentata mereu si mereu de mizeriile pe care trebuie sa le inghitim zi de zi din neputinta de care dam dovada ca natie care niciodata nu a stiut sa isi respecte mortii pentru care sa nu ne aratam respectul doar pana se sting lumanarile si se usuca florile.
Ce am invatat la un an de la #Colectiv?
Raspunsul este unul singur: NIMIC!
Nu am invatat nimic atata timp nu am facut nimic! Nu am invatat nimic si facut nimic … dupa ce am aflat de ce au si murit multi dintre cei din spitale! Nu am invatat nimic atata vreme cat #Colectiv se putea repeta oricand. Nu am invatat nimic atata vreme cat mergem ca vitele la vot si votam aceleasi mizerii fara dorinta reala de schimbare si mai ales fara responsabilitatea votului pentru care sa cerem ulterior socoteala in … colectiv. Nu am invatat nimic atata vreme cat suntem la fel de inerti la tragediile si nedreptatile care ni’se intampla zi de zi fara a reactiona decat atunci cand se da ordinul unei schimbari, pentru ca tara asta a fost si ramane tara lu’ TU al cui esti?! Nu am invatat nimic atata vreme cat reactionam doar emotional si cam atat. Nu am invatat nimic atata vreme cat continua sa functioneze fara probleme numeroase asemenea camere de gazare si crematorii sub forma unor cluburi asemanatoare cu Colectiv. Nu am invatat nimic atata vreme cat…
Tragediile din urma #colectiv raman vii doar in sufletul celor care azi inca mai cauta raspunsuri si asteapta dreptate fara ca noua restului sa ne pese decat atunci cand se apropie neagra aniversare si vreun banal mars al tristetii.
Massmedia/socialmedia a intrat in priza, de cateva zile le pasa din nou … dar va trece odata cu audienta.
Despre cei care au profitat in mod direct de pe urma acestei uriase tragedii imi este prea sila sa vorbesc ca nu vreau sa deturnez politic sau altfel aceasta uriasa durere in care nu as face decat sa bat niste cuie in rani si asa adanci.
Ce a insemnat #Colectiv pentru mine?
Un motiv in plus sa imi strang copilul in brate, multumindu’i lui Dumnezeu ca nu a fost in acel club alaturi de cei care au pierit din generatia ei! Un motiv in plus sa scriu incercand sa trezesc constiinte desi stiu ca nu am puterea. Un motiv in plus sa ma bucur de viata in vremea in care incerc sa inteleg suferinta altora.
Dumnezeu sa ii ierte si odihneasca pe cei care au plecat spre el si sa le dea putere si mangaiere celor care sufera si inca vor mai suferi cate zile vor avea!
Ce a insemnat pentru voi #Colectiv?
….
Am asternut cateva randuri apropo de subiect, sper sa termin draftul pe care l-am inceput saptamana trecuta pana marti.
Eu nu imi planificasem nimic, parca vroiam sa uit, sa fie doar un cosmar si sa nu se fi intamplat niciodata. Azi am scris spontan din pricina durerii si mai ales furiei care nu imi da pace. De atunci si pana azi am scris mult si din ce in ce mai critic la adresa celor care „ne conduc” alimentat mai ales de furia evenimentului de acum un an. Poate asta mi’a adus Colectiv desi nu mi’as fi dorit sa fi fost. Mi’a adus furie, o furie greu de descris in cuvinte. Cum am scris si prin posturile citate de’a lungul acestui post (mi’a fost crunt de greu sa caut prin arhiva) de vina pentru tragedia asta suntem toti … de la mic la mare in primul rand pentru ca am permis sa se intample si in al doilea rand pentru ca nu facem nimic sa nu se mai intample una cel putin la fel.
Vorba aia cu mamaliga romaneasca care explodeaza la un momendat e vorba pentru ca a explodat mereu doar si numai daca ne’au pus unii sau altii niste praf de pusca in ea. In rest … mamaliga ramane tot … mamaliga iar Miorita vesnic actuala. Cum bine zicea o indurerata mama a unei victime din Colectiv …
„Poporul asta e ca ciobanul din miorita care atunci cand s’a prins ca ailalti doi vor sa il omoare, s’a pregatit de … inmormantare”
Trist … dar absolut adevarat!
in 89 au murit si mai multi oameni .. ce-am invatat ? nimic .. in loc sa fi tinut minte ca orice forma de totalitarism duce la tragedii colective, am binevoit sa alegem in frunte statului 10 ani un tatuc (iliescu), un golan (basescu) si un imbecil cu aere de grof (iohannis). avem profitorii revolutiei, mai nou avem profitorii tragediei colectiv .. doar securistii sunt cam aceiasi (cel putin ca apucaturi) , turnatorii – atunci la securitate, acum la sri si dna.. si ne plac lozincile mama mama – in decembrie 89 ne-am luat ratia de libertate, dupa colectiv ne luam ratia de anticoruptie – probabil ne-am saturat de ratia de libertate .. una e compasiunea pentru victime, alta sa ne facem crezuri politice dintr-o tragedie .. viata e plina de riscuri .. si cand stai si astepti autobuzul, si cand mergi la spital, si cand te duci la concert, si cand vine cutremurul.. nu doar coruptia ucide .. ci si prostia, stresul, foamea, bolile si in cazurile fericite, varsta …
Colectiv este pentru mine sinonim cu doua lucruri: durere si nemernicie. Durere pentru cei morti si cei suferinzi, nemernicie pentru aceia care s-au catarat pe ei.
Iar noi, restul, in loc sa punem mana pe par, mai aprindem o lumanare si apoi ne scufundam in cotidianul nostrum rutinier…